În pielea mea

Vlad Tăușance

29 June 2014

Vlad TaușanceNu pot să scriu un rând dacă nu am scrumiera la câţiva centimetri de mâna stângă. Stânga, niciodată dreapta. Scrumiera trebuie să fie, în mod obligatoriu, proaspăt spălată. Este unul dintre obiceiurile cu care-mi scot prietenii din minţi, deşi nu ar recunoaşte asta. Este unul dintre obiceiurile tatălui meu pentru care am pus între mine şi el 560 de kilometri acum 17 ani.

Unii se sperie când descoperă în oglindă fire albe de păr. Eu mă sperii când descopăr în mine părinţii mei, ticurile şi fixurile care m-au scos din minţi, maniile care au provocat tăceri de ani de zile. Mă văd, prea des, ba ardelean de taciturn ca tata, ba aberant de entuziast ca mama. Am început să apreciez mâncărurile lui preferate, care-mi ridicau stomacul în gât acum câţiva ani: tocănuri grele, ciorbă de miel, rasol fiert şi prăjit cu usturoi. Citesc până la amorţire cărţi de istorie care i-ar fi plăcut la vârsta mea, ba chiar am început să am o părere despre fotbal. Cu maică-mea râd săptămânal la telefon despre cum îmbătrânesc, despre cât de tare am ajuns să semănăm, de parcă am fi fraţi, nu altceva. Cu taică-meu n-am cum să mai râd. Conversăm în vise lungi şi îmbârligate. La cimitir nu mi-a plăcut niciodată să merg.

Acesta nu este un text trist, este doar rezumatul unei ironii. Iar ironiile nu sunt triste decât pentru cei care nu le înţeleg. Într-o glumă bună a geneticii sau providenţei, ne apropiem, în grabă sau obosiţi, de lucrurile de care am fugit de acasă. Golanii cu care am împărţit Vama şi vara s-au transformat în părinţii lor, repară maşini şi înalţă case, joacă table şi divorţează. Puştoiacele care urau istericalele mamelor, devin şi ele dive dramatice, îşi sufocă copiii în dragoste sau îi ignoră nonşalant. După ce am terminat de crescut, începem să ne creşte părinţii în propria noastră piele. Bănuiesc că este şi asta o formă, ingrată sau subtilă, de nemurire.

writer

După prima sperietură, începi să te obişnuieşti, ba chiar devine cumva confortabil. Dacă prinzi gluma şi mijeşti un zâmbet, nu vei mai fi niciodată singur. În mintea ta locuiește acum o familie întreagă, cu greșelile și victoriile, cu regretele și visele ei cu tot. Începi să înţelegi şi să accepţi. Unii se întorc acasă de sărbători. Alții își cer iertare. Alții compensează prin bani şi vacanţe. Eu prefer să merg mai departe. Spre propriile mele obiceiuri. E vară din nou și sunt, din nou, lefter. Mă apuc de un job nou despre care nu știu mare lucru. Refuz carnetul de conducere şi rata pentru casă. Lucruri pe care ai mei nu le-ar fi făcut în ruptul capului. Undeva în spatele umărului meu drept îi simt clătinând din cap. Sper că zâmbesc.

Am foarte multe tâmpenii de dus la bun sfârșit, momente jenante de trăit, tabieturi de cucerit. Pe care, dacă totul merge bine, le va descoperi încurcat un copil în timp ce-şi va inspecta ridurile într-o altă oglindă, într-un alt oraş, într-o altă căsnicie. Dacă totul merge bine, se va amuza teribil. Sting a patra ţigară în scrumiera aflată la o distanţă familiară de mâna stângă. Trebuie să spăl scrumiera după ce termin. Nu stau la masă, mi-am întins o scândură pe colţul balustradei balconului. Pare şubred, dar îmi place. Nu mă mai sperii. Am găsit nişte lucruri în mine care-mi dau echilibru.



Citiţi şi

Te-ai ars, Cristino!

Noi îți spunem ce și cum, dar de tine depinde dacă vei avea un păr splendid vara asta

Femeile bune trebuie luate de lângă idioții care nu le merită

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,773 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro