În căutarea spiritualităţii Indiei (2)

Diana Maria Georgescu

18 April 2016

Diana-Maria GeorgescuEpisodul 2 (continuare de aici)

Duminică, 10 aprilie, pe la 13:30 lăsăm Tajul în spate şi ne oprim să mâncăm ceva la un restaurant indian. A fost greu pentru mine să găsesc ceva „not spicy in the spicy land”. Ceri să-ţi pună doar sare în mâncare şi te trezeşti că prima înghiţitură doare. Iar pe feţele lor… mirare!!!

„Ţi-a zis Ana că mâncare = durere!!!…” îmi urlă Mintea toată iuţită în cap.

În fine, după mai multe dureri şi mirări, apare un „naan” (lipia lor) umplut cu o idee de piure de cartofi. Mâncabil

Ne ridicăm şi pornim către Vrindavan, unul dintre locurile sfinte ale Indiei. Conform hinduismului, Krishna, considerat a fi Zeitatea sau Fiinţa Supremă, a copilărit în Vrindavan, la câţiva kilometri depărtare de Mathura, locul său de naştere. Şi-aşa mare e credinţa omenilor ăstora, că pe o stradă care părea că nu se mai termină, au construit o grămadă de temple. Care mai de care mai mare, cu diferite arhitecturi, zeităţi în diferite forme de animale sau culori proiectate după lăsarea serii.

Ajungem în locul cu pricina, parcăm maşina şi sărim într-o ricşă după un asalt de oferte. Mergem mult şi bine până la intrarea într-o zonă plină cu tarabe şi gherete pe ambele părţi. Ce se vindea? Dar ce nu se vindea acolo! Se circula la grămadă, oameni, vaci, ricşe, biciclete, cerşetori, dar şi hoţi încarnaţi ca babuini în viaţa asta. Mirosuri de toate felurile… unele te loveau ameţitor în moalele capului, altele doar te plesneau să te simţi viu. Cele violente apăreau din senin pentru câteva secunde, însă simţeai cum îţi invadau toate vieţile anterioare şi viitoare. Două zile am stat cu stomacul în gât după „acea mireasmă” care cred că mi-a răsucit până şi arborele genealogic în mormânt, în condiţiile în care, mai tot timpul am nasul înfundat.

india 2

Mintea se zbătea aproape mută. Îi era frică să spună vreun cuvânt, nu cumva să fie nevoită să respire şi ea.

Primul templu, pe numele lui Banke Bihari, era plin de oameni care se rugau, cu sunete, nene! Am simţit pentru prima dată o energie colectivă pozitivă şi asta mi-a plăcut atât de tare, că m-am pus să zic şi eu o „aarti”, adică rugăciune de-a mea, către Dumnezeul colectiv, pe care eu îl consider al tuturor, indiferent în ce templu şi limbă te rogi sau cum ţi-l desenezi pentru a-ţi părea mai familiar (No offence!). Şi m-a luat valu’, că dacă lumea e pe val de bine, îmi place, aşa că m-am dus la unul din băieţii cu binecuvântările lor, să-mi facă şi mie una pe Ajna Chakra, sau „al treilea ochi” cum i-ar spune unii, iar, mai pe româneşte, în frunte unde te miluieşte popa. În Hinduism, Ajna Chakra este locul prin care intră sufletul în corp, dar şi iese. Ştiinţific, este locul gândirii, concentrării şi memorării.

Aşa că băiatul, zâmbind, m-a spoit bine cu nişte „chandan” pe toată fruntea, iar în mijloc, mi-a tras o tuşă de „tilak” roşu. „Chandan-ul” dă o senzaţie de adiere rece, iar „tilak-ul” roşu se foloseşte mai ales pentru femei, amintind de Zeiţa Parvati, simbolul energiei feminine, protectoare a femeilor, dar şi a soţilor sau iubiţilor acestora. Nu ştiam asta când m-a luat valul, dar de rău nu fu, deci, Doamne-ajută! toată treaba asta are şi o semnificaţie mai practică, pentru că cei ce le folosesc se pare că au o putere de concentrare şi de memorare mai bună.

india 2 bis

Ieşim apoi să aprindem nişte „diya”, asemănătoare lumânărilor noastre în formă de „pastille”. Urmăresc atentă ritualul, care seamană cu o tămâiere de-a noastră. Şi iaca cum mi se-ndemână că d-astea am tot făcut în viaţa asta.

Ieşim, ne luăm încălţămintea (da, se intră desculţ în orice templu!) şi pornim prin aceeaşi îmbulzeală şi prin aceleaşi mirosuri.

Un babuin furase o pereche de ochelari de vedere şi stătea relaxat pe un acoperiş uitându-se la stele. Era bun de filmat pentru „Priveşte cerul”, dar toată lumea s-a agitat, aşa că telefonul din mână şi ochelarii de soare de pe cap au aterizat de urgenţă în geantă, iar mâinile s-au încleştat pe ea, la instrucţiunile localnicilor. În jurul babuinului, de jos, vreo 10 oameni tot îi explicau procesul de înapoiere a ochelarilor, dar el privea nepăsător cerul…

india 2 bis bis

Drum înapoi pe jos, către primele temple. Mirosul devenea mai cumplit şi, în acele momente, mi-am dorit puternic să mă teleportez rapid, cu Inimă, Suflet, Minte şi trup într-un alt colţ al universului.



Citiţi şi

Am 38 de ani și habar n-am ce este aia o femeie adevărată

Jungla rămâne teritoriul unei femei adevărate

Frumusețea unei femei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,946 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro