Hefaistos şi Afrodita din Jupâneşti

Laurențiu Ungureanu

12 March 2015

Laurențiu UngureanuSe zice că, pe la 1800 şi ceva, cam toată întinderea de pământ dintre Râul Doamnei şi Vâlsan era ţinută de doi boieri mari. Unul – la Muşăteşti, în nord. Altul – tocmai la Costeşti. Stăpânii luau bir de la toţi ţăranii din inima Argeşului. Desagii cu bani erau aduşi, la moşiile lor, de unul, Marin Fieraru, un zdrahon de 2,20 metri înălţime. Era bine făcut Fieraru, era lung de-i atârnau picioarele când urca pe cal, nu se încumetau nici haiducii să-l prade. Nu se lipea nici dracu’ de el, că bătea două sate-ntregi. Când venea toamna şi nu mai putea să-şi mâne caii pe văile muscelene, Marin se-apuca de muncă. Era fierar. Un ţigan fierar-potcovar.

(3)

Imaginea asta anacronică de roman poporanist a rămas îngheţată într-o oarecare casă din satul Jupâneşti (Argeş). Au mai trecut vreo patru generaţii până să ajungem la Lucian „Meseriaşu’“ Constantin, dar bărbatul are, astăzi, exact aceleaşi deprinderi ca stră-străbunul său. Şi-a mai şlefuit meşteşugul, constrâns mai degrabă de forţa lucrurilor decât de vreo perspectivă economică vizionară, dar tot ca acum 3-400 de ani lucrează. Meseriaşu’ are 74 de ani. E la a patra generaţie de fierari-potcovari şi e un profesionist. Un meşter pe care timpul l-a lăsat în urmă, într-o subcultură frustrantă şi stearpă. Aşa arată, astăzi, ultima redută a muncitorimii desuet calificate.

4 potcoave, dacă e lucrate bine, e 15 lei.

(1)

Lucian Meseriaşu’ lucrează într-o coşmelie meschină, aglomerată de tot felul de ruginituri, încinge fierul ăsta nenorocit şi-i dă formă la ciocan. Face de toate: cuţite, tesle, pluguri, prăşitori, scule de sculptori, barde, garduri, grilajuri, poate să facă până şi ace de cusut. Cu tot cu gămălie! Are nişte topoare cu care poţi să te bărbiereşti. Sunt câteva cruci pe turlele bisericilor din satele din jur. Bărbatul acesta le-a făcut. Zice că are în portofoliu o mie şi-una de lucrări, ca-n carte.

Nu e nimic aparte aici: aşa e meseria de fierar, aproape arhaică, dar îndeajuns de flexibilă cât să poată supravieţui, chiar şi vlăguită, până în zilele corporaţiilor industriale. Meseriaşu’ rămâne, însă, la periferia nomenclatorului meseriilor, rămâne în zona plebeilor, a toleraţilor care au, potrivit limbajului indiferent al finanţiştilor, o utilitate marginală. Rămâne un lumpen.

A venit un preot: „Hai, mă, pocăieşte-te, că mergem în Rai“. „Duce-ţi-vă mai repede, scap dracu’ de voi“.

(4)

În curtea Meseriaşului domină un miros pătrunzător de zaţ ars, ca şi când cafeaua abia dată în foc încă mai mocneşte. Bărbatul şi femeia lui, care are şi ea 70 de ani, lucrează aproape zilnic în atelierul acesta prăpădit. Bat amândoi nicovala cu ciocanul într-un soi de armonie muncitorească. Meseriaşul e bărbat în putere, chiar şi la vârsta lui. Un Hefaistos de Jupâneşti. Dar femeia aceasta, o Afrodită rurală cu ochi negri şi batic înflorat, o mână de femeie, ridică ditamai ciocanul deasupra capului ca şi când n-ar face niciun efort. Spune că s-a obişnuit, că lucrează de la 16 ani cu greutăţile.

(9)

Femeia a fugit de-acasă când avea 16 ani, că părinţii voiau s-o dea după un ţigan care nu-i plăcea. E momentul cel mai important din viaţa ei şi se mândreşte că ea, o femeie, şi-a decis singură drumul. E mare lucru. „Era alt băiat aici, faţă-n faţă cu mine, şi mă cerea el, eu am zis că mai bine să mor şi nu-l iau, era urât şi era primul la cărţi. Fratele meu, mai mare ca mine, mă bătea că să-l iau pe ăla, că ei erau prieteni, se duceau amândoi la cărţi, plecau noaptea şi veneau ziua. Mama nu ştia, săraca ce să mai facă, dar tata, dacă v-oi minţi, să mă duc pe lângă el, tata mi-a spus aşa: «Uită-te la mine, să nu te ştie nimeni, du-te lângă ăla care-l vrei tu, decât să mai stăm de ceartă, zicem că ai fugit, copil fără minte». Şi, după vorba lu’ tata, l-am luat pe Lucian şi m-am dus cu el, la Hunedoara, la mina de aur, doi ani am stat, n-am putut mai mult, că, să mă iertaţi, rămăsesem gravidă, şi mi-a fost frică să rămân singură acolo, între străini.“

Altul n-ar mai lucra, dar, dacă stau, îmi vine nebuneală. Nu pot să stau. Păi, m-apuc de băutură. Altă belea!

(7)

Lucian Meseriaşu’ avea 22 de ani atunci. Făcuse şi armata, era bărbat de-nsurat. Fierărie făcea de la 12 ani, că-i plăcuseră mai mult banii şi mirosul de fier încins decât să tocească manualele de şcoală. A luat-o pe femeie şi-au plecat la Deva, să muncească în mină de aur. Au fugit în lume.

Bărbatul lucra la 150 de metri sub pământ. Nu dădea la târnăcop, era un fel de gestionar al minerilor, care-i trimiteau vagoanele cu material ca să le numere înainte de a ajunge la suprafaţă. Era respectat în mină, le câştigase bunăvoinţa ortacilor şi avea autoritate în faţa lor, mai ales după ce-l lăudase însuşi ministrul Minelor, Bujor Almăşan.

S-a întâmplat aşa: „De la 0 la 150 kilometri era vreo 7 mori, 7 guri care băga material, la mine se vărsa toate, că jos se depozita. Şi eu le făceam pontajul, de sus până jos, la toate echipele. Şi le număram la fiecare echipă câte vagoane de material are. Erau unii care n-aveau niciun vagon de material. Şi luam de la unul, puneam la altul, le făceam la toţi să trăiască. Era un inginer acolo, Titus Rancovici, ca al sârbilor, un ăla mare, a făcut şedinţă că fur materialul şi că mă dau afară. Eu, fără frică. «Care e situaţia băiatule? Păi, lipsă aici, lipsă aici.» «Aveţi dreptate. Dar nu l-aţi pus la socoteală şi pe ăsta care n-are ce mânca? El ce face dacă nu găseşte nimic?» Ce-a fost acolo! Păi, a venit ministrul Almăşan al minelor. «Şi cum ai făcut?», m-a-ntrebat. «Am luat de la ăsta un pic, de la ăsta la fel, şi-am făcut şi lu’ ăla, şi lu’ ăla, care n-aveau.» «Ţi-a dat bani?» «Nu, domnule, n-am luat nimic de la nimeni.» Atunci ministrul Almăşan a zis: «De când e mina asta? A putut să gândească cineva să mănânce toţi o pâine, să se împartă munca la toţi? Ruşine să vă fie!» De-atunci, aveam mese-ntinse peste tot pe unde mă duceam. Numai salamuri şi cafea luam. Cârnaţi! Eram văzut, ehe!“.

(5)

Potcoava se schimbă din săptămână în săptămână. Asta pentru caii care trag şi care merg pe asfalt. Numai la „discavăr“ găseşti aşa. Trebuie să ai oleacă îndemânare. Dumnezeu te-ajută dacă vrei să faci o treabă. Pe mine m-a ajutat.

(8)

Le mergea bine amândurora la Deva, dar femeia, însărcinată, a vrut acasă, să nu nască între străini, că n-are cine să aibă grijă de ea. „Să mă iertaţi, am rămas gravidă şi am început să plâng: eu nu stau să fac copilul aici, mă văietam, mă duci acasă, la mama, să mă-nveţe să-l fac.“ Meseriaşu’ a mai rămas puţin, dar nu s-a-ngăduit s-o lase singură. Ştiţi, omul e mai dur ca fierul, dar mai slab ca o floare. „Doi ani am stat la Deva, până m-a adus femeia acasă. Născuse, să mă scuzaţi, aveam o fetiţă, am venit s-o botezăm, s-o trecem pe numele meu, după aia, că nu te mai duci, ba mă duc, fată, cum să nu mă duc, stai acasă!, am stat şi am primt lichidarea acasă.“

(10)

S-a gândit că n-o să-şi poată creşte copiii din fier vechi şi piatră seacă, aşa că şi-a căutat iar de muncă. S-a dus la Căpăţâneni, unde se făcea barajul Vidraru. Când a văzut cu ochii lui oamenii căzând de pe stânci, când a văzut cum se moare şi cum se trăieşte, a plecat. S-a dus la Slatina, la aluminiu, apoi la Mioveni, la uzină, dar n-a fost să fie. Tot acasă era mai bine. „Aveam deja două fetiţe, muream de dragul lor, după aia a mai venit un băiat, şi altul, unde să te mai duci? Am stat să muncesc pentru ei“.

Aici e meserie murdară şi grea. E praf, căldură, trebui să fii şi puternic, şi artist. Mai sunt cărămidarii, şi-apoi noi.

Şi-a renunţat la tot pentru copii, să le fie lor bine. A rămas la fierărie. O vreme i-a mers bine, n-avea grija zilei de mâine. Încălţa caii CAP-ului, veneau şi ţăranii la el şi avea de lucru. Era mai tânăr şi mai puternic. Meseriaşu’ a pierdut însă startul industrial. A rămas cu meşteşugul şi amintirea unei prosperităţi temporare. Lucrează în continuare, că altceva nu ştie să facă şi încă-i pulsează sângele rapid în vene. Dar nici fierăria nu mai e ce-a fost.

(2)

„Sunt oameni care fac meserie urâtă, că lucrează la normă. Potcoavele lor nu pot să stea pe piaţă, aşa că le dau en-gros. Dar, dacă face marfa proastă şi o dă la derută, nu câştigă nici ei. Păi, dacă dă 5 lei pe fier, dă 4 lei să îi bată altul potcoava, cumpără cărbuni, mâncare şi băutură, cât ajunge? Şi vine ăla de la en-gros şi le ia la 9-10 lei. Câştigă 1 leu – munca lui. Păi, mai bine s-ar duce cu ziua la sapă. Ia 50 de lei pe zi, mâncat, băut şi aia e.“ Ca să supravieţuiască unei întregi industrii, Lucian Meseriaşu’ munceşte, cu femeia lui, în fiecare zi, de dimineaţa până seara. Numai duminica nu munceşte. Dar şi-atunci merge în sat, la Domneşti, la piaţă. Acolo îşi mai alimentează un pic iluzia propriei utilităţi în muncă. „Am marfă mai puţină, dar e cea mai bună, că nu e en-gros. Potcoavele mele are o marcă pe ele, iar lumea caută după marcă.“

(6)

Am fost şi la mall, să mă uit şi eu la toate mâncărurile, să am idee, aşa.

O singură satisfacţie are Lucian Meseriaşu’, şi pe asta nu i-o mai poate lua nimeni: şi-a văzut copiii la casele lor, însuraţi, cu nepoţi. Are familie mare şi are cu ce se mândri. A fost la una dintre fete, în Italia, a băut coniac acolo şi a fost bine. A fost şi pe la nepoţii lui, care au făcut şi facultate. Unul dintre băieţi şi-a făcut magazin în curte, iar asta l-a ridicat şi pe el câteva trepte în ierarhia sătească. Dar Meseriaşu’ nu s-a înfumurat. Dă şi pe datorie, pe caiet. Înţelege că oamenii n-au. Băieţii şi-au luat maşini străine şi l-au plimbat şi pe el. Nu prea i-a plăcut. Când eşti cu căruţa, mai poţi să te opreşti la un coniac. Dar cu maşina – neam!

A trecut de mult vremea când Meseriaşu’ cunoştea măsura tuturor cailor din satele dimprejur. Când era mai căutat decât căuta. Ştie că vremurile l-au cam depăşit. Dar ce să facă? Pentru oamenii ca el, e cam târziu. N-are decât să bată cu ciocanul ăsta imens în nicovală de luni până sâmbătă.



Citiţi şi

Ar cam trebui să-mi țin gura despre iubiții mei

Eşti muza mea, copila mea, femeia mea, iubita mea!

Ce vrea, în fond, orice femeie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
894 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro