Hai să ne mutăm în Africa!

Dan Petrescu

14 April 2015

Dan PetrescuMUTAREA

Așa cum este procedura la Banca Mondială, dupa trei ani într-o țară trebuie să te muți în alta. Rațiunea este că după trei ani, ori te îndrăgostești, ori urăști locul respectiv. Nici una din opțiuni nu este bună, funcționarii Băncii trebuie să fie strict profesioniști. Unde să ne mutăm…? Parcă încă nu suntem gata să ne lenevim la Washington, la sediul instituției, așa că Doina aplică la câteva poziții și iată-ne în poziția de a alege între Dubai, UAE (și să munceasca cam 50% din timp în Afghanistan) și Yaounde, Camerun. Hmmm… După ce ne informăm destul de superficial de altfel,  luăm decizia: Hai să ne mutăm în Africa, în Camerun! Deci, pentru urmatorii trei ani mă găsiți în Africa, în Camerun, în capitala Yaounde.

Mutarea începe cu o vacanță în România… Stiți  locul, nu o să insist. E cel mai frumos loc din lume. Suficient să spun că știuca a venit la întâlnirea cu lanseta mea în Deltă, că fetița mea Ana a plîns de fericire uitîndu-se la peisajul din culoarul Rucar-Bran și că s-a “dat cu carul cu fân” prin Fundata și am mâncat ciuperci pe jar, culese de noi prin pădure… Clara, superbracul meu,  s-a reîntâlnit cu prepelițele și m-a certat zdravăn că le ratez cu vrednicie.  Mai cumpărăm o mașină, pe care o expediem cu un container în Yaounde.  Prieteni, familie, obligații, obolurile aduse birocrației. Sunt invitat la o ceremonie de acordare a diplomelor de doctor la Oradea, dar nu mai pot… Rămâne pe altă data…Turkish Airlines zboară în fiecare zi, inclusiv în 18 august la Istanbul și la Yaounde și mi-a devenit linia favorită. Și așa am început  povestea camerunezăăăă…

De pe terasa noastra, coline dominate de cladiri, casele autohtonilor si loturile lor de culturi intre case si teren de golf.

De pe terasa noastră, coline dominate de clădiri, casele autohtonilor și loturile lor de culturi între case și teren de golf.

Ne cautăm casă și între timp locuim într-un apartament mobilat – considerat de lux, dar năpădit de șoareci – și începem să ne familiarizăm cu locul. Cu casa e simplu. E numai una mișto, care nu este încă terminată. După o lună juma’ de șoriceală ne dăm seama ca imobilul (frumos , de altfel) nu se va termina niciodată la standardele Doinei. Care sunt standarde de ardeleancă, deci de neatins în Camerun. Singura soluție nu este încă o revoluție, ci să ne mutăm în ea așa cum e și să o definitivăm noi, nu proprietarul, exasperat de cererile noastre exagerate cum ar fi să se închidă ușile la dulapuri, să meargă TOATE prizele, să nu ne mai trezim cu picioarele în apă etc.

Oricum, cel mai important lucru de știut și care face plăcută existența aici este că în Yaounde ai întotdeauna o priveliște . Orașul este așezat pe câteva coline (în prospect scrie șapte, ca orice oraș așezat pe coline de la Roma încoace, indiferent câte sunt de fapt – doar,doar…) așa că peste tot vezi dealuri și văi, fie verzi cu păduri urbane sau dominate uneori de imobile monumentale sau vile sau, cel mai adesea,  de o multitudine de cocioabe și paillote. Cocktailul ăsta peisajistic dă un farmec locului, un pitoresc specific african.  Sigur că acum , privind de aproape, afli că pădurile astea urbane sunt impenetrabile, așa că mă cam chinui până găsesc niște poteci pe unde să o plimb pe Clara, iar căsuțele cățărate pe coaste de deal se dovedesc niște slum-uri puturoase – nu există canalizare în Yaounde –  iar locuitorii nu sunt numai africani veseli și amabili, ci sunt și unii agresivi și neospitalieri.

Coline pe care se agata un potpuriu de case paillote monumente...

Un alt aspect plăcut este clima. Veniți din Colombo, unde te sufoci în căldura umedă, suntem gata să apreciem aerul ceva mai uscat și briza de seară care face placută sederea pe terasa casei, cu priveliște spre colina Mont Febe. Ceea ce a fost și preocuparea principală timp de trei luni până ne-a venit containerul cu bagaje și mobila. Căci asta este Africa. Boarfele noastre în loc sa fie debarcate la Douala, Camerun, port aglomerat și cu un management de rahat, au fost debarcate în Cotonou, Benin, unde lucrurile sunt ceva mai eficiente… și ne-au așteptat acolo să facem un scandal monstru ca să se miște cale de o zi, două pînă în Camerun. A fost foarte frustrant trei luni să facem camping în casă, să dormim pe saltele pe jos și să ne certăm cu firma de transport. Așa că, singura mobilă cumpărată fiind cea de terasă, pe terasă am stat… Și așa ne-am cunoscut vecinătatea…

_DSC3577

Casa noastră cea nouă este făcută pe un teren cumpărat de la “les autochtones”, tribul și clanul care a ocupat aceste terenuri demult de tot… Ei trăiesc în case mici și nenorocite (după standardele noastre) și cultivă loturi mici, niște plombe între palate și terenul de golf, provocînd aceste contraste specifice locului. Suntem prieteni cu “les autochtones”. Mă opresc să mă salut și să fac glume cu ei, am sponsorizat un meci de fotbal în cartier cu o minge nouă și am inițiat și sprijinit o campanie de comunicare care avut succes, să nu mai fie gunoi pe jos în zona bacului unde se strâng resturile menajere ale cartierului. Faptul ca am făcut un pliant și l-am multiplicat în doua sute de exemplare a avut ecouri pozitive… “le Blanc fait bien”. Vecinătatea acesta autohtonă are și mici neajunsuri. Copiii plâng, câinii mai urlă noaptea, radiourile cam tare cîteodată… Acum câteva zile m-am supărat și m-am gîndit să mă duc să protestez, dar când m-am uitat cum dansau fericiți în bătătura casei m-am oprit… Nu poți să le strici oamenilor bucuria. Și se întâmplă rar, oricum.

Yaounde

Orașul are două străzi frumoase. Pe una stau eu și președintele Byia. Pe celalată sunt majoritatea instituțiilor internaționale, ambasade etc. Urmează apoi câteva străzi comerciale aglomerate, un centru civic cu cele șapte-opt clădiri mari și singurul  hotel bun, deși deja cam jegărit – un Hilton. În rest, Yaounde, care are totuși două milioane de locuitori, este o aglomerare de case insalubre, cam murdare, cu gunoaie între ele, mediul urban specific african, pe care îl găsești în majoritatea orașelor. Așa-zis-ul „slum area”. Criminalitatea există, dar este redusă. Mai auzim de jafuri din când în când. Însă nimic încă religios, Doamne ajută! Boko Haram, insurgența islamistă radicală din Nigeria, mai face raiduri în nordul Camerunului, care sunt rapid eliminate de armată și de trupe de vigilantes civile, bazate pe vânătorii din regiune, deosebit de eficiente.

magazine africane

Sunt două magazine mari unde intri cu plăcere, să zicem. Unul ținut de niște libanezi, cu chestii de menaj si un supermarket gen Megaimage/Carefour, însă mult mai mic… În rest, numai buticuri mici, în diferite stadii de jegozare. Unele sunt  chiar mișto și se adresează expaților și camerunezilor bogați, dar marea majoritate sunt pentru piața locală, care apreciază numai prețul, în detrimentul calității, curățeniei și ordinii. Sunt vreo trei-patru  restaurante OK, cu prețuri mai mari, dar care includ însă o atmosferă mai europeană. Când intri într-unul din ele, în funcție de cât timp ești în Yaounde,  mai întâi saluți cam jumătate din clienți și patronul, apoi poți să te așezi, eventual la masa favorită. Dacă te duci la sumedenia de baruri mici și jegoase de pe marginea străzilor sigur că poți să bei o bere, dar se uită toți ciudat la tine. Camerunezii beau mult. Adesea îi vezi, cam făcuți, cu un borcan cu un lichid lăptos de dimineată prin fața magazinașelor și minibarurilor locale. Nu este lapte bătut, ci vin de palmier, băutură locală ieftină, care fermentează îngrozitor.

Apoi, în afară de un mic muzeu folcloric într-o mânastire, nu muzee, nu galerii, nu cinematografe, nu centre culturale atractive, nu librarii sau evenimente. Bineînteles că în astfel de condiții există o sete nebună de evenimente, orice evenimente. Prin decembrie a fost un târg internațional care se face o dată la trei-patru ani. A fost o îmbulzeală incredibilă. Strada s-a blocat cu orele, lumea se înghesuia să admire bidoane de ulei sau macarale sau alte  realizări ale poporului chinez sub diferite branduri.

_DSC4065

Așa că problema principală cu Yaounde este că viața ta dincolo de activitatea profesională poate fi al naibii de plicticoasă, dacă nu găsești resursele interne necesare și nu-ți faci o rețea de prieteni. Nu sunt mall-uri să-ți clătești ochii și să ne desfătăm exercitându-ne consumatorismul. Dar asta aduce și un avantaj. Cred că viața noastră spirituală și de familie este acum mult mai bogată. Am timp să citesc cărți care altădată erau puse pe lista „De citit când ai timp” și pe care le-am cărat  pe rând, din România în SUA, din SUA în Sri-Lanka și, în fine, aici. Așa că acum sunt adânc imersat în „Jurnalul fericirii” al lui Steinhart, carte care nu o poți aprecia (zic eu) dacă nu ai luxul timpului de a reflecta, de a te întoarce la paragrafe puternice[1]…  Ana, fetița mea, citește mult pentru vârsta ei (are aproape zece ani) și adevărat că uneori intrăm în criză  de cărți. Dar cu prieteni, cu Amazon Kindle, cu drumurile mele în Kenya, Africa de Sud și România, ne descurcăm. Fac o aprovizionare serioasă și apoi i le dau cu țârâita. Păcat ca nu mai putem să cumpărăm filme de pe iTunes care încă nu a descoperit Camerunul, dar uite așa am fost nevoiți să învățăm să piratăm și acum seara organizăm vizionări pe ecranul mare al Mac-ului meu care se mută în dormitor pentru vizionare. Până acum am vazut toată seria „Merlin” și „Dowton Abbey” și ne pregătim de „The Americans”.  Cățeii noștrii nu apreciază atât de mult meritele artistice, dar faptul că în timpul vizionării sunt lăsați în pat e o super recompensă.

_DSC3120

Nu putem vorbi de Yaounde și Camerun fără să vorbim de sport. Mai ales de fotbal. Aici, toți bărbații joacă fotbal, de la 5 la 50 de ani. Terenuri de fotbal sunt peste tot, fiecare cartier se mîndrește cu câteva maidane/terenuri, aproape în permanență ocupate. Cine nu joacă fotbal, aleargă sau marșăluiește pe strada Mont Febe (strada noastră) și pe un parcurs amenajat special unde se organizează și sesiuni publice de aerobic, de gimnastică etc. În fiecare week-end o mie, două de oameni, poate mai mult, umplu zona. Vin aici de departe pentru ca este un loc plăcut de alergat, printre zone verzi, și este și o zonă foarte sigură. Se  aleargă sau se mărșăluiește în perechi, individual și în grupuri organizate de până la cîteva zeci de persoane –  colegi de birou, plutoane de armată, cluburi sportive, culturale etc… Grupuri de bicicliști se mai intercalează și ei. Duminicile, grupurile de alergători mai concurează cu procesiunile  religioase, un alt sport de masă. Nunțile vin și ele să facă poze în Rond Point Bastos, rondul verde și piața de flori, care este unul din punctele tradițonale pentru poze matrimoniale. 🙂  Toată zona devine atunci un colorat târg sportiv și cultural – inclusiv cerșetori în scaune rulante, pictori amatori (mă rog, ei sunt profesioniști în sensul că vând, dar ca talent și performanță…) standuri unde se vând  bucăți de trestie de zahăr, alune crude, mango sau se dau pamflete care ne îndeamnă la o viață creștină etc. Alergarea și sportul devin secundare, totul devine o manifestare civică, este un fel de suflet al Yaounde…

Mortii trebuiesc inhumati neaparat in satul lor...

Evenimentul cel mai marcant în Yaounde sunt funeraliile. Nu vreau sa fiu nici macabru, nici senzaționalist. În aceasta cultură, înmormântarea este cel mai important eveniment din ciclul existenței, să zic așa.  Botezuri, confirmări, nunți… da, sigur, trebuie marcate și sărbatorite, dar INMORMÂNTAREA!! Ei bine, asta da! Funeraliile (căci nu poți să zici că este doar o înmormântare)  durează între trei și cinci zile de evenimente, mese, discursuri. Casa, care nu a fost varuită poate niciodată se va zugrăvi, se vor face toate reparațiile necesare, se construiește un mormînt care este obligatoriu placat cu faianță albă ( în timp ce casa este dintr-o împletitura de nuiele cu lut). Faianța albă, aia de se punea la WC-uri este semnul de lux și bogăție, să știți!  Apoi se face o pavoazare și un branding al casei și sălii de ceremonii, se tipăresc sute de programe ale funeraliilor, ale poveștii decedatului și meritelor acestuia etc. Tot camerunezul în week-end se duce la cel putin o înmormântare, este de departe envenimentul social cel mai frecvent și frecventat!

Tot satul sau cartierul este invitat să mănânce câteva zile din belșug. Se închiriază sute de mese și scaune (o afacere în sine), se pregătesc sute de porții de mîncare care trebuie să fie neapărat foarte bună. Probabil că în multe cazuri, funeraliile costă mai mult decât a câștigat mortul  timp de câțiva ani! Toată chestia capătă proporții industriale și este de fapt o industrie în sine, cu sute de firme care se ocupă de asta. Evident, de multe ori familia nu poate mobiliza resursele necesare imediat așa că mortul trebuie să aștepte liniștit (se poate altfel?) să se strângă banii. Toată familia contribuie, se contractează împrumuturi… Uneori durează  și o lună, două. Și sărbătoritul așteaptă la morgă, care și ea costă destul și este afacerea cea mai bănoasă a administrației locale. Înhumarea este și ea înconjurată de un ceremonial riguros. Ea nu se poate face oriunde, ci numai în pământul de baștină, așa că sicriul va fi transportat eventual sute de km până în satul natal, uneori pe motocicletă, dacă nu mai sunt bani de altceva…

De ce această obsesie cu înmormântările? De unde vine ea? M-am aplecat puțin asupra acestei ciudățenii și totul este logic. În credința locală, care transcende și liniile tribale, dar și religia oamenilor, și care are rădăcini adânci animiste și tradiționale, morții nu sunt chiar morți, adică ei continuă să joace un rol important în lumea viilor. Ei sunt veriga de legătură între cei rămași în viață, rudele lor apropiate și lumea spiritelor. Iar lumea spiritelor este atotputernică și influențează viața de pe pământ. O jignire, cum ar fi mîncare de proastă calitate la înmormântare, se poate pedepsi cu moartea. Și apoi, nu știi niciodată cine este vrăjitor și cine nu, așa că mai bine să inviți pe toată lumea să se simtă bine…

Spiritele sunt cele care ghidează și sfătuiesc și pe conducătorii lor tribali, care au și sarcini oficiale și fac parte din administrația locală. Așa că dacă ai un litigiu legat de pământ sau un conflict de familie care sunt de competența de șefului tribal, e bine să te ai bine cu spiritele… Așa că nu este clar cât din motivația acestui superceremonial este respectul pentru cel dus și cât este de fapt o șpagă să te pui bine cu spiritele…

Ai zice că astfel de obsesii și superstiții sunt apanajul unei populații needucate, rurale. Dar nu este cazul. O colegă, funcționară la Banca Mondială, cu studii în Franța, ne povestea de dificultățile care le are să-și îngroape fratele cînd Doina a întrebat-o direct: „Dar tu doar nu crezi în toate superstițiile astea, nu?” „ A, bineînteles că nu, dar știi, nu se știe niciodată…” Așa că și-a ținut fratele la morgă vreo lună până a strâns banii pentru tot circul ăsta…  Acest aspect colorează și viața politică – ultimul număr din „La Jeune Afrique”, o revista lunară de politică și economie, foarte serioasă de altfel, dedică zeci de pagini problemei repatrierii rămașițelor fostului președinte care are implicații neașteptat de mari…

natura este superbă

Lumea africană este atât de diversă, adeseori atât de stranie nouă, cu paradigme și efecte uneori amuzante, alteori frustrante, întotdeauna surprinzătoare. A trăi și a munci în Africa este, dincolo de neajunsurile lipsurilor și riscurilor de securitate,  o aventură  și o provocare spirituală și culturală în primul rînd. Oare ce ne va mai aștepta ca urmare a simplei decizii:  „Hai să ne mutăm în Africa!”?

***

[1] Urmează „Mamifer” de o tânără scriitoare în afirmare, Ana Barton.



Citiţi şi

Când profesorul umilește în loc să dea aripi

Alergarea bate Distonocalmul

Braşovul, pe harta mondială a maratoanelor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
973 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro