Gata cu cărțile în dulcele grai strămoșesc!

Adriana Manolică

21 October 2015

Adriana ManolicăDeunăzi am ţinut în mâini o carte publicată în 1923 – deci acum aproape un secol. O ţineam ca pe o relicvă, dădeam paginile cu mare atenţie, să nu le deteriorez şi am început să citesc, convinsă fiind că râuri-râuri de învăţături îmi vor intra în inimă. Dar nu am putut trece de a treia pagină! Cu toate eforturile de care eram capabilă şi cu toată motivaţia din lume, iată că am abandonat-o definitiv! Era o altă limbă, atât de greoaie, încât însuşi autorul adăugase la final un „dicţionar explicativ”. Las la o parte ciuda pe mine şi autoflagelarea, că „nu e timp pentru zăbavă”! Altceva, mult mai important, este în mintea mea acum.

Eu am pretenţia despre mine că mă mai pricep niţeluş la limba română, că nu-mi sunt străine regionalisme şi arhaisme, ba chiar le mai folosesc şi eu. Mi se pare că dau o culoare aparte conversaţiei. Dar, să fim sinceri, zilele lor au apus! Tot mai puţini le ştiu sensul şi rostul, iar vârsta cunoscătorilor este tot mai înaintată. Copiii nu le cunosc şi le refuză cu desăvârşire! Şi chiar e logic: de ce şi-ar umple căpuşorul cu nişte cuvinte „moarte”, când nu le ajunge timpul rămas între două jocuri măcar pentru „banala” limbă română modernă! Mai mult, vrem ca ei să ştie limbi străine, măcar două, deci înseamnă că îi pregătim pentru „satul universal”, nu pentru „satul tradiţional românesc”. Concluzia imediată este că, de fapt, noi – părinţii –, am ales pentru ei. Am ales viitorul şi nu trecutul.

timp

Eu am abandonat o luptă cu limba veche, pentru că îmi lua prea mult timp! Ori timpul este pentru mine cea mai rară resursă! Deşi eram motivată, deşi îmi doream iniţial să o citesc, am abandonat-o. Păi, cum ar putea nişte copii, care nu sunt nici motivaţi, nici doritori de a citi, să depăşească acest obstacol?! Curată dilemă!

Cred cu tărie că, din păcate, au cam apus zilele în care cititul era cea mai plăcută ocupaţie a copiilor. Oricât încercăm să negăm acest lucru, realitatea ne aduce în faţă un alt modus vivendi. Noi venim din „past tense”, ei sunt deja în „future tense”. Şi cum sunt eu mai realistă, îmi zic să accept realitatea şi să acţionez folosind aceste date iniţiale. Cinste părinţilor care au reuşit să cultive puilor lor dragostea de carte, de lectură. Şi mai mare cinste copiilor care înfruntă riscul „stigmatizării” ca tocilar pentru că mai fură câte o pauză pentru a citi. Dar, să fim sinceri, copiii nu mai citesc, sunt foarte inteligenţi, dar trăiesc în secolul vitezei – ei vor rezultate imediate, nu „să piardă vremea”. Ăştia sunt copiii şi sunt ai noştri. Ce e de făcut?! Lectura trebuie să fie plăcută, uşoară, de înţeles – măcar în clasele primare. Dacă acum, când şi aşa citesc greu, le dăm în cap cu cuvinte „expirate”, mai mult ca sigur îi îndepărtăm. Eu una, cu toată sinceritatea o spun, am simţit-o acum pe pielea mea! Cred că şi eu sunt o „vitezomană”! Cred că am început să îi înţeleg…

Pe Adriana o găsiţi și aici.



Citiţi şi

O poveste adevărată despre dragoste și răzbunare

La umbra fetelor în floare sau cum am fost deocheat

Scarlett a fost modelul meu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
735 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro