În căutarea fericirii

Andreea Vasile

14 June 2012

Chris Gardner (Will Smith) pierde TOT. Cu un copil şi mâinile în buzunar ajunge în stradă. Locuieşte acolo o perioadă: noaptea doarme în toalete publice şi adăposturi pentru oameni săraci, iar ziua este în practică la un loc de muncă pe care şi-l doreşte din tot sufletul. Niciunul dintre colegi sau angajatori nu ştie prin ce trece. În cele din urmă, Chris obţine postul. Momentul în care iese din clădire şi, în timp ce merge, ridică, deodată, mâinile, iar cu palmele începe să se aplaude, este unul dintre cele mai frumoase dintr-un film.

 

A apărut un soi de mişcare, a celor care te încurajează să fii optimist, să vezi ce-i mai frumos la viaţă, să fii zen, să fii pozitiv, să nu te laşi. Fie că sunt maxime, îndemnuri, powerpoint-uri sau poze, orice apare ca „unealtă” cu care să-ţi construieşti fericirea. Deşi, în esenţă, au un scop nobil, înţelepciunea nu se naşte fiindcă citeşti nişte Socrate, Osho sau Lazarev, nici pentru că notezi cele mai vesele citate într-un carneţel pe care-l reciteşti, când şi când, în drum spre serviciu.

Înţelepciunea vine când eşti în rahat! Cu cât mai adânc, şi mai urât mirositor, şi mai dureros, cu atât mai bine.

Să cădem e necesar ca să pricepem că-n noi stă abilitatea de-a ne croi o stare pozitivă care să nu se fisureze la primul cutremur. Cei mai mulţi oameni se zguduie la cele mai nesemnificative mişcări: că s-au certat cu un coleg, că li s-a rupt o unghie, că cineva s-a aşezat pe scaunul din tramvai pe care ei îl văzuseră primii (deşi e supărător, cu siguranţă, nu-i vreo catastrofă). Dar, ca să citez clasica „viaţa bate filmul”, felul în care existenţa alege să ne arate că suntem nişte mucoşi răsfăţaţi şi că n-avem nicio idee despre suferinţa e de neimaginat.

M-am întâlnit şi eu cu două situaţii d-astea până acum, genul ăla de evenimente în care ai senzaţia că dacă nu mori de durere în piept în secunda aia, n-o să se mai petreacă niciodată. Dar ce s-a întâmplat după ce agonia a trecut a fost cu mult mai important: am înţeles că lucrurile de care mă plângeam până atunci sunt o glumă în raport cu ce se poate întâmpla, pe bune, în vieţile noastre. De obicei, pentru ca „distracţia” să fie completă, situaţiile astea apar când ţi-e lumea mai dragă. Oh, da, există un umor negru special pe care nici cele mai iscusite bancuri englezeşti nu-l poate atinge!

E internetul plin cu „viaţa e frumoasă”, cu „fii ceea ce vrei să fii”, cu „îndrăzneşte şi vei avea”! Însă pe cât de multă voie-bună există, pe atât de puţin credibili sunt oamenii care propagă aceste mesaje. Lipsa de credibilitate nu vine din faptul că bunele lor intenţii n-ar fi înţelese, ci din cauza suferinţelor acelora mari şi grele prin care n-au trecut. Căci, de-ar fi făcut-o, ar fi înţeles că o propoziţie pe-un fundal cu nori şi mare nu face minuni.

Eckhart Tolle, ca să dau exemplul unuia dintre cei mai cunoscuţi ghizi spirituali din lume, a fost în mizeria cea mai profundă înainte de a fi ceea ce este azi. Urmărit de un sentiment permanent de insatisfacţie, Tolle a primit o bursă la Cambridge, după ce a studiat la mai multe şcoli. Măcinat de o depresie suicidală, a avut un soi de revelaţie, a renunţat la facultate şi, în următorii doi ani, a petrecut timpul … urmărind lumea. A dormit în mănăstiri şi în parcuri până când a înţeles ce i se întâmplă, până a pus semnul egal între gânduri şi spirit.

Mi se întâmplă adesea să râvnesc la un declic asemănător! Fără să îmi doresc să experimentez situaţii dramatice, caut experienţe care să mă transforme în profunzime. Cu un amestec de timidă îndrăzneală şi teama că energia mea creatoare se va pierde în haosul de zi cu zi, mă gândesc la învăţarea ce va să vină din nou. Una care să-mi rupă rădăcinile, să mă arunce cât colo şi, lipsită de orice reper, să reînvăţ să mă ridic. Cu mintea clară, să stau în picioare şi să ştiu că nu mai sunt eu. Ci un nou eu!



Citiţi şi

Căprioara de alături

Nu mai pot

Scuză-mă că ai fost un pamflet și nu te-am tratat ca atare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,832 views

Your tuppence

  1. Mai dă-i naibii fericirii o pauză! | Catchy / 16 May 2013 18:16

    […] să trăieşti în fiecare clipă, pentru că altfel pierzi vremea inutil. Şi nu mă refer la oamenii care duc vieţi pline de capcane şi care trăiesc totul cu o intensitate amară. Mă refer la […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Nefericirea nu alege, dar nici nu durează | Catchy / 21 November 2012 11:22

    […] cazul femeilor, se pare că forma de U a graficului e ceva mai estompată, ceea ce înseamnă un nivel general de fericire mai ridicat pe parcursul vieţii decât al bărbaţilor (aşa să fie […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Oana79 / 15 June 2012 9:23

    Imi place ce zici. Daaa, invatam exclusiv prin experiente iar cei care posteaza pe Facebook poze cu nourasi roz fie se ascund in ceata fie nu stiu ce vorbesc.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro