În modă noi credem

Catchy

16 July 2017

Noi, oamenii, avem tendința să credem în ceva, chiar și cei mai atei dintre noi, cum zicea Mircea Eliade în „Mituri, vise și mistere”. Horoscopul este una dintre credințele des întâlnite în societatea modernă, credem destul de multe din ceea ce vedem scris în ziar, la televizor sau în mediul on-line, iar moda este o modalitate prin care ne lăsăm influențați.

Moda nu reprezinta numai lansările de haine, ci și anumite mode culturale, modalități de a gândi etc. Nu știu cum, la un moment dat, apare un curent literar sau artistic și parcă toți aderă la el. În ceea ce privește mediul on-line, ar trebui să fim conștienți că oricine poate scrie orice, pentru că, în funcție de numărul de vizualizări, ai mai multe sau mai puține reclame. Mitul nu dispare din psihicul uman, tot Eliade a spus-o, ci doar își schimbă aspectul, dar, în principiu, orice mit debutează cu o renaștere, un nou început. Evident, se face apel la timpurile imemoriale, când totul era perfect ca în paradis. Toți oamenii credem în ceva, chiar și știința este o paradigmă de gândire, care se schimbă odată cu noi cercetări în domeniu și pot reprezenta totuși un progres.

fani multimes

De când cu facebook-ul și tot mediul on-line, parcă s-au lansat mai multe „mode”, ca niciodată… Paranormalul e mai prezent ca niciodată. Poți ajunge să mergi la un seminar de tipul „regresii în viața de apoi”, să adopți un stil de viață raw-vegan, să practici theta healing etc și totul ține numai de ceea ce crezi tu! Depinde câtă publicitate și articole i se aduc respectivului eveniment. Și, evident, sunt atât de multe chestii între care poți să alegi, încât e imposibil să nu găsești și tu ceva în care să crezi!

Mai există și CD-uri, promovate pe facebook, cu anumiți vindecători, care, contra unei sume, te vindecă cu privirea. E important și dacă ajungi să crezi în ceva, pentru că s-a dovedit prin studii că efectul placebo există și influențează lucrurile într-un anumit procent. Dar poți crede în știință și atunci efectul placebo te ajută și atunci când ai nevoie de un tratament recomandat de specialiști.

Tot citind despre tot felul de ciudățenii, ajungi să te întrebi unde a dispărut gândirea critică de tipul: „Cine spune?”, „ce autoritate are” (că doar sunt o mulțime de oameni fără nicio specializare care se pricep la toate, de exemplu nutriționiștii care nu sunt medici, cu vreun curs absolvit în trei săptămâni sau cei care au studiat singuri), „Ce dovezi are?”. Știu, au fost cazuri în istorie când cercetătorii care au făcut descoperiri nu au fost crezuți la început, dar și multe cazuri când s-a dovedit că mulți nu aveau dreptate, deși erau persoane influente. Așa că, atunci când ajungi la un specialist, e bine să te interesezi măcar de diplomele pe care le-a obținut. Și apropo de modă, unele haine, cum ar fi pantalonii cu turul lung și larg, arată de parcă nici cerșetorii nu le-ar purta, dar cu promovarea potrivită s-au găsit adepți… Poate ar trebui să găsim ceva în care să credem și care chiar să ne ajute. Personal și practic!

Guest post by Cristina Wlassopol

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Jupiter în Scorpion, pentru toate cele 12 zodii

Am știut că vei pleca

Nu moda, nu anotimpurile te pun pe drumuri în căutarea hainelor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,442 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro