Frumoasa mea, nemuritoarea mea

Luminița Popescu

3 June 2015

L. PopescuNatalia cu viaţă de poveste. Născută în 1908, pe 9 iulie. În toiul verii şi în zodia racului, a cancerului, cum se mai zice. Crescută cu drag într-o familie de ţărani get-beget. Era cea mai mică dintre fraţi. Pe timpul acela se muncea la fel cum se respira. Copilul, de mititel, cum începea să priceapă, învăţa că trebuie să pună apă la pui.

Aşa şi Natalia, fetişcană de acum, şi-a luat în serios rolul pe lângă casă. La zece ani era trimisă în pădure, cu caii la păscut. Mi-a zis odată: ”Lucuţă, când m-a trântit Zarif de pământ, am văzut mii de stele verzi. M-am ridicat şi m-am gândit că nu am cum să-l bat, sunt prea mică, dar i-am ajuns la bot şi l-am muşcat cât am putut de tare. Zarif a pufnit din bot, dar de atunci nu m-a mai trântit niciodată.”

Când avea vreo 15 ani, Natalia a trecut printr-o tragedie. Căsuţa era mică, copiii-șapte, plus părinţii-doi, în total nouă suflete. Vara dormeau şi-n podul şurii, pe fân. Aşa s-a întâmplat şi-n seara aceea blestemată, când sălbaticii ruşi au venit să le fure animalele. Natalia şi alte două surori, Saveta şi Maria, au coborât prin spatele şurii şi au dat alarma. Iordache, tatăl lor, a ieşit în izmene, luând repede puşca din tocul uşii, unde o ţinea ascunsă. Ce putea face el, singur, în faţa a patru sălbatici? L-au prins, i-au luat puşca şi tocmai cu ea l-au bătut în piept, până i-au dihocat plămânii.

Au luat ce le-a poftit inima şi au lăsat omul lat în curtea lui. A mai trăit Iordache puţin. Scuipând sânge, le-a spus: ”Dumnezăii mamii lor di ruş’, de amu discurcaţ-va fărî mini”. A murit în februarie, 1923, la 61 de ani.

Viaţa a fost grea pentru Natalia, după 1923. Nu mai era copchila cu ghetuţe din piele, nu o mai ducea tata cu şareta la şcoală. Greu le-a fost, dar erau învăţaţi cu munca la fel ca boii cu jugul.

taranca

S-a măritat la 20 de ani. Soţului ei i se spunea ”Chiorul”. Cică a găsit o grenadă şi a băgat-o în foc să vadă ce se întâmplă… şi a văzut. A fost greu cu Chiorul, îi număra castroane cu făină din sac, să nu care cumva să mănânce mai mult, o bătea. A rezistat ea, cumva, până când socrul ei i-a propus să facă sex. Atunci s-a dus Natalia la popa din sat şi a mărturisit totul. S-au despărţit cu mare scandal. Atunci erau rare divorţurile, dar ea a spus: ”Mai bine mor decât să mai trăiesc aşa!”

După aceea, surorile Chiorului au servit-o pe Natalia cu o bomboană cu mercur, drept răzbunare. A fost la un pas de moarte, a zăcut la pat, cu sânii numai buboaie. Noroc cu o asistentă medicală, care a tratat-o. Când mi-a povestit, mi-a spus: ”Mi-a ieşit, copchilă, mercurul prin ţâţe”.

Cu Chiorul a avut un copil. Dragostea ei a fost un inginer silvic, cu care a făcut-o pe mama. Mama a fost copil din flori. Natalia avea căsuţa în poala pădurii şi a venit Constantin să ceară o litră de apă, că era însetat. Când a văzut-o cât e de frumoasă, nu mai voia să plece. A aflat după aceea Natalia că el era însurat şi cu copii acasă. Nu i-a cerut niciodată nimic, nu l-a mai căutat. A crescut-o pe mama ca pe un odor scump. Venea bunicul Constantin în vizită la noi, la oraş, şi ne ţinea pe genunchi. Noi îl iubeam. Pe mama a vrut să o facă asistentă, dar Natalia nu a vrut nici în ruptul capului să dea fata de acasă. Asta până când, îndrăgostită lulea de tata, mama a fugit, luând doar buletinul.

Aprigă femeie a fost Natalia. Pe timpul foametei s-a dus cu trenul în sud, să aducă niscaiva mâncare pentru gurile flămânde de acasă. După sute de kilometri străbătuţi, cu capul umflat de la curent, că trenul-foamei nu avea geamuri, a venit în bătătură cu un sac jumate de făină. ”Mâncam frunze de pe copaci, copchilă, şi lăptiucă din pădure adunam”.

Pe timpul comunismului făcea rachiu. Ascundea damigenele în pădure, le îngropa. Am fost şi eu de câteva ori cu ea, noaptea, pe lună plină. Nu ziceam nici pâs. Eram umbra ei şi ea umbra mea.

Când m-am despărţit şi eu, mi-a spus: ”Bagă de seamă, de-ţi dă cumnata ta o bomboană, să nu te împingă pacatu’ să o iei!”

Ne-a făcut viaţa un Rai, Natalia. Nimeni nu era trist în preajma ei. A murit la 99 de ani, dreaptă ca lumânarea. Nu a cocoşat-o nimic. Mi-a spus, deunăzi, o bătrână din sat: ”Ai mersul lui bunică-ta, tăt ţanţoş. Aşa mergea Taliţa lu’ Munteanu, Munteanca, Dumnezău s-o hodinească.”

Altă femeie, văduvă, cu doi copii mi-a spus: ”Raiul şi Împărăţia cerului să o vadă pe bunica ta. Odată era ger, şi ea a văzut că nu iese fum pe hogeag. M-am trezit cu ea la poartă, strigându-mă. Avea doi saci cu lemne, pe o săniuţă, şi mi-a spus: ”Vină, Nuţă! Ia şi aprinde focul să nu ţî se-mbolnăvească copchilaşii”.

Aşa a fost Natalia: frumoasa mea, buna mea, draga mea. Nemuritoarea mea.



Citiţi şi

Să-l doară și pe el așa cum a durut-o pe ea 21 de ani!

Unde dispar iubitele după căsătorie

Pentru ziua de mâine nu te poate judeca încă nimeni

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,709 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro