Gânduri de miezul nopţii

Iulia Badea-Guéritée

5 March 2016

  • Orele 00.00. De fiecare dată când cad peste acest moment, îmi zic că a început numărătoarea inversă. Arunc o amintire spre Europe şi al lor Final Countdown şi-mi pare rău că nu s-a sfârşit totul atunci. Erau acele timpuri când credeam că a face pe mortul răstignit în zăpadă echivalează cu a muri. Gravă eroare. Zăpada nu omoară, iar fulgii de zăpadă nu spală niciun păcat.

  • Oamenii trişti ar trebui să stea ascunşi, poate chiar îngrădiţi în ţarcuri. Societatea oricum îi împinge spre marginile ei. Nefericirea nu face decât să doară, însă oamenii fug de semenii lor nefericiţi, aşa cum, pe vremuri, se fugea de ciumă. Când obiectul nefericit, dublu nefericit, o dată pentru durerea sa şi apoi pentru că e înlăturat ca un câine, dispare, totuşi, restul de umanitate din noi ne face să vărsăm lacrimi şi să regretăm că „nu am ştiut”. Poate am fi putut face ceva.
  • Ce începe bine se termina rău. Ce începe rău se termină şi mai rău. Atunci, de unde atâta încăpaţânare în a reîncepe iar şi iar? E doar prostie sau orbire?

Stephen Deutch - Repose, 1937

Stephen Deutch – Repose, 1937

  • Probabil că aşa cum încep să se inventeze prin Vest zile  libere pentru femeile care suferă de endometrioză, ar trebui să se acorde şi zile libere pentru nefericire. Persoana cu pricina oricum nu e bună la nimic şi de nimic şi, în plus, mai strică şi cheful colegilor. Morga durerii este cea mai hidoasă. Ca în versul acela, „te-ai facut urâtă, fată frumoasă”. E nevoie să treci de 40 de ani pentru a-l înţelege.
  • Ceea ce trebuie să se întâmple tot se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu. A fugi de ceva, sau a te schimba, a răbda şi a oferi abnegaţie şi exemplaritate ca sacrificiu în faţa destinului nu este decât o manieră lentă de a te sinucide. Rezultatul este acelaşi. Viaţa va fi trecut. Ceea  ce, întâmplându-se repede, s-ar fi putut uita între timp, se va întâmpla foarte târziu, oricum, dar când nu vei mai putea decât să te sinucizi. Timpul nu are niciodată răbdare cu oamenii.
  • Iulia Badea-GuéritéePăcat că nu s-au inventat doctori pentru viaţă. Întâlnesc din ce în ce mai des o femeie ai cărei ochi trişti exprimă, de fapt, ceea ce nimeni nu pricepe: a obosit de viaţă. De atâta durut. De urcat şi reînceput urcuşul pentru a cădea de fiecare dată. Îmi vine mereu să-i spun că dacă va avea şansa de a avea o altă viaţă, paralelă sau nu, să nu încerce să se mai ridice. Îşi va evita astfel supliciul de a i se tăia aripile, de fiecare dată, de atâtea ori.
  • Dumnezeu se amuză, oare, cu oamenii? Sau dorinţa sa de a le lăsa câte un gram de speranţă, întretăiat, periodic, de perioade de durere şi disperare are vreo legatură cu  cinismul şi indiferenţa? Poate că e orb, dar just. Asemenea justiţiei. Ar fi culmea… altfel. La câtă durere se plimbă pe  străzi, ar înnebuni de milă.

Pe Iulia o găsiți toată aici



Citiţi şi

Manchester – lumânări şi zâmbete în bernă

Nu mai pot

Sunt babă, rezist!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,355 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro