Horoscopul săptămânii 9-15 ianuarie 2012

Mihaela Dicu

9 January 2012

Homer o arată pe Ate ca pe o zeiţă gingaşă; şi nu-i uită nici eleganţa picioarelor, când zice:

“… căci picioruşele ei delicate nu calcă jos pe pământ… ci pe capul bărbaţilor pururea umblă…”

După părerea mea, gingăşia Atei pentru dânsul s-arată printr-o frumoasă dovadă: zâna nu umblă pe drum tare, ci pe moale. Să ne folosim deci şi noi de aceeaşi dovadă pentru Eros, cum că-i delicat. El nu umblă pe pământ, nici chiar pe capete (care de altfel nu-s tocmai moi!), ci umblă şi locuieşte în cele mai gingaşe poziţii ale lumii: în moravurile, în sufletele zeilor şi oamenilor. Acolo şi-a clădit sălaşul! Şi încă: nu stă de-a rândul, în orice inima; ci, dacă în drumul lui dă peste una cu deprinderi aspre, se depărtează şi nu se opreşte decât în cea blândă. Platon – Banchetul

 Cam exagerată, totuşi imaginea a lui Eros ca întruchipare a gingăşiei… Născut din împreunarea Afroditei cu Ares, Eros se trage din iubirea senzuală dinspre mamă şi din dorinţa aprigă dinspre tată. Aşadar, mai încet cu delicateţea, va rugăm…  Eros este perfidoşenia aceea cu zâmbet suav care umblă cu arcul cu săgeţi măsluite, dacă va amintiţi…

 Delicateţea n-are cum să nască din Ares. Iubirea delicată ar putea să vină dinspre Afrodita, dar altfel configurată. Cu Poseidon, zeul mărilor, de exemplu. Bine, nu s-a întâmplat în mitologie (sau mă rog, după părerea mea nu există suficiente dovezi, ci doar nişte bârfe târzii). Dar în astrologie merge.

De fapt, vreau să ajung la conjuncţia Venus-Neptun care-şi aruncă mrejele asupra săptămânii acesteia. (Pentru cei care au dificultăţi să traducă din mitologia greacă în cea romană, Afrodita=Venus, Poseidon=Neptun şi Ares=Marte).  Fiindcă săptămâna asta avem o conjuncţie Venus-Neptun în Vărsător, care se perfectează vineri, pe 13, dar care a început să fie activă încă de pe la finele săptămânii trecute…

Conjuncţia Venus-Neptun însoţeşte genul acela de perioade în care poţi să-ţi pierzi uşor capul, să te amorezezi fără motiv, să te scufunzi cu deliciu în iluzii, să ameţeşti dintr-un fluturat de gene, să levitezi pe-o rază de speranţă, să fredonezi aiurea sau să scrii poezii. Dă un fel de atingere delicată şi inspirată de tipul Eros by Platon (cum zicea filosoful? Că „orice om, oricât de străin de muze ar fi fost mai înainte, devine creator de artă îndată ce Eros s-atinge de el”). Acolo unde, neexistând obiectul muncii, nu poate fi vorba de-amor, conjuncţia îşi poate reorienta influenţele nu doar spre creaţie, ci şi spre prietenie, generozitate, caritate. În unele cazuri, ia forme mai concrete, care zornăie plăcut în chimir sau susură divin  la ieşirea din bancomat. Aleator, mai blagosloveşte pe câte cineva cu câte un noroc chior sau mai produce câte un efect cu aromă magică sau mistică.  Conjuncţia îi fericeşte şi îi zăpăceşte mai ales pe Vărsători, creează un curent favorabil pentru Balanţe şi Gemeni, îi inspiră pe Săgetători, îi impactează pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale pe Lei, Tauri şi, poate, pe Scorpioni. Ceva-ceva pot prinde din emisie şi reprezentanţii celorlalte zodii, fiecare cum poate, în funcţie de receptorii cu care este dotat de horoscopul natal.

Din fericire, conjuncţia este destul de ancorată în realitate prin trigonul pe care Venus îl face cu Saturn din Balanţă (aspectul exact se produce tot vineri, 13!). Adică batem câmpii cu graţie (ce elegant îl taxa G. Călinescu pe săracul Odobescu!), dar în mod ponderat – poate că nu scriem chiar poezii, ci doar nişte semesuri sau mailuri un pic mai duioase…

Sunt unii care s-ar putea dovedi complet imuni la amăgiri. Ca de exemplu Capricornii, marii beneficiari ai celeilalte conjuncţii a săptămânii, Mercur-Pluto.

Conjuncţia Mercur-Pluto se perfectează în Capricorn tot vineri, pe 13 (ce mai zi, merită să o urmărim!) şi este semn de hipervigilenţă, care uneori poate să vireze către suspiciune sau chiar să capete accente de paranoia. Mercur semnifică mintea, iar Pluto, intensitatea, hăurile şi profunzimile. Conjuncţia lor aduce intuiţii şi revelaţii, manifestă veleităţi de copoi, de detectiv, de cercetător ahtiat după informaţie sau de psihanalist obsedat de investigarea celor mai tenebroase cotloane ale minţii.

Privind altfel, Mercur mai patronează drumurile şi mijloacele de transport, comunicarea şi mijloacele de comunicare, transmiterea, schimburile şi tranzacţiile, iar Pluto poate aduce bulversări, evenimente dificil de evitat. Statisticile arată că în timpul disonanţelor Mercur-Pluto se produc, de exemplu, accidente în lanţ şi pene de curent. Cum Mercur patronează inclusiv comerţul şi mijloacele de schimb, piaţa bursieră s-ar putea să aibă anumite tresăriri în zilele ce vin. Aspectul poate induce şi o tendinţa către decizii brutale sau extremiste. Conjuncţia poate fi resimţită, în lumina (sic!) celor povestite mai sus, de toată lumea, dar mai puternic de Capricorni, Raci, Berbeci, Balanţe şi Scorpioni. Taurii şi Fecioarele pot chiar profita de ea.

Altfel, sub un trigon Soare-Marte în semne de Pământ (Capricorn şi Fecioară) avem destulă energie, suntem buni de muncă şi apţi pentru tot felul de demersuri.  Trigonul îi avantajează mai ales pe Capricorni, Fecioare, Tauri, Berbeci, Lei, Scorpioni, Săgetători, Raci.

Cam asta ar fi. Se pare că ne-aşteaptă o săptămână activă, complexă, cu influenţe foarte diverse.  Aşa că…  poftiţi, intraţi, intraţi şi cumpăraţi, avem di tăti!



Citiţi şi

În modă noi credem

Cine este Mihaela din R3?

Horoscopul lunii mai 2017

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,033 views

Your tuppence

  1. angela moldovan / 11 January 2012 16:36

    Minunat…foaaaarte frumos, doamna!
    Eu sunt un Capricorn cu Ascendent in Capricorn…am niste aaani, sa-mi traiasca!
    Toate mi se schimba…nimic nu ramane cum a fost. Veti spune ca este normal sa fie asa…da. Sunt de acord, dar pana la un punct…
    In rest, felicitari pentru site si pentru previziuni. Aveti un mod interesant si optimist de a ne descrie cam ce ne asteapta.
    Multumim.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro