Hai, spune-mi… ce-i în sufletul tău?

Gloria Alexandru

21 April 2016

gloria alexandruAm citit zilele trecute un citat care avea următorul mesaj: Dacă somnul nu te odihnește, înseamnă că sufletul ți-e obosit. Nu mai găsesc nicicum cine era autorul citatului, dar mi-a plăcut teribil de mult. Alergăm mereu. Nu la jogging, din păcate, ci prin viața de zi cu zi. E singura constantă. Lipsa timpului și alergarea înspre casă, înspre grădiniță, școală, serviciu, ședințe, cumpărături și n alte lucruri. Cât din timpul zilnic îl rezervăm pentru sufletul nostru? Cât rezervăm măcar pentru starea de sănătate, de echilibru a corpului nostru? Spre ce alergăm atât? Când obosim? Mi-a plăcut foarte mult concluzia conform căreia dacă somnul nu te-a odihnit, nu trupul este obosit, ci sufletul. Că la câtă oboseală acumulăm, nici somnul nu ne mai odihnește. Ne trezim obosiți. Și oare oboseala asta de dimineață în ce-și are originile? Să fie oare în faptul că sufletul nu ți-e odihnit? Că ai făcut totul pentru „ambalaj”, pentru lucrurile materiale, dar nu ți-ai rezervat timp mai deloc pentru suflet. Ce-i place sufletului oare? Cum am putea să-l relaxăm? Să-l odihnim? Știți vorba aia: nu știi ce-i în sufletul meu. Hai, spune-mi… ce-i în sufletul tău? Cu ce se umple el? Când vibrează, la ce vibrează?

fata

Ca să funcționăm la capacitate maximă, avem nevoie de echilibru între trup, cuget și suflet. De trup, de aspectul fizic, ne îngrijim, dar nici de ăsta destul. Nu suntem decât puțini conștienți că e imperios necesar azi să avem azi un stil de viață sănătos pentru un mâine târziu. E liber azi la orice, se găsesc orice fel de produse, în orice sezon, din orice colț al lumii. Nu mai mâncăm specific zonei noastre geografice. Nu mai mâncăm sănătos. Și când o facem, suntem înșelați, cel puțin în materia legume-fructe, unde nivelul de pesticide admis pentru aceste alimente nu este constant și temeinic verificat. Și trupul, la un moment dat, s-ar putea să cedeze, să dea reacții adverse care să ne facă să renunțăm la produsul respectiv, sau poate să acumuleze în el toate toxinele pe care nu le-a putut filtra și procesa și, la un moment dat, să se dezvolte într-un fel de …corp străin în tine, care vrea să preia controlul. Și dacă se întâmplă asta, să știi că de cele mai multe ori ia controlul vieții tale întregi. Cu bune, cu rele, fără a te întreba dacă e loc pentru doi la cârmă. Încet, încet îl vei recunoaște de companion.

Dar nu despre trup vreau să vorbesc… vezi cum îți poate capta atenția doar el? Vrei să vorbești despre suflet și te afli vorbind despre trup… of, of. Ce-ți bucură sufletul? Iubirea, pasiunea, credința, frumosul, literatura, pictura, florile sau ce? Orice ar fi, oprește-te din orice faci și gândește-te foarte bine la asta: ce anume te relaxează atât de mult, încât simți că ești odihnit sufletește și poți să continui viața zburând? Caută în amintirile tale când ai fost cel mai fericit. Găsește sentimentul care ți-a adus echilibru sufletesc și fructifică-l. Fă-ți timp de sufletul tău în fiecare zi, pentru ca după somn să te trezești odihnit.

Cred cu tărie că fiecare dintre noi ne refugiem într-o lume a noastră în care găsim relaxarea sufletului. Alții pescuiesc, alții pictează, unii scriu, alții cresc flori rare, unii citesc mult, alții se plimbă în natură, unii descoperă că au talent în fotografie, alții se joacă în parc și construiesc castele mari de nisip propriilor copii, alții se roagă și vizitează mănăstiri, căutând odihna supremă a sufletului. Orice vă odihnește sufletul, fructificați. Nu lăsați o zi fără să-l hrăniți cu ce-i place. Cum știi că hrana pentru sufletul tău e cea potrivită și e suficientă? Atunci când constați că activitatea ta nu face rău nimănui. Pentru că ceea ce face bine sufletului tău nu poate dăuna celor din jur. Pentru că sufletul e bun, e dat de Dumnezeu și pentru că asupra lui nu prea ai tu controlul. Trebuie însă să încerci să-l înțelegi, să vezi ce-i place, să descoperi cum funcționează. Pare mai complicat decât este de fapt. Și-i trebuie atât de puține lucruri…

Eu iubesc zilele calde de primăvară când pot ajunge în natură. La livadă. Să stau liniștită pe jilț între flori de măr. Să ascult zumzetul albinelor care nu mai prididesc cu culesul nectarului. Să urmăresc copiii cum aleargă suflând păpădii, să-i văd bucurându-se de iarbă. Iubesc florile, pe fiecare după numele său, dar una în mod special. Răsplata mea pentru îngrijirea lor e dată de florile ce mi le oferă. Chiar dacă târziu, dar atunci când apar, le-aș face poze și le-aș lăuda tuturor, ca pe niște copii cuminți. Mi-ar fi plăcut să am talentul tatălui meu la pictură, să pot reda pe pânză ce-mi place din natură. Nu-mi sunt suficiente fotografiile, parcă nu-i destulă muncă în spatele lor. Și totuși, fotografii pasionați reușesc să transpună în fotografii chiar și ce ochiul nu vede. E senzațional să descoperi lumea lor. Am o prietenă care cântă la pian. Asta o liniștește pe ea, asta îi odihnește sufletul. Și ori de câte ori e obosită, înainte de a se trânti în pat, se așează la pian și cântă cu ochii închiși piese numai de ea știute. Apoi își odihnește și trupul. Parcă e mai ușor acum. O alta pictează. Frumos. Nu-și face suficient timp pentru asta, dar după ce o face, parcă radiază. Un prieten aleargă. Nu are nevoie de nimic altceva decât să-și consume toată energia negativă alergând. Lăsând cu fiecare pas în urmă stresul. Fiecare adiere de vând îi eliberează simțurile și astfel alungă orice gând rău. Vecina mea și-a făcut o grădină de legume. În fiecare zi, după serviciu, e printre legumele ei și le bibilește. Pare să lucreze, dar se relaxează. Soțul său merge la pescuit, e extrem de fericit când se întoarce, chiar dacă n-a prins decât niște cleni mici cărora le-a dat drumul înapoi în râu. Spune că susurul apei îl face să vibreze altfel.

Eu am început de curând să scriu câte-un text, așa, să-mi omor timpul, să nu las gândurile astea să moară. Și-mi face bine. E ca și cum aș avea cel puțin un prieten cu care să vorbesc, care mă ascultă chiar și când e la serviciu. E ca un exercițiu recomandat de psiholog. Dar florile vor fi mereu oaza mea de liniște… acolo, printre ele, voi putea să simt cum mi se odihnește sufletul. Iar copiii, copiii când se joacă și le auzi glasurile cristaline râzând, când se îmbrățișează și când îi vezi cum au grijă unul de altul, simți cum ți se umple sufletul de bucurie. Iar bucuria asta te odihnește orice-ar fi. Dacă ați ști că întâi și-ntâi ar trebui să avem grijă de sufletul nostru, să-l hrănim cu lucruri pozitive, pentru ca apoi să fie și corpul în echilibru, nu-i așa că i-ați acorda mai mult timp ? Să fii, cum ar zice alții, Zen.

Gloria Alexandru

Și tu poți scrie pe Catchy!  :)  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Ecuație cu amanți și neveste înșelate

Doar strigătele de ajutor i le mai auzeam din când în când…

Motivul pentru care merită să trăieşti

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,841 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro