În Cluj, Constanța, Oradea și Pitești – transmisii în direct de la Festivalul Enescu

Catchy

25 August 2015

Timp de 22 de zile bucureștenii vor putea participa la Festivalul Internațional George Enescu. Concertele se vor ține la Sala Palatului și Ateneul Român. Pe toată durata festivalului vor fi 58 de concerte și alte evenimente în aer liber.

Pentru ca și locuitorii altor orașe să se bucure de muzică bună, concertele vor fi transmire în direct în cinematografe din țară.

Clujenii vor putea să vadă live o selecție din concerte, primul fiind chiar cel de deschidere, în 30 august, un spectacol din seria Marile Orchestre ale Lumii, oferit de Orchestra Română de Tineret. Spectacolul va putea fi umărit la cinematograful Victoria, care organizează evenimentul în colaborare cu Grand Cinema & More Băneasa Developments.

Alte cinematrografe care vor transmite concertele sunt Cityplex din Constanța, Cortina Digiplex din Oradea și Cinema Trivale din Pitești.

“Festivalul Enescu continuă direcția lansată începând cu ediția 2013 de a facilita accesul melomanilor la concertele din cadrul Festivalului. Este modul nostru de a ne deschide către un public cât mai larg și de a asigura accesul la concerte, inclusiv celor care nu au reușit să își achiziționeze un bilet în sala de concert. Prin alinierea la noile tehnologii, Festivalul oferă, astfel, un acces cât mai larg la cultură, acces pe care îl considerăm foarte important.”, a declarat Mihai Constantinescu, Director Executiv al Festivalului Internațional ”George Enescu”.

ateneu

Cinema Victoria a selectat orchestre celebre prezente în festival, după următorul calendar:

30 august – ora 19:30 – Orchestra Română de Tineret și Corul Filarmonicii George Enescu

31 august – ora 20:00 – Israel Philarmonic

3 septembrie – ora 20:00 – Filarmonica din Berlin

6 septembrie – ora 19:30 – Orchestra San Francisco Symphony

9 septembrie – ora 20:00 – Orchestra London Symphony

10 septembrie – ora 20:00 – Orchestra Filarmonica din Sankt Petersburg

15 septembrie – ora 20:00 – Filarmonica din Viena

17 septembrie – ora 19:30 – Royal Liverpool Philharmonic Orchestra

20 septembrie, ora 19:30 – Orchestra Royal Concertgebouw Amsterdam

Programul îl găsiți aici sau aici.

Prețul unui bilet este de 40 de lei. Pentru a facilita accesul la cât mai multe transmisiuni, au fost puse în vânzare abonamente în valoare de 225 lei, care permit accesul la toate spectacolele. Există, de asemenea, varianta unui abonament valabil pentru cinci spectacole la alegere, în valoare de 150 de lei. Biletele și abonamentele sunt puse în vânzare la casa de bilete a cinematografului Victoria.

Citiţi şi

Concertele Tarjei Turunen în România

Richard Clayderman – la București de Ziua Femeii

A început Concursul Internațional George Enescu, ediția 2016

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
353 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro