Zilele trecute mă bântuia o întrebare. Existențială, desigur. Și cum nu-i găseam răspunsul, a devenit în scurt timp o obsesie, bineînțeles. O femeie căsătorita cu un ginecolog se duce să-și facă Pap-testul anual la el la cabinet sau la altcineva? Dacă soțul meu ar fi un ginecolog, ce-aș face? Păi, în primul și în primul rând că nu ar fi soțul meu, așa că întrebarea asta cade din start. Cu ce curaj s-ar aștepta ăsta de la mine să-i deschid seara ușa de la casă după ce a văzut opt ore vaginuri de toate culorile și formele… Chiar, mi-a venit chiar acum o altă întrebare: câte păsărici vede un ginecolog pe lună? Ia să facem un calcul: 8 ore ori 5 zile lucrătoare fac 40. 40 de ore înmulțit cu 4 săptămâni fac 160. Adică 160 de vaginuri? Pe luna? 160?? Suntem siguri că medicii ăștia au cea mai mică probabilitate să se căsătorească? Care e nebună care ar accepta așa ceva?? Hm, la o analiză mai atentă cred că din astea 160 de persoane un 20-30 la sută or fi și bărbați. Ba nu. Că aia nu se duc la ginecolog când au o problemă cu “dânsul”, penisul adică, ci la medicul androlog. Stați că mi-a venit o altă întrebare, ultima, jur, și va las în pace. Dar când medicul androlog e femeie și are de studiat 40-60-120 de penisuri pe luna cum o fi? Penisuri de toate culorile, formele și mai ales…dimensiunile… Mda, cred că răspunsul nu este relevant, oricum e prea târziu să mă reprofilez, deci zic să ne întoarcem de unde am plecat.
Nu știu altele cum sunt, dar eu de câte ori intru în antecamera medicului meu, Robert, mă uit la expresia doamnelor care își așteaptă rândul să intre. Marea majoritate răsfoiesc revistele de modă lăsate de asistenta lui pe masă, altele se uită absente pe fereastră sau pe pereți, câteuna – în telefon, musai conectat la Facebook. Un singur lucru avem în comun acolo, în sala de așteptare, indiferent de vârstă, de stadiul sarcinii, indiferent de cum suntem îmbrăcate sau cărui strat social aparținem: suntem toate niște actrițe îngrozitor de proaaaste! Strigător la cer de penibile! Ne prefacem c-am fi relaxate când știm foarte bine că peste câteva minute ne vom dezbrăca cu viteza luminii (nu tu un streptease, nu tu un joc cu portjartierul, nu tu o privire sau două cu subînțeles, nimic-nimic) ne vom crăcăna picioarele ca niște vite pe masa ginecologică, lăsând la vedere ceea ce natura a decis că ar reprezenta partea noastră cea mai intimă și despre care mămica inista să ne repete că “e rușinică” s-o arăți cuiva. Ca și cum n-ar fi suficient atât, noi o proptim drept în fața omului, la câțiva centimetri de pupilele lui. Și tu ce faci? Mimezi că ești relaxată. Nenea îți bagă ditamai obiectul în ea, se uită pe monitor să vadă dacă ai uterul sănătos, după care se mai uită și cu microscopul fix în ea, și te mai și întreabă : “Și? Ce faci? Ce-mi povestești? Copila crește? Când te mai duci în vizită în țara ta? Eu pe acasă n-am trecut deloc anul asta…”
Tu continui să mimezi dexteritatea uneia care își crăcănează picioarele în halul asta de dimineață până seară din ziua în care s-a născut și îi răspunzi: “Abia m-am întors, mă mai duc la vară. Copila crește, e frumușică, e inteligentă, mulțumesc de întrebare, mă gândeam să o trimit la școala Convitto Nazionale, am auzit că au sistemul cel mai bun de învățământ acolo… bagă-mi-aș picioarele în gâtul tău, Robert, cu întrebările tale de rahat, zi-mi cât mă mai ții în poziția asta, jur că-ți sparg microfonul asta în două, mă doare de mă c*c pe mine, jur că îți dau foc la cabinet dacă nu termini în două secunde…”
-Hahaha, auzi la asta, microfon! Hahaha, pe-asta n-am mai auzit-o!
-Nu mai râde că te iau la palme, Robert, scoate camera aia din mine, nu vezi ce uter perfect am?
-Allah, tot sălbatică ai rămas, mă, Alina, și acuma că ești mamă.
-Și schimbă revistele alea din antecameră, că-mi vine să ți le înfig știi tu unde!!!
-Păi, și ce reviste să pun, n-am înțeles? De cultură?
-Reviste porno, porca-puttana!! Porno! Pornooo!!! Măcar să ne excităm nițel înainte să ne masacrezi, poate ne-ar durea mai puțin.
-Santo-Cielo, ești un blestem! Hai, c-am terminat. Lasă-mă să văd dacă ai noduli la sâni și căra-te!
-Dacă mă mai tragi de țâțe că data trecută, să mor eu dacă nu…
-Michele cum te suportă, Alina?
-Michele nu-mi smulge pieptul ca tine! Mi le sărută, linge, de-astea…
-Allah să aibă grijă de el, săracul… Doar n-o să-ți caute nodulii cu gura, cretino!
Citiți și Pe ginecolog îl doare fix în cot dacă ești epilată.
Mă uit la femeile astea în antecameră și mă gândesc dacă le i-e frică de ceea ce mi-e cel mai frică și mie! Că nu te-ai epilat cum trebuie sau n-a făcut-o bine cosmeticiana. Nu sunt întrebări care ne omoară materia cenușie când avem o întâlnire de amor, asta-i clar. În sensul că, o data treabă făcută, te gândești cu care rimel să te dai pe gene și dacă e cazul să-ți pui portjartier sau nu, eu , personal, tind să îl pun, se vede mai puțin celulită, dar mă rog, fiecare e liberă să facă cum dorește. Ceea ce e sigur este că nu o să te trezești că stai cu orele, ca atunci când te duci la stomatolog, de pildă, să-ți cauți cu încrâncenare în oglindă de la baie firul rebel de păr din fundul nasului și să tragi cu penseta de el până ți se umplu ochii de lacrimi. Și nici nu ai să te așezi în poziție yoghină să-ți cauți cu lupa și rebelul dintre picioare… pune că există unul. Unul! Ajunge unul ca să te trimită în depresie pentru următoarele cinci vieți.
Mă rog… ce voiam să zic? Nu mai contează, mi-a venit rândul să intru la doctor. Cum mi-o fi norocul, na! Doamne-ajută!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
