Hyundai i20 Active nu e pentru oricine

Catchy

12 August 2016

Nu înţeleg, de ce e aşa de blamat faptul că admiri maşina iubitului tău? Să fim serioşi, sufletul nu te duce în siguranţă unde ai nevoie, nu te scuteşte de transpiraţiile unei jumătăţi de oraş înghesuite în conservele pe roţi ale transportului în comun şi nici nu te absolvă de mersul pe jos „între staţii”, uneori pe ploaie, alteori pe caniculă. Ce vreau să spun este că… să nu mai fim ipocriţi. Şi nu că într-o relaţie e mai important capitalul material decât cel sentimental, dar haide să nu mai minimizăm importanţa celui din urmă. Şi ca să-mi susţin punctul de vedere, fac o confesiune publică: nu-mi concep iubitul fără maşina lui. Nu că nu l-aş mai iubi la fel dacă, Doamne fereşte, ar trebui să renunţe la ea, dar nu ar mai fi acelaşi. Nu ar mai avea cu cine să alcătuiască un… întreg. Ştiu… aici vei zice că eu sunt jumătatea lui (sau aşa ar trebui să fie). Dar am am să vă contrazic. Eu cred că fiecare este un întreg, în sine, completat de ceea ce i se potriveşte mai bine. Iar iubitului meu i se potriveşte maşina asta senzuală, armonioasă, agilă în oraş, sprintenă şi zveltă, de care te desparţi cu greu, chiar şi atunci când glasul suav al GPS-ului te anunţă insistent că „am ajuns la destinaţie”.

Da, maşina are şi un nume – Hyundai i20 Active (5DR 1.0 T-GDi 100CP ACTIVE Line) – dar eu îi spun căprioara. Nu ştiu dacă farurile cu funcţia de iluminare „Follow me home”, sau discreţia geamurilor cu tentă închisă, sau bluetooth-ul cu recunoaştere vocală îmi creează mie senzaţia asta de blândeţe şi emoţie, de ţinută elegantă pe oricare dintre şosele, fie cele urbane – întortocheate şi aglomerate, fie cele naţionale, şerpuinde pe spinări de dealuri şi burţi de câmpii nesfârşite.

i20

Şi nu, nu m-a cucerit cu minunea asta, dacă vă gândiţi la aşa ceva. Însă recunosc că am tresărit de bucurie atunci când am cunoscut-o. Şi vă mai spun ceva. Un Hyundai i20 Active nu se potriveşte decât unui bărbat cu caracter. Sau unei femei precum sunt eu: stăpână pe sine şi pe situaţie (până la un punct, desigur 😉 ).

Lungă de peste patru metri, cu o gardă la sol mărită cu 20 de mm față de un i20 „normal”, cu o capacitate cilindrică de 998, cu un portbagaj încăpător de 326 de litri, cu o putere de 100 CP, cu o acceleraţie de la 0 la 100 de kilomteri în 10,9 secunde, cu un consum mediu de 4,8 litri şi cu nivelul de poluare Euro 6, noul Hyundai i20 Active seduce fără drept de apel. Motorul Kappa de 1,0 litri T-GDi cu injecţie directă, în trei cilindri turbo, se concentrează asupra confortului şi a economiei de carburant, având emisii de CO2 de 110 g/km.

Centrul Tehnic Hyundai Motor din Germania este locul unde a fost creată această variantă pentru piaţa europeană, fiind prima dintr-o nouă generaţie de propulsoare de mici dimensiuni, cu turbo compresor, care dispune de un sistem nou de răcire.

Echilibrată, cu un design distinctiv – pragurile și bandourile laterale sunt din plastic negru, pregătite oricând să primească lovituri în teren semi-accidentat, la fel și bosajele aripilor de deasupra roților, în timp ce grila frontală hexagonală, barele de pe acoperiș sau capacul rezervorului sunt vopsite în argintiu, iar jantele sunt din aliaj ușor pe 17 inch -, cu mult mai multe dotări decât cele menţionate de mine, mai ales în ceea ce priveşte siguranţa (şi nu pot să nu menţionez asistenţa la pornirea în rampă – HAC, sistemul de monitorizare a presiunii în anvelope – TPMS, senzorii de parcare cu spatele şi sistemul de management al stabilităţii vehiculului -VSM) – şi despre care puteţi găsi informaţii complete aici -, maşina iubitului meu, este, de departe, cea mai inspirată alegere a sa (după mine, se înţelege). Cu care, în curând, voia avea bucuria să mă mândresc şi eu. Pentru că, nu-i aşa, două căprioare îţi fac viaţa mai frumoasă şi mai confortabilă decât una singură, mai ales dacă este vorba de persoane active, dinamice, în permanentă mişcare, pentru care eficienţa are o puternică trăsătură emoţională şi estetică, aşa cum suntem noi! Ceea ce vă doresc şi vouă, cu aceeaşi sinceritate cu care v-am făcut acestă mărturisire.



Citiţi şi

Pantofii

El chiar are impresia că o să-mi placă piticania asta…

Vreau o fată gingașă, nu o “bagaboantă”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
744 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro