În căutarea spiritualităţii Indiei (3)

Diana Maria Georgescu

20 April 2016

Diana-Maria GeorgescuEpisodul 3 (continuare de aici)

Din păcate, dorinţa mea imensă de a mă teleporta rapid nu s-a materializat, aşa că a trebuit să accept realitatea momentului şi să găsesc o modalitate de a o gestiona. Nu am descoperit de unde venea mirosul ăla, dar am început să fiu atentă la tot ce mă înconjura şi care erau elementele care se repetau când apărea mirosul. Şi aşa mi-am dat seama că atunci când apare un morman de gunoi cu nişte vaci mai buboase şi triste, ceva câini inerţi, nişte maimuţe cu tot felul de pete dubioase pe ele şi alte „noroace” în care poţi călca, iar locul respectiv devine de-a dreptul incandescent, e momentul să-mi ţin respiraţia. Şi mi-a reuşit de câteva ori, dar odată noaptea lăsată, a devenit din ce în ce mai greu să detectez elementele cheie şi mi-am luat-o în freză crunt. Totul în mine se revolta, aşa că decid să-l bag pe Dumnezeu în şedinţă de urgenţă. Şi, confuză, încep prin a-L întreba care e treaba cu poruncile dumnezeieşti la oamenii ăştia? De ce nu au ca primă poruncă CURĂŢENIA atât în suflet, cât şi în material? Îmi era greu să pricep cum vaca e sfântă, dar o las să fie schelet ambulant, plin de boli şi nu o îngrijesc deloc, însă aştept ca ea să aibă grijă de mine şi să-mi dea lapte. Oare treaba asta cu spiritualitatea nu e reciprocă? Tot ce e sfânt te protejează! Dar tu, la rândul tău, nu poţi oare proteja tot ceea ce este sfânt?

Speram să-mi răspund la întrebare în templul Iskcon, următorul pe lista noastră. Am intrat fiecare pe poarta lui, adică femeile pe a lor şi bărbaţii pe a lor. Rândurile erau despărţite doar de o bară metalică. La fiecare poartă însă, străjuia sexul potrivit. 🙂

IMG_4812

În temple, cea mai plăcută senzaţie este să simţi marmura călduţă sub tălpile goale. Pentru asta şi pentru parfumurile plăcute, total contrare celor dinafara templelor, m-aş fi mutat acolo pentru toată şederea mea în India. Şi acum cred că încep să pricep de ce oamenii care merg în India în ashram-uri, temple sau cum vrem să le numim, găsesc spiritualitatea şi vin de acolo „iluminaţi” şi încântaţi. Dar, mai vorbim despre asta peste vreo trei săptămâni când termin de colindat.

În acest templu, oamenii cântau! Erau grupuri-grupuri care repetau „Hare Krishna Hare Hare! Krishna Krishna Hare Hare!” pe diferite tonalităţi, cu ţinut isonul din palme şi alte instrumente muzicale. În prima clădire era un grup de femei. Te uitai la chipurile lor şi multe din ele numai indience nu erau! Blonde, cu tenul alb, pesemne că erau occidentale care găsiseră şi ele spiritualitea aici. Mi-a plăcut mult atmosfera şi m-am aşezat şi eu turceşte lângă ele, ţinând ritmul din palme. La sfârşit, ne-am ridicat şi ne-am mutat în următoarea clădire, centrală aş zice.

IMG_4824

Acolo, bărbaţi, tot aşezaţi şi tot cu „Hare Krishna” şi ei, că doar templul era închinat Zeului Krishna. Mă aşez din nou, ţin ritmul din palme şi privesc chipurile oamenilor. Din nou, mulţi occidentali după figură şi mă întreb ce au oamenii ăştia de vin aici să găsească spiritualitatea, nene?! Cântau mai cu foc şi mai pătrunşi ca indienii, iar asta mi-a dat cu virgulă. S-a terminat buchetul musical şi toţi s-au ridicat să facă plecăciuni la statuile lui Krishna şi de aici a început dansul. Minunat, zic, dar aerul îmi lipsea din ce în ce mai mult în marea aia de oameni, aşa că am horărât să dăm o tură prin celelalte încăperi. Am ajuns în zona de „arome sfinte” care te purtau brusc şi subit în Raiul mirosurile de suflet. Mintea mi se scutura năucită în cap brusc o aud…

IMG_4829

„Respiiiiiiiiiiiiiiir! Doamne Dumnezeule, respir şi nu leşiiiiiin!” făcea tumbe coana Minte şi zburda nebună pe deasupra fiecărui miros plăcut chicotind

„Pesemne, sufletele bune se transformă în arome rupte din Rai, domnule! Asta trebuie să fie! Arome de sufleeeeet! Eu aici rămân, gata!”

Dăm un ocol pe la un etaj cu vorbe de duh şi ne mutăm la celălalt etaj, care părea să fie etajul primei clădiri în care intrasem, unde femeile încă cântau „Hare Krishna!”. În sfârşit liber şi fără oameni!

Simt nevoia să mă aşez, să intru în mine şi să dau mâna cu Dumnezeul meu interior pentru tot ce am experimentat, pentru tot ce mai urmează, dar şi pentru o gură de „acasă”. Mă aşez şi fac abstracţie de tot şi toate, în cea mai confortabilă poziţie pentru corpul meu din acel moment, dar cu ochii închişi. Ajung în „Bine” şi unul din colegi mă smulge brusc pentru că nu avem voie să ne oprim acolo.

IMG_8113

„Frate, dar vor numai ritualuri ştiţi?! Să staţi puţin liniştiţi şi în tăcere nu v-a învăţat nimeni?!” îmi aud din nou Mintea furioasă, în timp ce mă ridic.

Ne întoarcem în clădirea centrală, asistăm la câteva dansuri pe „Hare Krishna” şi unul dintre „călugării” lor (ei nu îi numesc călugări, ci oameni care îşi trăiesc toată viaţa în temple), tot începe să-mi dea târcoale, în timp ce cânta la un instrument muzical bizar. Mai târziu, către ieşire, îl întâlnesc din nou într-un alt grup de bărbaţi şi femei, din nou mai mulţi occidentali după chip. Vine din nou la mine şi mă invită în mijlocul lor. Nu refuz şi, mutându-mă de pe un picior pe altul ca atunci când dansezi într-un club înghesuit, mă mişc uşor şi ţin ritmul din palme. Revine omul şi mă întreabă de unde sunt. Îi zic România, zâmbeşte şi îşi continuă dansul lui.

„Oi şti tu, bre, pe unde o fi România?!” sare Mintea la joacă, în timp ce Trupul se mişca, iar Inima şi Sufletul pluteau prin sferelor lor înalte.



Citiţi şi

Ai mei ani 40…

Nu mai pot

Dați de știre: prietenul ăsta al meu vrea să se însoare!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
311 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro