Horoscop săptămânal 17 – 23 august 2015

Ingrid Panaitiu

17 August 2015

IngridVacanţă să fie! spun, în sfârşit, cerurile pentru săptămâna în care pornim azi la drum.  Se aşterne liniştea, cel puţin până la sezonul eclipselor de la mijlocul lunii viitoare. Iar liniştea înseamnă liber arbitru, în porţii mari, darnice, pentru toată lumea. Venus, cu ai săi conduri strălucitori, socoteşte mai departe dragostea – cu paşi îndărăt până la începutul lunii septembrie – iar miercuri o găsim la un rendez-vous cu năzdrăvanul Uranus. Mici nori trecători la sfârşitul săptămânii: buturuga mică nu răstoarnă mereu carul mare – cu răbdare, ziua de vineri poate trece fără peripeţii. Duminică, Soarele îşi ia adio de la Leu şi poposeşte în semnul stăpânit de Mercur, Fecioara.

Fii atent la oportunităţi fără a te concentra excesiv asupra piedicilor! ar putea fi îndemnul acestei săptămâni, în care mica benefică Venus – cum ştim, retrogradă – mai poate răscoli prin relaţiile de tot felul – de la prietenie, dragoste până la cele de afaceri – având pe buze o singură întrebare: ce este cu adevărat bun pentru mine? Acolo unde nu sunt găsite preţuire şi dragoste, Venus poate şopti la ureche că-i timpul să cutezi spre zări noi. Îmbogăţită cu intuiţie după conjuncţia inferioară cu Soarele de săptămâna trecută, Venus poate ajuta acum la (re)confirmarea dorinţelor. Poate ai ştiut dintotdeauna un lucru anume, dar n-ai fost sigur că-i aşa: acum ţi se validează crezul.

Surprize frumoase pot veni marţi şi miercuri, când e activ trigonul Venus-Uranus: a doua întâlnire din această vară (dintr-o serie de trei din pricina retrogradării micii benefice) între Venus şi Uranus poate aduce clarificări într-o chestiune întâmplată în zilele de 28-29 iunie ori  la începutul lunii martie, când că fost conjuncţia Venus-Uranus. Scenariile sunt foarte de variate: o dragoste la prima vedere, o împăcare cu totul neaşteptată, o revedere supriză ori, de ce nu, o cerere în căsătorie surprinzătoare. Sau o prietenie cuprinsă de fiorii amorului. Acolo unde dragostea e solidă, partenerii se pot surprinde reciproc cu un dar sau o invitaţie inedită. În afaceri, pot avea loc negocieri, dar bine ar fi să amânaţi deciziile importante până la începutul lunii septembrie. Luna din Balanţă îi oferă susţinere micii benefice, dar îl incită pe Uranus, de unde tendinţa către acţiuni riscante ori hotărâri pripite. Cel de-al treilea trigon Venus-Uranus va fi pe 23 septembrie, când chestiuni rămase neclare îşi pot găsi atunci rezolvarea.

Cuadratura Soare-Saturn în semnele Leu-Scorpion se întâmplă vineri şi poate aduce mici blocaje, trecătoare, fireşte, mai ales celor planete personale în jurul gradului 28 al semnelor mai sus amintite. O persoană cu autoritate poate cere ori impune ceva. Ori un eveniment petrecut în perioada 8-10 august 2014 îşi găseşte acum ecou. Asumarea responsabilităţii pentru propriile decizii şi acţiuni poate fi o altă temă pe agenda lui Saturn. Un adevăr mai puţin confortabil poate provoca mici angoase, oferind în acelaşi timp claritate.

c3Gabrielle Bonheur Chanel (Coco Chanel), 19 August 1883, Soare, Venus în Leu

Duminică la amiază, Soarele începe o nouă aventură în semnul locuit acum şi de Jupiter, Fecioara. Cu toate că ne aflăm în vacanţă şi, astronomic vorbind, mai avem încă o luna până la venirea toamnei, Soarele vesteşte că-i timpul să lăsăm joaca, să ne întoarcem la treburi serioase şi să socotim: e un moment de bilanţ a primei jumătăţi a anului şi de planificat timpul rămas din anul pe care îl parcurgem. E vremea recoltelor şi a umplerii hambarelor, metaforic ori nu. Timp bun pentru planuri, liste, calcule, curăţenie, ordine – fie că vorbim de o gospodărie mică sau de o companie cu mulţi angajaţi. Jupiter susţine anul acesta călătoria Soarelui în semnul Fecioarei şi ajută la ducerea la bun sfârşit a planurilor clare, practice, dacă este preţuită munca, răbdarea şi atenţia la detalii. Iar aşteptările trebuie acordate cu realitatea. Aşadar, acum puteţi încheia treburi începute în acest an, puteţi face ordine acasă şi la serviciu, puteţi face o schimbare în alimentaţie şi în rutina voastră zilnică. Mai multă organizare înseamnă un randament mai bun. Curăţenie în spaţiul de locuit şi curăţenie în gânduri, în sensul de îndepărtarea sentimentelor negative ce aduc, în timp, vătămare trupului. Atenţie la tendinţa de a judeca/a te judeca – acuzele şi învinovăţirea fac rău, iar din ce e pierdut nimic nu se mai câştigă. O altă vulnerabilitate a Soarelui în Fecioară este tendinţa către critică excesivă şi poate ar fi de folos să vă amintiţi în fiecare zi că oamenii nu ating perfecţiunea, nici nu trebuie, dar întotdeauna este loc pentru mai bine. Copiii născuţi duminică înainte de ora 13:38, sunt nativi Leu.

O surpriză în dragoste marţi/miercuri pentru voi, dragi Berbeci. Ori un proiect creativ sau o oportunitate existentă poate prinde contur. De duminică e vremea să vă întoarceţi la muncă, pare singura cale de împlinire a dorinţelor. Un câştig bănesc ori o veste bună în carieră poate sosi pentru Raci. De duminică pot dezvolta o idee într-un proiect concret. Nu uitaţi şi de odihnă sau de puţin timp liber pentru un hobby ori de distracţie alături de oameni dragi. Clarificări de natură financiară poate aduce săptămâna pentru Balanţe. Trebuie să vă preţuiţi mai mult. Ascultaţi ce au de spus ceilalţi fără a ignora vocea intuiţiei. O veste ce poate aduce schimbarea unei păreri, în dragoste ori în chestiuni băneşti, pentru Capricorni. De duminică se anunţă timp frumos, Soarele alături de Jupiter insuflă optimism şi ajută în orice proiect personal.

Grijă pentru nevoile personale ar putea fi preocuparea Taurilor în prima parte a săptămânii. Un deznodământ într-un parteneriat poate avea loc joi sau vineri. Posibile dispute. De duminică, Soarele luminează casa creativităţii şi a dragostei. Vară intensă mai departe pentru Lei. Un eveniment supriză marţi/miercuri dar şi o posibilă piedică trecătoare joi/vineri. Încercaţi să aveţi o atitudine flexibilă. Locul de muncă şi cariera sunt pot fi preocupările Scorpionilor: o veste bună poate fi umbrită însă (dacă sunteţi născuţi între 19 şi 23 noiembrie) de un obstacol joi/vineri. O rezolvare într-un parteneriat pentru Vărsători şi o posibilă decizie în privinţa carierei. Poate fi vorba de asumarea unor noi responsabilităţi.

De duminică, confortul căminului poate fi noua pasiune descoperită de Gemeni. Ori poate sunt planuri pentru mutarea într-o locuinţa nouă ori amenajarea celei existente. Până atunci, drumuri multe, treburi de rezolvat şi poate o revedere cu un prieten vechi. La mulţi ani, dragi Fecioare! Duminică începe cea mai bună perioadă a anului pentru voi, însă nu lipsită de freamăt. Noi drumuri, noi experienţe urmează. Succesul vine dacă vă puneţi pe voi, nu pe ceilalţi, în centrul atenţiei. Încrederea în sine ar putea fi testul săptămânii pentru Săgetători. O posibilă surpriză a cuiva venit de departe. Planuri pentru carieră, din 17 septembrie Saturn are noi responsabilităţi pentru voi. Serviciul şi prin extensie câştigurile pot fi bucuriile Peştilor în această săptămână. De duminică, atenţia poate fi îndreptată asupra parteneriatelor unde aşteptările vor trebui ajustate cu realitatea.

© Copyright 2014 Ingrid Panaitiu – Exclusiv pentru Catchy.ro



Citiţi şi

Jupiter în Scorpion, pentru toate cele 12 zodii

Luna plină în Berbec, 5 octombrie 2017. Regenerare prin renunțare

Horoscopul lunii octombrie 2017

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,231 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro