I’ll be a post-feminist în a post-patriarchy!

Diana Evantia Barca

2 November 2011

Asociate tradiţional spaţiului domestic, undeva în zona gospodăriei și a familiei, plasate sistematic în sfera emoţionalului şi a iraţionalului, femeile au răzbunat în urmă cu câteva decenii o nedreaptă istorie, ripostând împotriva controlului exercitat asupra lor fie de “capi” ai familiei – taţi sau soţi, fie de politicienii care trebuiau să le garanteze dreptul de vot și au făcut-o foarte târziu, fie de cei ale căror prejudecăţi şi stereotipii le-au redus deseori la statutul de simple proprietăţi. O revoluție nefinalizată, ar spune unii, a cărei fază militantă s-a estompat într-o eră strict teoretică…

Între timp, însă, feminismul a murit. Nu neapărat pentru că sociologul Catherine Hakim anunța în The Guardian, printre rezultatele unui studiu care a produs ceva controversă, că “majoritatea femeilor doresc, mai nou, să se mărite cu bărbați bogați și să stea acasă”. Ci pentru că, ajuns prin ‘80 la al treilea val, feminismul a căpătat deja o alură “post”.

Nu știam, însă, că post-feminismul poate avea un discurs atât de creativ înainte de a întâlni grupul timișorean h.arta, cu doi ani în urmă, la o reuniune culturală în Berlin. Alături de alte tipuri de declarații artistice, vocea lor are darul să te încurce: adunau gânduri pe care aveau să le “coasă” într-o colecție de haine inspirată de discuțiile dintr-o agora contemporană (gonflabilă!). “Nu ne interesează tendinţele, ci doar anumite forme-manifest în raport cu problematici contemporane”, explica Rodica Tache, una dintre membrele grupului h.arta, trei artiste care se definesc în primul rând prin a fi femei şi, pornind de la asta, urmăresc „declararea unei poziţii feministe în condiţiile capitalismului global”.

Ce mai înseamnă, însă, feminismul astăzi? Feminismul, spun unii teoreticieni, a fost împins într-o zonă de umbră de unde mai poate spera cel mult un fel de “viață după moarte”, în timp ce tinerele femei trebuie să se distanțeze de el dacă doresc recunoaștere socială și sexuală. Impresia generală este că feminismul a fost în întregime închis într-o serie de lucrări, acţiuni, texte şi produse în anii ’60 şi ’70, astfel încât devine aproape imposibil să vorbești acum despre despre feminism altfel decât legat de un moment istoric. Nu ne miră, deci, că foarte multe femei se văd pe le însele ca pe niște post-feministe, sau nu se văd feministe deloc, și atunci ne putem întreba care a fost exact momentul în care cuvântul feminism a început să fie explicit definit la timpul trecut.

Suntem interesate de o analiză critică asupra societăţii şi de un mod de a nu accepta întâmplări înţelese de obicei ca fiind în firea lucrurilor”, spune Anca Gyemant, care îşi apără acest punct de vedere chiar şi „într-un moment în care feminismul este considerat istorie, anihilat de legi care protejează şi susţin egalitatea între sexe”.

Dacă în anii ’70, mișcări precum Women Artist in Revolution sau The Art Workers Coalition păreau demersuri temerare, contemporaneitatea pare să bagatelizeze atât efortul, cât și discursul. Mai ales prin presă, ar spune h.arta, un grup de trei artiste femei, Maria Crista, Rodica Tache şi Anca Gyemant, care lucrează împreună din 2001, când au fondat “spaţiul H.arta”, un spaţiu non-profit în Timişoara.

Uneori, H.arta este un spaţiu fizic, dar de cele mai multe ori proiectele lor iau forme neobișnuite, schimbând contexte, teme şi locuri. Și-au propus să (re)scrie istoria genurilor în vremea capitalismului global, întotdeauna în colaborare cu persoane şi grupuri cu tradiții diferite. Începând din 3 noiembrie, Ludlow 38 – galeria de artă contemporană a Institutului Goethe din New York – va găzdui expoziția colectivă “Fragmente de zi cu zi” a grupului h.arta, un proiect realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român. Expoziţia propune două proiecte – “Cea mai frumoasa zi a vieții mele” şi “Inspirată de viaţă” – plus o lucrare realizată în colaborare cu grupul Contemporary Feminism (Liz Linden şi Jen Kennedy).

Prin diferite mijloace, de la text, desene, fotografie, video şi obiecte, expoziţia explorează câteva întrebări actuale: “Ce înseamnă să fii feminist în contextul capitalismului global?”, “Cum poate ideologia dominantă să transforme fiecare aspect mărunt al vieții de zi cu zi și cum se poate constitui o bază serioasă de rezistenţă în fața acestui proces?”.

Proiectul, explică membrele grupului h.arta, se doreşte un prilej de reflecție privind natura multidimensională a feminismului contemporan, definit drept un proces de colaborare, şi ia în considerare importanţa conectării teoriei la practică de zi cu zi. Pentru expoziția de la Ludlow 38, h.arta a dezvoltat un proiect în colaborare cu scriitorul Jen Kennedy din Montreal și artista newyorkeză Linden Liz. Studiul “Citiri paralele” (2011) este rezultatul unui an în care au fost schimbate, prin e-mailuri, imagini, articole şi anunţuri preluate din revistele pentru femei publicate atât în România, cât și pe continentul nord american. În general, aceste reviste prezintă mișcarea feministă și post-feministă ca demodată, asociind libertatea femeilor cu consumerismul și individualismul, și, evident, promovând rolurile tradiţionale ale sexelor.

Citiţi şi

Ocolul pământului în 80 de zile de… lux!

Poți fi feministă și totuși să pozezi topless? Oh, da!

Justin Trudeau – fotografia care contribuie la încălzirea globală

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,349 views

Your tuppence

  1. Scandalosul costum de baie | Catchy / 12 November 2011 5:38

    […] și privirea scrutătoare a lumii, gata mereu să critice, să observe, să eticheteze. Paradoxal, feminismul a obținut exact ceea ce nu și-a propus: prea multă libertate, prea puțină personalitate. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. În căutarea corpului pierdut | Catchy / 3 November 2011 10:13

    […] de vechea ontologie a corpului în care determinațiile de gen sunt esențiale, ar adăuga feministele. Oricum ar fi, e un tip de pierdere care aparent nu […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro