În căutarea spiritualității Indiei (6)

Diana-Maria Georgescu– episodul 6 (continuare de aici) –

28 aprilie ora 18:30 mă urc în autocarul care mă va duce înapoi la Delhi. Privesc pe fereastră cum las în urmă Mcleod Ganj, templul Kalachakra şi pe Dalai Lama. Dalai Lama, de fapt, nu rămâne în urmă. El merge cu mine ca un etalon de bine şi frumos peste tot pe unde mă va purta viaţa.

Călătorie lungă de 12 ore şi iată-mă în Delhi. Aveam taxiul rezervat şi ar fi trebuit să fie la locul de întâlnire. Dar nu a fost. Aşa că m-am trezit în mijlocul a vreo 30 de bărbaţi, care mai de care gata să-ţi ofere serviciile lor de taxi sau tuk tuk. Am zis nu la toate şi pe măsură ce toţi turiştii care fuseseră în autocar cu mine plecau, mă regăsesc singură la 6 dimineaţa, agresată de două specii care pretindeau ceva de la mine: ţânţarii şi bărbaţii indieni. Primesc oferte de toate felurile, printre care şi cea de a nu plăti taxiul pentru că am statut privilegiat de „guest”. La telefon încerc să comunic cu taximetristul care nu vorbea engleză. Ce sentimente mă încercau este foarte greu de spus, însă Mintea se zbătea să rămână calmă. De-ar fi avut un kalașnikov, ar fi uitat cine este şi ar fi luat poziţia lui Terminator apărând copilul şi femeia. Da, femeia din mine simţea un dezgust total şi o ură împotriva instinctelor animalice pe care masculii le etalau în faţa ei cu o alură de „domni” gata să te prindă în capcană, iar copilul interior urla disperat în faţa pericolului iminent.

Şi ce faci în situaţia asta? Mintea are nevoie de un paliativ urgent! Aşa că pune mâna pe telefon şi îşi sună jumătatea. Bine că nu dormea şi putea vorbi. Da, jumătatea ei masculină îi dă un sentiment de siguranţă şi bine.

Apare taxiul, iar omul de la volan era mai debusolat ca mine. El în ţara şi în oraşul lui…

Unde e spiritualitatea Indiei şi bunul simţ al oamenilor care au în faţa lor un alt om?!

Bântuită de acest gând, revin la hotelul în care aveam bagajele şi, deşi aveam în plan să mă plimb prin Delhi toată ziua, îl trimit la dracu şi aleg să dorm în camera de hotel de 5 stele, curată şi neagresivă. Spre seară pornesc spre Bangalore. Aici mă aşteaptă Christina, româncă ca şi mine, care lucrează şi trăieşte în India de 4 ani. Abia aştept să-mi povestească ce a găsit aici şi cum s-a adaptat.

Primul lucru pe care îl observ din aeroport este curăţenia şi faptul că pot respira fără să mi se ridice stomacul în gât, iar asta apare de la primul contact cu toaletele din aeroportul din Bangalore. Sunt mult mai curate chiar şi decât unele toalete de la VIP din anumite aeroporturi europene. Înăuntru stă mereu o doamnă care nu te lasă să foloseşti toaleta după persoana anterioară înainte de a o curăţa ea. Nu îmi venea să cred că sunt tot în India! Mai apoi, Christina îmi spune povestea aeroportului din Bangalore şi a faptului că în ultimii ani fusese administrat de un elveţian. Na de vezi, ia de te uită… cu conducerea potrivită se poate orice.

În nord am fost cuprinsă de o silă continuă şi aici descopăr că se poate mai bine şi, tot în India.

În Bangalore, totul verde, oamenii pe stradă nu sunt agresivi şi nu te consumă din priviri, aşa cum se întâmplă în nord. Au şi ei micii lor comercianţi care încearcă să-ţi vândă orice, inclusiv tobe, pentru că tu eşti străin şi trebuie să ai nevoie de tobe, nu? Şi dacă se poate, orice vei solicita, vei primi un preţ mai mare, că, din nou, eşti strain şi „rich, Mam! You are very rich!”.

Pe 30 aprilie, luăm drumul explorării zonei. Începem cu Palatul din Bangalore, cu o arhitectură foarte plăcută în exterior, dar neîngrijit în interior. De acolo mergem în centrul oraşului, pentru a vizita câteva temple. Minunăţia de aici constă în diversitate. Pe aceeaşi stradă găseşti două temple hinduse, două moschei şi o biserică catolică. Aşa că am făcut un tur. Am început cu templul hindus, mic, vechi de aproximativ 500 de ani, unde am fost primite foarte bine şi ni s-au explicat toate zeităţile prezente. Am făcut fotografii, ne-am primit o tilak în frunte şi am ieşit.

india

În moschei femeile nu sunt primite, aşa că am încercat să intru, însă am fost privită cu repulsie, de parcă aş fi călcat sfinţenia pe degete permiţându-mi să-i păşesc pragul. Am ieşit cu un sentiment de profund dezgust şi revoltă la adresa privirii individului, în timp ce Mintea îi aruncă un „Bine că te-a făcut pe tine mă-ta bărbat şi asta te face şi mai sfânt decât noi!” Eram patru femei la plimbare: două românce creştine ortodoxe şi două indience musulmane.

india

Aşa că, după ce am fost atât de bine primite în moschee, ne-am mutat în următorul templu hindus. Am dat o tură, am remarcat din nou asemănările altarului lor cu cele ale altarelor ortodoxe şi am ieşit.

Următoarea oprire a fost la biserica catolică închinată Fecioarei Maria.

india

Aici, lumea luminată! Se oficia slujba de sâmbătă seara. Biserica era decorată cu un mix de statuete catolice şi decoraţiuni indiene, să fie mai colorată, pesemne. Vibraţia era bună, oamenii se rugau care pe băcunţele catolice, care aşezaţi pe podea turceşte, iar slujba era o minunăţie. Un continuu tril indian cu inflexiuni catolice mai degrabă. Un spectacol să vezi aşa un mix de culturi, ritualuri şi practici.

IMG_8838

A fost o gură de aer mai aproape de obişnuit şi, cu atât mai mult, o întâmplare frumoasă pentru că era sâmbăta Paştelui pentru noi, ortodocşii. Aşa că am avut lumânări pe care le-am aprins şi ne-am simţit mai ca acasă.

IMG_8856

Am trecut prin multe stări stârnite de conceptul de spiritualitate în acea zi. Mintea, Sufletul şi Inima au încercat tot felul de trăiri şi sentimente, iar la sfârşitul zilei, concluzia a fost că „omul sfinţeşte locul” şi nu locul (templul, moscheea sau biserica) pe om. Iar omul mi-a dat de toate într-o singură zi: acceptare, necunoscut prezentat într-un mod familiar, respingere totală, dar şi zâmbete şi iubire.

Iar la final… Hristos a înviat!



Citiţi şi

Copilul care a refuzat să crească

Am fost o generaţie de handicapaţi emoţional

Dragostea pe vremea mea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
438 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro