Horoscop săptămânal 22 – 28 iunie 2015

Ingrid Panaitiu

22 June 2015

IngridNorocul îi zâmbeşte celui dârz* în această săptămână: marele benefic Jupiter şi năzdrăvanul Uranus se întâlnesc pentru a treia oară anul acesta, luni, 22 iunie şi dănţuie voioşi spre bucuria pământenilor. Fericiţi cei lipsiţi de teamă, lor le e deschisă acum poarta biruinţei. Ultimul ecou al retrogradării lui Mercur se aude marţi când Neptun aşază o pâclă amăgitoare în convorbiri, veşti ori călătorii de orice fel. Marte aleargă în urma Soarelui şi poposeşte miercuri, 24 iunie, în semnul simţitorului cu mers înapoi, Racul.

Încremenit parcă pe cer, Soarele aflat ieri la zenit a vestit sosirea verii. Dar azi ne bucurăm de ziua cea mai lungă din an, mai bine de cincisprezece ore despart răsăritul de apus. Şi cum toate au un rost în cer şi pe pământ, Soarele, dăruitor de lumină şi bucurie, veghează întâlnirea dintre Jupiter şi maestrul surprizelor, Uranus. Trigon e aspectul benefic format între cele două planete, gradele 20 Berbec-20 Leu, activ intreaga săptămână, cu roadele puse deoparte doar pentru cei curajoşi. Jupiter oferă noroc, daruri şi oportunităţi. Idei bune şi posibilitatea de a fi puse în practică. Schimbări norocoase de destin. O fereastră unică de şansă se deschide aşadar în prima zi a săptămânii. Oricare ar fi sectorul de viaţă avut în vedere, îndemnul este unul cât se poate de simplu: Îndrăzniţi! Curajul nu bate singur la uşă iar carul cu noroc se răstoarnă abia la răspântia drumurilor. Mergeţi, spuneţi, cereţi, faceţi! Acolo unde lipsa curajului ori teama de înfrângere au închegat stavile de netrecut, trigonul Jupiter-Uranus este poţiunea fermecată compusă din curaj, robusteţe, încredere şi şansă. Sorbită destul de rar, adesea doar de cunoscători. E drept, norocul nu e împărţit tuturor cu aceeaşi măsură: cei cu planete personale în semnele de foc, mai cu seamă Berbecii, Leii şi Săgetătorii primesc porţie dublă, Jupiter fie cu dânşii, să ducă bucuroşi cât primesc, feriţi de invidioşi. Perechea Jupiter-Uranus îşi dă întâlnire acum pentru a treia dată în ultimul an, fapt datorat retrogradării marelui benefic: 25 septembrie 2014 şi 3 martie 2015 (+/- 10 zile) pot fi date importante în economia acestor zile. Următoarea întâlnire asemănătoare între Jupiter şi Uranus va avea loc în decembrie 2019, în semne de pământ însă, prin urmare, îndrăznesc să mă repet: norocul nu doarme la umbra cerdacului, cel puţin nu în această săptămână.

Încâlcite par să fie limbile pământului marţi când Mercur e la taifas cu ademenitorul Neptun. Vrajă cu repetiţie putem numi această întâlnire, a treia şi în cazul de faţă, din aceeaşi pricină ca în rândurile de mai sus: mersul retrograd, actor principal, Mercur. Ideal ar fi să fie evitate semnarea unor contracte importante, achiziţiile de folosinţă îndelungată, tranzacţiile financiare cu sume mari dar şi negocierile ori discutarea unor subiecte importante. Pe de altă parte, fiind a treia şi ultima cuadratură Mercur-Neptun petrecută în ultimele săptămâni, de marţi înainte pot fi lămurite chestiuni încurcate de paşii înapoi făcuţi de Mercur, mai ales întâmplări petrecute în jurul zilelor de 9 şi 29 mai (+/- 3 zile) când au avut loc primele două cuadraturi. O minciună ori un fapt tăinuit poate ieşi la iveală în zilele următoare.

horoscop,Eleanor Parker, actriţă, Soare în Rac, Mercur în Gemeni, Venus în Leu

Eleanor Parker, actriţă, Soare în Rac, Mercur în Gemeni, Venus în Leu

Cap de vară miercuri în tradiţia populară românească: Sânzienele sunt sărbătoarea bucuriei solare, doar o dată pe an Soarele urcă mândru sus, în podul cerului. Se spune că Sânzienele sporesc roadele pământului, dăruiesc copii frumoşi iar fecioarelor le aduc în vis ursitul. Racul este semnul ce întrupează fără cusur arhetipul mamei, al femeii născătoare de prunci iar Solstiţiul de vară e un bun prilej de aducere aminte că suntem fiii şi fiicele Pământului, planeta ce alături de Soare hrăneşte şi susţine viaţa locuitorilor săi.

Marte ţine trena Soarelui, anume îl urmează pe marele Luminător în semnul Racului începând de miercuri. Călător prin Rac va fi până în ziua de 9 august vreme în care ne putem folosi cu sârg energia în folosul casei şi a familiei. Instinctul de apărare şi de protecţie a celor dragi poate fi mai intens în perioada următoare. Fie că vorbim de vacanţă, reparaţii, îmbunătăţiri în cămin ori doar huzur cu dragoste, Marte în Rac împrumută din calităţile şi beteşugurile pe care Luna le manifestă în împărăţia proprie, anume semnul de domiciliu, Racul. Are toane mai ceva ca o domnişoară cu pretenţii. Dar şi mai multă intensitate în acţiune, însă de o manieră manifestată introvert: Marte în Rac luptă pentru ceea ce simte, nu pentru ceea ce vrea. Şi o face într-un chip străin pentru stăpânul războiului: pasiv, aşteptând să fie provocat. Nu sunt provocări, nu există reacţie. Iar de are chef de acţiune, îl găsim fie cu ciocan şi cuie, pregătit să repare ceva prin casă, fie ferecat în dormitor alături de zâna căreia îi reparase acoperişul mai devreme. De amintit că Venus călătoreşte acum în Leu şi putem socoti că iubirea înflăcărată a venusienei alături de patima cu care e dăruit Marte în Rac fac casă bună şi copii frumoşi.

Reafirmarea independenţei poate fi un demers bun pentru Berbeci în această săptămână. Norocul îl găsesc în dragoste, ar putea avea o vară de neuitat. Divele zodiacului sunt Racii pentru următoarele patru săptămâni. Soarele îi aduce în centrul atenţiei iar Venus şi Jupiter le umple puşculiţa. Recunoaştere publică şi susţinători puternici pot fi darurile primite de Balanţe. Au oportunitatea de a străluci afirmându-şi unicitatea. Răscruce de drumuri pentru Capricorni: pot fi analizate relaţiile parteneriale pe care le au şi care este drumul înainte.

Căminul ar putea fi sanctuarul Taurilor în perioada următoare. Câştiguri ce pot investite în înfrumuseţarea locuinţei. Vară toridă au în faţă Leii. Cele două benefice le dau ocazia să strălucească până la mijlocul verii. Totul e posibil. Scorpionii născuţi între între 17 şi 21 noiembrie pot avea de furcă cu Saturn, întors în semnul lor până la mijlocul lunii septembrie. Chestiuni nerezolvate până în decembrie 2014 pot fi reluate acum. Vorbim de asumarea răspunderii, dar cele două benefice le poartă noroc. Prin urmare: curaj! Scorpionii sunt puternicii zodiacului. Căsătorie ori divorţ? Aceasta e întrebarea posibilă pentru Vărsători. Parteneriatele capătă importanţă sporită în aceste săptămâni.

Se liniştesc apele pentru Gemeni în această săptămână. Tot ce a încurcat Mercur, tot acesta va descurca. Posibile câştiguri dar şi noi prieteni. Intuiţia poate fi noua tovarăşă de nădejde a Fecioarelor. Speranţe mai vechi revin la lumină dar şi un prieten ce le poate veni în ajutor. Porţie triplă de noroc pentru Săgetători în această săptămână. Dacă Saturn i-a necăjit în ultimele luni, până la mijlocul lunii septembrie pot răsufla uşuraţi. Poate o veste de departe cu bucurie. O şansă de câştiguri frumoase pentru Peşti în urma unui demers creativ. Dacă îşi folosesc imaginaţia.

* Audaces Fortuna juvat (Norocul îl favorizează pe cel curajos) Virgil, Eneida.

© Copyright 2015 Ingrid Panaitiu – exclusiv pentru catchy.ro



Citiţi şi

„Să săriți, cumva, dacă ratez iarba”

Când am spus adio iubirii, primăvara a înghețat…

Iulia

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,968 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro