Harvard, 1961: ori studentă la noi, ori mamă

Andreea Petrescu

14 June 2013

Phyllis Richman şi-a dorit, în 1961, să intre la Harvard, la facultatea de Design, departamentul de Planificare Urbană. Avea puţin peste 20 de ani, era măritată şi erau şanse mari să aibă copii. Motive suficiente pentru ca asistentul universitar care s-a ocupat de dosarul ei să o înştiinţeze cu “bunăvoinţă” că ori se ocupă de familie, ori de studii. Prin “ori” înţelegându-se prima variantă.

A trecut jumătate de secol de atunci. Phyllis  a dat peste scrisoarea respectivă din întâmplare. A recitit-o:

„Stimată doamnă Richman,

Deşi n-am primit încă transcriptul dumneavoastră oficial de la Brandeis, sunt şanse mari să fiţi admisă la departamentul de planificare urbană şi regională chiar şi înainte de termen.

Şi totuşi – pentru a nu ocoli subiectul – din experienţa noastră, chiar dacă vorbim de studenţi extraordinari, am descoperit că femeilor măritate le este dificil să aibă cariere meritorii în planificare urbană şi că ajung să simtă în cele din urmă că au irosit timp şi efort în slujba pregătirii educaţionale profesionale (lucru care este valabil, desigur, pentru aproape toate ramurile de studiu).

Aşadar, pentru binele dumneavoastră şi pentru a ne ajuta să luăm o decizie, scrieţi-ne, în două pagini, cum v-aţi gândit să îmbinaţi cariera în planificare urbană cu responsabilităţile pe care le aveţi faţă de soţ şi o posibilă familie.

Cu stimă,

William A. Doebele, asistent universitar”

Phyllis a simţit nevoia ca acum, la amar de vreme distanţă, să îi răspundă în singurul mod în care o putea face: prin a-i arăta că da, a reuşit să le facă pe toate. A scos Harvard-ul din ecuaţie, dar nu şi urbanistica, pe care a studiat-o în Philadelphia, acolo unde s-a mutat cu soţul ei. El s-a concentrat asupra unei cariere universitare de excepţie. Timp de zece ani, a trebuit să îl susţină financiar. A născut primul copil. Şi-a urmat soţul într-un alt oraş, unde a început să studieze sociologia. L-a născut pe al doilea, apoi pe al treilea, scriind în acelaşi timp lucrarea de dizertaţie pentru masterat şi o carte. Şi-a dat seama apoi că scrierea de articole este cel mai uşor mod în care să se ocupe de toate. S-a angajat la Washington Post, unde, fiind femeie, primea subiecte din “sfera ei”, a reţetelor, gătitului, sfaturilor, chestiunile de fineţe revenindu-le redactorilor bărbaţi. Asta până când, conştiincioasă şi talentată, a devenit prima femeie jurnalist care făcea recenzii de restaurante.

Şi-a scris povestea în publicaţia pentru care a lucrat aproape un sfert de secol. Şi a primit şi un răspuns din partea aceluiaşi Doebele, care este astăzi profesor emerit la Harvard şi a cărui soţie are două masterate şi un doctorat:

“Dragă Phyllis Richman,

Scrisoarea mea din 1961 spunea că aveai potenţial să fii admisă în programul de planificare urbană de la Harvard, dar că ar trebui să iei în considerare că o carieră bună poate să intre în opoziţie cu obligaţiile de familie.

Erai pe punctul să faci o investiţie majoră, de timp şi bani. M-am gândit că ar fi corect să ştii care sunt condiţiile de angajare, aşa cum le vedeam atunci.

N-aş mai scrie o astfel de scrisoare astăzi. Deşi nu sunt perfecte, condiţiile pentru femeile care lucrează în domeniul urbanisticii s-au îmbunătăţit cu mult, cred eu, faţă de 1961.

Cu stimă,

William Doebele”

Ei, a făcut până la urmă mai mult rău sau mai mult bine că a gândit doar în pătrăţelul vremurilor? Căci, după Phyllis, o mulţime de alte femei au prins curaj să-şi povestească experienţele, majoritatea trăite în aceeaşi perioadă. Şi pe toate, fără excepţie, le-a izbit peste faţă diferenţa care se făcea între sexe, care mergea până la a le închide definitiv în bucătărie, cu copilul în braţe, dar le-a şi făcut să caute mai îndârjit să facă ce le place. Mă întreb doar, oare Doebele n-ar mai scrie o aşa scrisoare azi pentru că nu mai gândeşte la fel, sau pentru că organismele care sancţionează discriminarea sunt mai sonore?



Citiţi şi

Într-o noapte ai găsit în laptopul lui o scrisoare către o fostă. O urâtă

Despre corporații, bețivi și curve

Scrisoare către fostul meu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
844 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro