Funeralii naționale pentru Domnul Vadim!

Andrei Crăciun

15 September 2015

Andrei 2Moartea unui om nu este, din păcate, sfârșitul. Cu atât mai mult cu cât omul a dus o viață animalică, defecând în spațiul public ori de câte ori a simțit nevoia. Cu atât mai mult cu cât omul a fost o vidanjă care a stropit cu căcat pe oricine, oricât, oricând. Cu atât mai mult cu cât omul a fost rasist, xenofob, antisemit, extremist și caricatural în toată grandoarea sa de enciclopedist de colțul mesei.

Moartea lui Corneliu Vadim Tudor nu este, din păcate, sfârșitul epocii de abjecție pe care a dominat-o. Nu se sfârșește aici tranziția aceasta în care un asemenea personaj a cresut din fricile, din ignoranța, din limitele a milioane de români. Omul acesta a fost pe cale să devină președintele României, într-o încercare, din fericire ratată, de sinucidere a unei națiuni. Să nu uităm.

Moartea lui Corneliu Vadim Tudor, chiar și așa, prilej de efuziuni sentimentale printre cetățenii slabi de IQ, nu este, din păcate, sfârșitul. Rămâne, totuși, o moștenire.

Corneliu Vadim Tudor a fost întruchiparea unui sistem: a fost lacheu, mic poet de curte al unor dictatori vag alfabetizați (gen.dr. Gabriel Oprea  nu vă aduce un pic aminte de tovarășa academician doctor?), a fost o trompetă a Securității, a fost o unealtă la “Săptămâna”, această antologie a rușinii din ceaușismul târziu, a patronat revista “România Mare”. Și nu există om decent în România care să nu fi fost cel puțin o dată îngropat între fraze de marele nostru pamfletar de divizia B.

corneliu vadim tudor

Înțeleg dacă ești agramat să cazi extaziat în genunchi în fața rimelor de grădiniță (grupa mijlocie) ale Tribunului. Înțeleg dacă ai anvergura morală a celebrelor traseiste să fii entuziasmat de omul politic Vadim. Înțeleg dacă ai cultura unui atârnător la un cămin cultural de provincie să urăști cu patimă ungurii și evreii și americanii și pe George Soros (care, firește, l-a iradiat pe Vadim, în contextul crizei refugiaților, dar încă n-au aflat decât inițiații), mai ales că nu ai văzut niciodată niciun ungur, niciun evreu, niciun american.

Dar dacă nu ești, trebuie să știi că acest om a murit fiind servit până în ultima clipă de un sistem infect, acel sistem de pile-relații-cunoștințe care a supraviețuit comunismului, că a fost parlamentar și europarlamentar, exportând incompetența, că a fost slujit de o mână de securiști îmbătrâniți în ticăloșii, că are un frate general al Armatei Române (numai cine nu vrea nu e – în această epocă a marilor izmene naționale – general al Armatei Române).

Să deplângi un personaj care toată viața trăit în cârca sistemului, a ta, cetățeanule!, parazitându-l, să nu vezi în această oglindă ce este de văzut, să nu lași tăcerea să se aștearnă peste acestă figură rușinoasă din istoria recentă… E prea mult până și pentru România contemporană.

Corneliu Vadim Tudor a sfârșit, totuși, ca un bătrânel lubric bălind la asistente parțial închiloțate, singurele capabile încă să râdă la poantele marelui om de poantă. A avut – cândva – simțul umorului, și ar fi putut rămâne un om dedicat exclusiv umorului. Ar fi fost cel mai bine pentru toată lumea. Din păcate, când încerci să înghesui un clovn în hainele lui Napoleon… Puteți vedea.

O să îmi pară rău de un singur lucru: că fără pana lui Vadim care să mă încondeieze în “România Mare”, fără minunatele sale rime (Andrei Crăciun/să-i turnăm în cur magiun), fără să deplângă felul în care arăt, fiind ba labagiu bătrân, ba puțoi cu caș la gură de care n-a auzit nici mama, nu voi mai ști că sunt pe drumul cel bun. Exagerez. Evident că voi ști.

De fiecare dată când un gând rătăcit se va apropia, cine știe cum, de o intersecție frecventată vreodată de Tribun voi cunoaște că sunt în greșeală. Din păcate, prea mulți oameni calcă în ideile marelui pamfletar ca pe niște mine antipersonal pline cu căcat urlând fericiți că s-au împărtășit cu marea cultură.

Solicit, de aceea, funeralii naționale pentru Domnul Vadim! Să ducem la groapă, en fanfare, minimul bun-simț. Să îngropăm moderația. Să tragem salve de tun în onoarea echilibrului. Să rămână România această imensă troacă la care să fie loc din nou, cum era cândva, loc pentru toți porcii. Să ne bălăcim în mizeria pe care ne-a lăsat-o moștenirea marele om politic, marele cărturar și inegalabilul gazetar și poet. Amin.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Nu mai pot

MAMA – Învierea ei

Silvana

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,900 views

You want to keep reading, right?

Other great pieces by

Andrei Crăciun

Your tuppence

  1. yeah I know / 16 September 2015 1:12

    Hmm, pot sa inteleg revolta impotriva unui parazit isteric. In egala masura in care apreciez tristestea din revolta unui isteric. Care spunea ce credea, credea in ce spunea.
    Fie iertat, ca asta nu tine de noi. Noi putem doar sa intelegem ceva sau nu.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Virgil / 15 September 2015 15:45

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 6
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro