Horoscopul lunii octombrie 2017

Catchy

30 September 2017

Evenimentul major al lunii este intrarea lui Jupiter în Scorpion, la 10 octombrie 2017. Supranumit “Marele Benefic”, Jupiter este gigantul sistemului solar. Are o foarte bună vizibilitate pe cer, fiind aproape la fel de strălucitor ca Luceafărul (Venus) și, din cele mai vechi timpuri, a insuflat oamenilor bucurie și speranță.

În astrologie, Jupiter este planeta optimismului, a bunăvoinței, a încrederii în sine, a șansei, a expansiunii și a înfloririi. Are de-a face cu protectorii și susținătorii, cu libertatea, experiențele noi, orizonturile largi (atât din punct de vedere fizic, cât și mental), voiajele îndepărtate și relațiile cu străinătatea. La nivel macro, Jupiter patronează justiția, legislația, administrația, religia, cultura, învățământul universitar, comerțul exterior, afacerile externe, turismul, granițele, vânătoarea, sportul.

Scorpionul nu este defel o zodie comodă. Orice planetă aflată în zodia Scorpionului devine cumva mai tensionată, mai complicată. Dar dacă este bine susținută, poate beneficia de extraordinara putere de concentrare și tenacitatea Scorpionului, devenind capabilă de mari performanțe.

horoscop octombrie
După intrarea în Scorpion la 10 octombrie 2017, Jupiter este destul de bine susținut de panetele lente (Pluto, Neptun și, din decembrie 2017, Saturn). În plus, este cel puțin la fel de important că Jupiter nu se mai află în relații distonante cu niciuna dintre planetele lente. Paradoxal, avem speranțe să ne fie mai bine cu Jupiter în Scorpion decât ne-a fost cu el în blajinul semn al Balanței, unde, din septembrie 2016 și până acum, a stat sub focurile încrucișate ale lui Uranus și Pluto.

Întrarea lui Jupiter în Scorpion este urmată la scurt timp de două conjuncții care îi subliniază natura:
– Jupiter-Mercur, la 18 octombrie 2017;
– Jupiter-Soare, la 26 octombrie 2017.

La nivel macro, conjuncția Soare-Jupiter favorizează în primul rând șefii de state, șefii de guverne, aristocrația, eșaloanele superioare ale sistemelor legiuitoare și religioase, artiștii consacrați: actori, pictori, muzicieni, creatori de modă etc.

La nivel personal, conjuncția Mercur-Jupiter îndeamnă la sinceritate, cinste, caritate și dreptate, favorizează munca intelectuală și stimulează cercetările spirituale. Este execelentă pentru negocieri, comerț, drumuri și comunicare.

Așadar, partea a doua a lunii octombrie 2017 se scaldă într-o atmosferă veselă, optimistă, entuziastă, exuberantă și constructivă, extrem de binevenită după ce prima parte a lunii se desfășoară sub influența careului Marte-Saturn, care se perfectează pe 11 octombrie.

Careul Marte-Saturn poate să aducă perturbări și zbucium politic, agitație, risc de violență, revolte și atentate. Șefii de stat și de guvern, armata sau internele pot trece prin momente de încordare. Poate crește rata accidentelor (mai ales prin ciocnire, cădere, strivire, prăbușire, alunecări de teren), a incendiilor și exploziilor. Sunt posibile cataclisme naturale.

Neptun își bagă și el puțin coada, colateral și mai de departe, semănând dezordine și confuzie.

În plus, opozițiile pe care planetele rapide, aflate în tranzit prin Balanță, le formează cu Uranus, pot aduce răsturnări de situație și evenimente brutale și neașteptate.

În concluzie: În prima parte a lunii octombrie 2017 se recomandă multă prudență. În schimb, în partea a doua a lunii octombrie, cu cântec și voie bună înainte!

Horoscop Balanță octombrie 2017

Dragoste și viața în doi

Prima parte a lunii octombrie 2017 nu îți oferă prea multe satisfacții relaționale. Venus, planeta iubirii, și Marte, stăpânul casei cuplului Balanței, sunt plasați într-o zonă inactivă, greu de perceput, uneori decepționantă.

N-ar fi de mirare să apară un motiv de supărare ori de frustrare, dar n-ar fi de mirare nici să trăiești un episod amoros secret, misterios sau chiar interzis.

De pe la jumătatea lunii, registrul se schimbă. La 14 octombrie Venus intră în Balanță, revărsându-și grația asupra ta, sporindu-ți farmecul și puterea de seducție, îndulcind climatul din jur, făcându-l mai armonios și mai senzual.

La 22 octombrie intră în Balanță și Marte, astfel încât ultimele zile ale lunii devin cu adevărat favorabile dragostei și pasiunii.

Citiți mai multe despre Muncă și bani, Formă fizică și moral, aici. 

Celelalte zodii, aici

Mulțumim, Mihaela Dicu și eastrolog.ro



Citiţi şi

Jupiter în Scorpion, pentru toate cele 12 zodii

Ce culori să purtăm în fiecare zi a săptămânii

Horoscopul săptămânii 3-9 aprilie 2017

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
18,856 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro