Îl iubesc pe Andrei Crăciun

Ioana Duda

10 June 2015

Ioana DudaCând am vorbit prima oară cu Andrei Crăciun, la telefon, îmi tremurau nu doar mâinile și vocea, ci și inima, ca la potârniche. Îl sunasem pentru că aveam nevoie de niște informații. Am bălmăjit ceva, el mi-a răspuns înțelegător și răbdător, eu am închis și mi-am dat seama ce prostii spusesem. I-am trimis un sms ca să mă scuz. A fost la fel de drăgut. Da, da, vorbesc despre acel Andrei Crăciun, al nostru, cu condei ascuțit.

A doua oară credeam că voi fi mai responsabilă. Nici gând. Aflasem că vine să lanseze Pălăria albastră și alte povestiri, la Timișoara. Am fost atât de entuziasmată, nu îmi mai încăpeam în piele de fericire (e un fel de idol pentru mine și îl citesc de ani de zile), că l-am sunat. I-am turuit vreun minut despre fericirea de a-l vedea, pe viu, în sfârșit, și i-am trântit telefonul în nas. Brava, ragazza!

Am plecat cu vreo oră mai devreme de la birou, ca să fiu sigură că ajung în timp la întâlnire. Bineînțeles că am obținut un avans de vreo 55 de minute. Am intrat în librărie și am cumpărat cartea, ca să avem despre ce vorbi. Apoi m-am așezat la o terasă. I-am simțit privirea sfredelindu-mă, dar nu l-am privit cu atenție, așa că nu mi-am dat seama, în primul moment, că e ochiul lui. El mă intuia, cred. M-am așezat la masa din fața lui și, simțindu-i privirea, l-am privit în ochi. Am știut în acel moment. L-am recunoscut. După cum vă imaginați, a început să se învârtă lumea și m-aș fi făcut mică-mică, de să intru sub masă. Dar nu puteam rata o asemenea șansă. Așa că am zâmbit și m-am mutat, cu fals tupeu, la masa lui.

Avea teniși verzi, blugi, și bineînțeles, pe masă, trona pălăria albastră. E tânăr Andrei, în ciuda aparențelor sufletești și livrești. E atât de tânăr, încât te întrebi dacă nu o fi cumva el Făt-Frumos, din poveștile noastre, care a crescut într-un an câți alții în zece. Pentru că, citindu-l, ascultându-l și făcând apoi calculele, socoteală iese bine.

Am descoperit un Andrei Crăciun care te sfredelește cu privirea, nu pentru a te impresiona, ci pentru că vrea să te vadă în suflet. Să descopere acolo lumina și umanitatea, de care, cred eu, îi e tare dor. Asta pentru că viața și poate natura lui cu înclinații spre scepticism, i-a demonstrat că omul trebuie căutat bine la suflet, înainte de a-i da credit. Dar el vrea să creadă. Și, în adâncul sufletului, am impresia că așa e.

Ascultându-l vorbind despre muze, poeți și nimicnicia naturii umane, cu ochii sclipind de inteligență și zâmbet ușor miștocar în colțul gurii, am avut impresia că, pe deoparte, ar vrea să fie un anti Don Quijote. Pe de alta, lupta cu morile injustiției, mizeriei, artificialității care ne înconjoară, îi e scop suprem.

11535900_10153310217666224_634057882445936949_n

E jovial, Andrei. E cald și uman. E omenos și prietenos. E și intransigent și cere mult. În primul rând de la el însuși. Nu vrea faimă. Nu e o vedetă. E un tânăr care încearcă din toate puterile să îndrepte lucrurile strâmbe din lumea asta. Așa cum știe cel mai bine. Prin scris.

E curajos Andrei. Să citiți prefața cărții și veți înțelege. Nu mulți oameni au îndrăzneala de a-și dezbraca sufletul și a-l întinde, la vedere, pe câteva pagini. Cu detalii. Să nu ai vreun dubiu. Dar Andrei nu poate altfel. E autentic și desenează adevărul din vârful condeiului, pentru că, altfel, ce rost ar avea toată lupta asta? Doar asta e miza principal. Singura. Adevărul.

Așa cum știți deja, Andrei nu te minte. Nu te învăluiește în parfumuri de iasomie, ca apoi să te trezești la realitate, și să fii lovit în moalele capului. Dimpotrivă. Îți prezintă o realitate dureroasă. Așa, atunci când te întorci la viața (i)reală din afara cărții, nu te doare prea tare ceea ce vezi. Iar asta îmi spune că Andrei e și altruist.

Sunt mândră și nemaipomenit de fericită că am avut ocazia să îl ascult și să îl sorb din priviri, în timp ce vorbea despre cărțile și meseria lui. Despre tot el, până la urmă.

Despre carte nu vă spun prea multe. Doar atât. Am răsfoit-o înainte de lansare. După eveniment m-am oprit la o terasă, pentru că nu am mai avut răbdare să ajung acasă. Am plecat doar atunci când afară se întunecase bine și nu mai puteam citi. Citisem mai mult de jumătate. Și azi abia aștept să mă arunc prin vreun cotlon de lume, având Pălăria albastră în mână și să mă afund în imaginația și mintea frumoasă, pe care Andrei Crăciun le are la purtător. Vă recomand să faceți același lucru. O să fie fain. Promit!



Citiţi şi

Sărutul

50 de ani să iubeşti, fără concediu…

Femeile din Palestina

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,020 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro