Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Îi plăcea să se joace cu el încă de când începea să se dezbrace

5 July 2018

florina ungureanuRafael parea un înger cu părul lui blond, un pic mai lung și cu ochii nemărginit de albaștri. Exersa mereu la vioară, iar fragmentele muzicale erau atât de neomenești, încât vecinii nu numai că nu se supărau, ba chiar, tacit erau toți gata sa îi asculte “recitalurile” la aceeași oră, în fiecare seară. Felul lui de a fi atât de politicos și vorbele lui bune pentru toată lumea pe care o cunoștea sau nu, îi aduseseră de-a lungul anilor respectul și simpatia tuturor. Iar când se întâmpla să plece să concerteze în alte orașe, parcă lumea rămasă acasă era mai tristă.

De ceva vreme îl vizita des o femeie frumoasă, brunetă, cu păr lung și ușor ondulat, subțire la trup, cu picioare zvelte și ochi negri, întunecați. O chema Lilith și părea că între ei era o poveste ciudată, dar incitantă. Ea lucra într-o bancă, și, cum se știe că banul e ochiul dracului, nu îi păsa tare mult de munca lui Rafael. Când el exersa, ea își găsea de făcut ceva în afara casei. La shopping, cel mai probabil, mai ales că nimeni nu o văzuse îmbrăcată la fel.

Nu exista seară în care Rafael să nu o aștepte acasă plin de bucurie, ca un artist care își așteaptă muza. Nici faptul că ea nu era interesată de muzica lui nu părea să îl streseze prea mult, până la urmă, era iubirea vieții lui. Lilith era prea frumoasă și prea sigură pe ea să nu realizeze că Rafael o iubea atât de mult încât ușor, ușor, a început să nu mai cânte în fiecare seară. Era vrăjit de prezența ei și uita in fiecare zi, câte puțin, de el. Începuseră să frecventeze restaurante scumpe și destinații de vacanță costisitoare. Ba chiar, de la un timp, renunța să mai concerteze în orașe prea îndepărtate, de teamă că Lilith s-ar putea supăra.

Serile cu ea deveniseră un drog atât de plăcut și fără să-l coste nimic, credea el. Numai faptul că erau împreună părea să fie destul pentru Rafael. Nu aveau aceleași gusturi, dar el încerca să îi fie pe plac. Ar fi cheltuit oricât, doar ca să fie sigur că nu o pierde.

fata albastra

Sursă foto: mariotestino.com

Indiferent de cât de grea îi era ziua, nopțile de dragoste cu Lilith îl făceau să treacă prin toate cu ușurință. Trupul de femeie tânără îl făcea să își piardă mințile numai dacă o vedea goală. Avea o piele creolă, iar curbele coapselor ei erau parcă neexplorate de fiecare dată, chiar dacă îi cunoaștea toate micile imperfecțiuni. Sânii ei cu sfârcuri tari și ațâțătoare erau tot ce își putea dori să mângâie și să sărute, noapte de noapte. Brațele ei ferme știau atât de bine să îl strângă, încât simțea că acolo e locul lui dintotdeauna, de dincolo de vremuri. Dar, mai presus de orice, ochii ei negri știau să privească. Și să vadă în sufletul lui. Știa exact ce să îi ceară, doar din priviri.

Uneori, în momentele de amor, i se părea că Lilith se transforma brusc într-o altă femeie, înnebunitor de incitantă. Îi plăcea să se joace cu el încă de când începea să se dezbrace. Avea un ritual al dezgolirii trupului care îl făcea pe Rafael să îngenuncheze și să îi sărute fiecare parte a corpului. Se dezbrăca încet, cu pauze mari, lăsându-i lui timp să agonizeze până la încleștarea finală. O aștepta, cuminte, până la capăt. Bluzele ei, aproape toate din mătase fină, îi cădeau ușor și descopereau sânii tari, întrebători. Purta aproape mereu fuste diafane și lungi, acoperind coapsele și gambele perfect arcuite. Ciorapii ei erau atât de fini, că se confundau cu pielea ei mirosind a vanilie, iar el aștepta ca un condamnat resemnat, dar nerăbdator, acest spectacol, seară de seară, nepăsându-i de ce putea să i se mai întâmple apoi.

Din momentul în care se atingeau, totul în jur căpăta o lumină stranie și un ritm al hazardului punea stăpânire pe amândoi. Vorbele ei ajungeau la urechile lui ca și când ar fi cântat un descântec străvechi, dar pe care nu se mai sătura să îl asculte. Gemetele ei guturale și repetate îl făceau să se simtă zeu și își dorea să nu se termine noaptea niciodată. Sexul ei umed și fierbinte îl chema ademenitor și el nu își dorea nimic altceva decât să o vadă fericită, doritoare și ușor pierdută. Îi plăcea să o vadă întreagă, în toata splendoarea ei sălbatică, de aceea preferau să facă dragoste în picioare, sprijiniți de zidul dormitorului. Ochii ei îl chemau și, dintr-odată, culoarea lor se schimba. Nu mai era negri, ci de culoarea mierii și tandrețea de la început lăsa loc unei durități care îl umilea, dar care îl acapara fără putință de împotrivire.

Oricât de dureros de plăcute erau nopțile, zilele începeau să semene cu sentințe nedrepte pentru Rafael. Simțea că nu mai era el, dar nu putea să se desprindă, mai ales că se vedeau doar seara. Realiza că viața cu Lilith devenise un joc al sorții și nu găsea poarta de evadare, se simtea secătuit, i se părea că toată povestea asta nu îl costă nimic, dar îl costa aproape tot. De la muzica lui trecută pe planul doi, la stilul lui molcom de viață la concertele care se împuținaseră din ce în ce mai mult. Lilith era o femeie minunată, dar cu apucături drăcești, care îi cumpărase sufletul. Și poate că așa s-ar fi întâmplat până la urmă, dacă, într-o zi, în drum spre casă, la metrou, nu s-ar fi întâlnit cu cea care avea să îi schimbe punctul de vedere.

Era o fetiță  cântând dumnezeiește la vioară Concertul Nr. 5 de Mozart. Trecătorii se opreau un timp și plecau, lăsând un ban în cutia de lângă ea. Rafael s-a apropiat de ea și a așteptat să termine. Atunci, fetița i-a atins fața cu mâinile ce alergaseră până atunci pe gâtul viorii și i-a spus: ” Tu de ce nu mai cânți?” Plin de uimire, Rafael a întrebat-o: „de unde știi că nu mai cânt?”

“Pentru că de ceva vreme nu te-am mai auzit! Sunt vecina ta de la blocul vecin. Datorită ție am început să exersez. Dar mama spune că te-ai însoțit cu femeia aceea frumoasă și rea!”

O  chema Angela…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Un joc al seducției

Era perfectă, indiferent de parfum

Fotografia și citatul zilei – Maria Montessori

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,838 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro