Horoscop săptămânal 8-14 februarie 2016

Ingrid Panaitiu

9 February 2016

Ingrid

Soare primăvăratic şi şanse bune în această săptămână: cele două benefice, Venus şi Jupiter, se cuprind într-o îmbrăţişare miercuri, într-unul din cele mai favorabile aspecte ale iubirii şi ale câştigurilor băneşti. Izbânda stă de partea curajoşilor sâmbătă şi duminică cu sextilul Marte-Jupiter aducător de forţă în rezolvarea unor probleme dificile. De Ziua Îndrăgostiţilor, Mercur începe călătoria în Vărsător, oferind o perspectivă nouă, cerebrală, gândirii şi dialogului.

An Nou cu repetiţie luni, 8 februarie, când a început Anul Nou Chinezesc şi, conform calendarului chinezesc, am intrat în Anul Maimuţei de Foc. Chinezii celebrează intrarea în noul an nu doar cu petreceri şi artificii, ci şi printr-o foarte de folos curăţenie. Cu toţii am auzit câte ceva despre principiile Feng Shui, ce reprezintă găsirea armoniei fiinţei umane cu mediul înconjurător – locuinţa, dar şi locul unde este desfăşurată activitatea zilnică: biroul, atelierul, cabinetul, magazinul ş.a.m.d. Energia negativă se adună în spaţii aglomerate, dezordonate şi prăfuite, aşadar, primul pas ar fi dereticarea spaţiilor pe care le folosim. Apoi, până la Luna Plină din 22 februarie, când are loc Festivalul Lampioanelor şi e ultima zi a celebrării Anului Nou, va fi timp prielnic pentru a pune ordine în viaţa personală: plata unor datorii întârziate, clarificarea unei situaţii dificile cu o anume persoană, împăcări şi reconectarea cu rude ori prieteni cu care s-a înterupt legătura. Conform astrologiei chineze, Anul Maimuţei de Foc îndeamnă la aventură, explorarea creativităţii şi urmarea unor căi nonconformiste în acţiunile pe care le întreprindem. Vulnerabilităţi se pot naşte din impulsivitate şi decizii pripite. Maimuţa de Foc este asociată cu înşelăciunea, o mai mare atenţie ar putea fi de folos cu precădere la achiziţii importante şi încheierea unor contracte pe termen lung. Purtaţi roşu ori culori aprinse, fiţi îndrăzneţi, trăiţi intens şi iubiţi fierbinte, e Anul Maimuţei de Foc!

Luna Nouă din Vărsător, luni, 8 februarie, la gradul 20 al semnului: fiecare moment de Lună Nouă oferă oportunitatea de a sădi o nouă sămânţă ce se poate întrupa într-un proiect concret. „Sădirea” e oportună până la Primul Pătrar, ce se va petrece în această lună pe 15 februarie. Vorbim de o Lună Nouă modestă din pricina cuadraturii formate cu Marte aflat în domiciliu în Scorpion. Sămânţa ar putea fi, de fapt, o problemă, o situaţie căreia i se cere rezolvarea. Poate exista nemulţumire, iritare, autocritică ori piedici venite din exterior ce blochează mersul firesc al lucrurilor.

Luna Nouă din Vărsător poate fi degetul pus pe rana sângerândă. E nevoie de o soluţie, dar se pare că nu e uşor de găsit. Rezolvarea ar putea veni de la sextilul Soare/Lună-Uranus şi de la conjuncţia Marte-Uranus: schimbarea perspectivei poate schimba imaginea lucrurilor şi poate aduce soluţia salvatoare. Va fi necesară o atitudine flexibilă, adaptabilă la orice bătaie de vânt. Când respectiva problemă va fi istorie, vom concluziona că totul a fost o lecţie, mai uşor ori mai greu învăţată. Dacă a fost învăţată, desigur.

Până la Primul Pătrar din 15 februarie întregul conflict prinde formă şi se va cunoaşte concret magnitudinea problemei: pot fi inamici, rivali, persoane dificile. Pot fi lupte pentru putere, încercări de dominare ori de agresiune. Iritarea crescândă poate declanşa reacţii asemenea, agresive. În acest punct se despart câştigătorii de învinşi, în locul violenţei, supleţea şi detaşarea sunt cheia ce dezleagă respectiva încurcătură. E nevoie de raţiune şi, probabil, nu va fi uşor să rămâi cerebral. Fireşte, întreaga poveste de mai sus prinde sens pentru cei cu repere natale pe crucea fixă a zodiacului (Vărsător, Taur, Leu, Scorpion), în jurul gradelor 17-23 al semnelor. Pentru ceilalţi, Luna Nouă este doar un moment astronomic/astrologic fără semnificaţie majoră.

Ellen Lee DeGeneres

Ellen Lee DeGeneres, actriţă şi moderatoare americană – Soare, Venus în Vărsător, Mercur în Capricorn

Christian Bale, John Travolta, Gabriel Macht, Heather Graham, Ellen DeGeneres, Mimi Rogers, Christina Ricci, Virginia Woolf, Alice Walker, John Grisham, James Joyce, Victor Rebengiuc, Ștefan Iordache – vărsători celebri

Miercuri şi joi cele două benefice ale cerului, Venus şi Jupiter, se întâlnesc în cel armonios aspect posibil: trigonul Venus-Jupiter inundă cu optimism, veselie, dorinţă de a căuta plăcerea şi, nu în ultimul rând, iubire. Pot fi cerute favoruri, iar latura afectivă a personalităţii este mai uşor de exprimat. Vor fi zile bune pentru înfrumuseţare, toţi avem o şansă pentru a părea mai atractivi, mai plăcuţi de cei din jur. Daruri, complimente. Timp excelent pentru socializare, cumpărături personale şi pentru decorarea locuinţei. O investiţie bănească făcută în aceste zile poate aduce un profit frumuşel în lunile următoare. Cei singuri pot întâlni dragostea!

Curaj şi putere de muncă aduce sextilul Marte-Jupiter sâmbătă şi duminică: acţiunile începute în aceste zile se pot bucura de succes, fie că vorbim de rezolvarea unor probleme mai vechi, fie că avem în faţă un demers nou. Iniţiativa şi curajul vor fi răsplătite. Sextilul Marte-Jupiter este favorabil cu precădere celor cu repere natale în jurul gradelor 20-22 Scorpion şi Fecioară.

Duminică, 14 februarie. Mercur începe pentru a doua oară în acest an călătoria în semnul Vărsătorului. O scurtă aducere aminte: Mercur a intrat în Vărsător pe 2 ianuarie, ca doar şase zile mai târziu, pe 8 ianuarie, să revină în Capricorn în mersul său retrograd. Prin urmare, la sfârşitul acestei săptămâni şi la începutul celei viitoare, evenimente ce s-au petrecut între 2-6 ianuarie 2016 pot să revină într-o anume formă în actualitate. O situaţie ivită în acele zile îşi poate găsi acum rezolvarea. Mercur va călători în cerebralul semn al Vărsătorului până în ziua de 5 martie, vreme în care ni se oferă ocazia de a ne cultiva latura mentală a personalităţii. Mercur în Vărsător favorizează gândirea rece, fără emoţie, pe alocuri excentrică ori cel puţin, diferită. Pot veni idei noi, inedite, interesante. Perspective noi la probleme vechi ori la noţiuni deja cunoscute. Va fi un tranzit interesant pe parcursul căruia avem posibilitatea de a învăţa ceva nou. Astrologia, de exemplu, este asociată cu semnul Vărsătorului, dacă sunteţi curioşi şi iubiţi stelele, puteţi începe să învăţaţi astrologie J

Berbec – Veşti bune la serviciu/în carieră pentru tine în această săptămână, miercuri ori joi. Poate fi vorba despre o promovare, o mărire de salariu ori recunoaşterea unui merit. Ori iniţiativa ta într-un anume proiect îţi aduce satisfacţii. Într-un parteneriat ori într-o relaţie de prietenie s-ar putea naşte câteva discuţii de natură financiară.

Taur – Dragostea ar trebui să-ţi bată la uşă în această săptămână. Dacă iubeşti şi eşti iubit, bucuria vine de la partener. Dacă eşti singur, ceva bun se poate întâmpla în sectorul amoros. Dacă eşti părinte, bucuria soseşte de la copii. Sâmbătă şi duminică, o acţiune cu rezultate bune într-un parteneriat.

Gemeni – Sectorul cămin/familie este favorabil pentru tine în această săptămână. Pot fi îmbunătăţiri aduse locuinţei, cumpărături pentru casă, planuri de cumpărare, vânzare, extindere, mutare. Ori doar zile frumoase petrecute împreună cu membri apropiaţi ai familiei.

Rac – Parteneriatele de orice natură sunt bucuria săptămânii pentru tine. Cu condiţia să reuşeşti să porţi discuţii de clarificare ce implică investiţiile comune în respectivul parteneriat. Consensul va fi probabil necesar. Până la Luna Plină din 22 februarie poţi negocia ori pune în ordine chestiuni ce privesc veniturile tale curente.

Leu – O posibilă criză într-un parteneriat ar putea da curs unor dificultăţi în această săptămână, dar şi săptămâna viitoare. Poate fi vorba despre partenerul de viaţă ori un parteneriat de afaceri are consecinţe mai puţin plăcute asupra armoniei din familie. Flexibilitatea va fi necesară. Un posibil câştig ori veşti bune de la locul de muncă miercuri şi joi.

Fecioară – Asemeni Taurilor, pentru tine bucuria vine din dragoste. Fie că se înfiripă o nouă poveste de amor, fie se consolidează relaţia existentă. Comunicarea la locul de muncă poate fi uşor dificilă până în 22 februarie. Evită conflictele, protejează-ţi sănătatea şi odihneşte-te mai mult!

Balanţă – Un dar sau o vizită neaşteptată îţi poate bucura săptămâna. Ori un sprijin într-o anume problemă, venit chiar în ceasul al doisprezecelea. Cheltuieşte ponderat; în următoarele două săptămâni, sunt posibile întârzieri ale plăţilor. Pentru unii dintre voi poate veni vestea că veţi fi părinţi.

Scorpion – Probabil că ceva te nemulţumeşte acasă: spaţiul ori un anume membru al familiei. Ori te gândeşti cum să-ţi faci căminul mai confortabil. Oricare ar fi situaţia, probabil că vei încerca să schimbi ceva până în 22 februarie. Se pot ivi piedici şi se pot naşte angoase. Însă Marte în semnul tău te susţine şi îţi oferă voinţă, forţă şi curaj. Posibile veşti de la un membru al familiei. Comunicare armonioasă şi benefică cu prietenii.

Săgetător – O veste bună în sectorul carieră, cu beneficii materiale: dacă ai întâmpinat dificultăţi în ultimele luni, din această săptămână lucrurile se pot îndrepta. E posibil ca în următoarele două săptămâni să se ivească câteva probleme de comunicare cu ceilalţi: discuţii dificile şi posibili inamici de unde te aştepţi mai puţin. Discreţia te poate ajuta.

Capricorn – Planuri ori veşti pentru noi câştiguri în această săptămână, dar şi săptămâna viitoare. Dacă te gândeşti la un proiect nou, încearcă să-ţi păstrezi optimismul, sunt posibile câteva piedici. Veşti bune de la prieteni ori un prieten îţi poate oferi susţinerea într-o anume problemă. Săptămână bună pentru susţinerea unui examen.

Vărsător – E posibil să vină un moment de cotitură în cariera ta profesională în următoarele două săptămâni: fie te gândeşti la o schimbare, fie îţi doreşti să avansezi profesional. Zic să nu te descurajeze eventualele piedici ivite pe drum. Ar putea fi greu traseul, dar poţi ajunge unde îţi doreşti. Va trebui să te adaptezi situaţiilor date, găsind soluţii alternative. Pentru doamne, poate veni un moment important în viaţa de familie.

Peşti – Este acel timp din an potrivit curăţeniei sufleteşti şi răgazului. Până la Luna Nouă/Eclipsa de Soare din 9 martie, ai timp să-ţi pui în ordine gândurile, lucrurile şi relaţiile în care eşti implicat. Ce nu mai e de folos va trebui îndepărtat, nu vrei să duci poveri inutile cu tine. O dovadă de afecţiune îţi poate bucura săptămâna.

Notă: Analiza săptămânii în curs urmăreşte mişcarea planetelor pe cer, nu şi povestea fiecărui individ în parte. Horoscopul e bun de citit ca inspiraţie: nu vi se spune ce veţi face, liberul vostru arbitru hotărăşte acest lucru. Cel mult, poate fi folosit că sfat prietenesc, de luat ori nu în seamă. Dacă nu vă cunoaşteţi semnul Ascendentului, citiţi la semnul Soarelui. Dacă vă cunoaşteţi Ascendentul, citiţi la ambele semne şi folosiţi ce vă e util. Fiecare are o poveste unică de viaţă, alcătuită din destin, moştenire de familie şi liber arbitru. Vă mulţumesc! 🙂

© Copyright 2014 Ingrid Panaitiu – Exclusiv pentru Catchy.ro



Citiţi şi

11 ani mai târziu – luna de fiere

Când e iubire și când e obsesie

În modă noi credem

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,421 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro