Când am văzut scrisoarea pentru Moş Crăciun era să fac apoplexie! Solicitările erau după cum urmează: iubitul meu soţ îşi doreşte cu ardoare să schimbăm maşina, scumpul meu fiu are nevoie stringentă de un PlayStation, iar adorabila mea fiică, aproape indignată că e cazul să ceară un lucru de absolut evidentă necesitate, vrea – nu-i aşa?! – un iPhone. Până şi mama, oameni buni, a scris Moşului! Până şi mama mea, o doamnă de vârstă respectabilă care prin clasa şaptea mi-a spus că are pretenţii de la mine şi ar fi timpul să las poveştile!
Bineînţeles, fiecare dintre ei a omis să dea nefericitului moş… soluţiile de finanţare! Moş Crăciun e om serios, nu-l deranjezi cu astfel de fleacuri şi nu-l ofensezi cu îndoieli asupra posibilităţilor lui materiale! Moş Crăciun primeşte scrisorile, le citeşte cu un zâmbet blajin şi se execută – asta e imaginea din capul trimiţătorilor de epistole.
Atacul de apoplexie nu m-a lovit şi bine a făcut. Bine pentru mine, că mai pot munci în (locul) slujba lui Moş Crăciun şi încă mai bine pentru autorii epistolelor.
Şi să vedeţi de ce e bine. În vederea îndeplinirii dorinţelor sus amintite ne-am gândit la ce să renunţăm. La plata creditului am fi vrut noi, dar n-a vrut banca! La facturi – nu se pune problema. Nu plăteşti curentul, taie lumina! Nu plăteşti întreţinerea, te dă în judecată asociaţia (după ce te face bine de râs!). Nu plăteşti telefonul – adio comunicare! Nu plăteşti cablul, rămâi şi fără tv, şi fără net!
Şi ne-a venit ideea salvatoare – păi, renunţăm la plata asigurărilor! La alea de viaţă, fireşte. Ce ne trebuie nouă asigurare de viaţă – auzi, dumneata! – cu capitalizare pentru bătrâneţe?! Păi, până la bătrâneţe trebuie trăită din plin tinereţea – câtă mai e!
E drept că şi eu, şi legitimul care vrea maşină nouă suntem „decreţei”, adică dintre ăia cărora statul le tot bate apropouri să-şi ia gândul de la pensie. Ei, om vedea noi! Mă gândesc că s-or îndura copiii şi ne-or da o cană de apă. Şi o farfurie de mâncare. Măcar o dată la două zile. Şi nişte medicamente. Şi oarece analize. Dacă or avea de unde…
Sigur, aveam şi protecţie până atunci. Adică în caz de Doamne fereşte!, ăştia de-i cer Moşului diverse primeau bani cât să depăşească momentul. Dar nimeni nu rămâne ne-ngropat, iar decembrie nu e perioadă să te gândeşti la de-astea! Trebuie să gândim pozitiv, adică la maşini noi, computere şi telefoane de fiţă. În definitiv, viaţa e un risc pe care-l trăieşti, nu la care te gândeşti! Iar la bătrâneţe – Dumnezeu, copiii şi Moş Crăciun cu mila!
Citiţi şi
Raiul de dincolo de alunecările de maluri
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
