Horoscopul săptămânii 2-8 ianuarie 2012

Mihaela Dicu

2 January 2012

Iată-ne, aşadar, şi în 2012! Un an în care ne punem multe speranţe, dar care ne stârneşte, recunoscut ori nu, o anumită înfiorare, ce-şi are obârşia nu în elucubraţiile născocite pe seama calendarului maiaş, ci în incertitudinile stârnite de frământările acestor vremuri de trecere.

 Fiindcă, astrologic vorbind, ne aflăm încă în zona turbulentă a prefacerilor politico-economice pe care tranzitele planetelor lente (Uranus, Neptun şi Pluto, cu contribuţia viguroasă a lui Saturn) au statornicit-o undeva, între toamna lui 2007 şi vara lui 2015.  Am trecut de prima jumătate a intervalului, iar cu o minimă bunăvoinţă vom birui şi restul. Totul este să fim deschişi către nou, flexibili şi plini de curaj.

Plini de curaj, pentru a ne putea exploata cât mai bine potenţialul, căci, aşa cum scria Anaïs Nin, Viaţa îşi contractă sau îşi extinde limitele, pe măsura curajului fiecăruia. 

Flexibili, fiindcă Flexibilitatea, ca însuşire a apei, este un semn al vieţii, în timp ce rigiditatea este opusul, adică un indiciu al morţii,  după cum zice politicianul irlandez Anthony Lawlor.

Şi deschişi către nou, spre a putea savura înţelesul vorbelor lui Aristotel: În toate cele, schimbarea are un gust dulce. … şi fiindcă oricum nu avem încotro, căci Nimic nu este permanent, cu excepţia schimbării, cum zis-a Heraclit, cel cu Πάντα ε  – totul curge

***** 

 În această săptămână de început de an, astrele se aşază frumos, spre încântarea simţurilor şi, mai ales, a minţii.

Luni, ne putem bucura cu toţii de influxurile binevoitoare, inspirate şi, pentru unii, romantice, ale sextilului pe care Luna îl face cu Neptun. Îi simt însă mai pregnant înrâurirea Berbecii şi Vărsătorii, apoi Balanţele, Leii, Săgetătorii şi Gemenii.  Beneficiem însă şi de sclipirile de agerime, inspiraţie şi justă judecată ale trigonului Lună-Mercur – mai cu seamă Berbecii şi Săgetătorii, dar şi Leii, Gemenii, Balanţele şi Vărsătorii.

Marţi, miercuri şi chiar şi joi, superba conjuncţie Lună-Jupiter, instaurează un climat general de vitalitate şi exuberanţă, veselie şi bunăvoinţă, care ne însufleţeşte în masă, şi le promite şansă Taurilor în orice domeniu al vieţii, Gemenilor, relaxare şi inspiraţie,  Racilor, popularitate, protecţie şi sprijin, Leilor, succes şi prestigiu, Fecioarelor, reuşită în studii şi călătorii, Balanţelor, cadouri, bani suplimentari sau încântătoare descoperiri, Scorpionilor, noroc în cuplu, colaborări şi contracte, Săgetătorilor, oportunităţi în muncă, Capricornilor, satisfacţii amoroase ori parentale, Vărsătorilor, împliniri legate de cămin sau proprietăţi, Peştilor, veşti bune, discuţii profitabile şi satisfacţii intelectuale, iar Berbecilor, bani sau alte avantaje materiale.

Mercur se află toată săptămâna într-o situaţie privilegiată, care-i pune în avantaj atribuţiile legate de intelect, comunicare, deplasare şi îndemânare, spre câştigul nostru, al tuturor, şi ceva mai bine conturat al unora dintre noi, după cum urmează:

  •  până pe 8 ianuarie, Mercur reuşeşte să împletească logica şi rigoarea sextilului cu Saturn cu inspiraţia şi creativitatea sextilului cu Neptun, în folosul deplin al Săgetătorilor, Balanţelor şi Vărsătorilor şi spre mulţumirea Berbecilor, Gemenilor şi a Leilor;
  • pe 8 ianuarie, la 8h33, Mercur intră victorios în Capricorn, poziţie care favorizează ordinea în gândire, atenţia pentru detaliu, planurile şi strategiile pe termen lung. Chiar din primul moment, formează un expansiv trigon cu Jupiter, promotor al iniţiativelor îndrăzneţe, al ideilor mari, al planurilor de anvergură. Deviza acestui trigon este Think big!  Avantaj, în special pentru Capricorni, dar şi pentru Tauri, Fecioare, Peşti, Scorpioni, Berbeci, Raci, Balanţe.

Ideea de bază a săptămânii se sprijină, prin urmare, pe inteligenţa mercuriană şi încrederea jupiteriană, o combinaţie excelentă pentru fixarea unor obiective îndrăzneţe şi trasarea cărărilor optime către îndeplinirea lor.

La final, câteva urări pentru anul 2012, îndreptate către cititorii Catchy.ro:

Să fiţi veseli şi prosperi şi să simţiţi cu toată fiinţa bucuria de a trăi, cu Jupiter în Taur!

Mai apoi, să aveţi parte de veşti bune, informaţii folositoare şi drumuri cu noroc, cu Jupiter în Gemeni!

Să fiţi înţelepţi şi drepţi şi să preţuiţi cum se cuvine parteneriatele de nădejde, cu Saturn în Balanţă!

Să fiţi spontani, inventivi, gata oricând să faceţi loc în viata voastră iniţiativelor curajoase, noului  şi schimbării , cu Uranus în Berbec!

Să fiţi romantici şi creativi, să fiţi buni şi generoşi  cu cei năpăstuiţi, cu Neptun în Peşti!

Să vă focalizaţi forţele în direcţia împlinirii celor mai ambiţioase teluri, cu Pluto în Capricorn!

Iar în rest… să aveţi un an plin de zâmbete şi surprize plăcute! 🙂

Citiţi şi

Horoscop săptămânal 27 martie – 2 aprilie

Horoscop săptămânal 20 – 26 martie

Horoscop săptămânal 13 – 19 martie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,125 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro