Încă un minut pentru Alecsandra

Mihaela Cârlan

21 February 2015

În acest an, The Trust Women Photo Award celebrează femeile de inspirație care iau conducerea în diferite domenii, indiferent de cultura în care au crescut. În prima etapă, fotografii trebuie să înscrie imagini ce ilustează poveștile unor femei remarcabile din toată lumea, care au făcut lucruri incredibile în comunitățile lor.

Votarea online, care durează până pe 26 februarie, va permite unui participant să intre automat în finală, iar ceilalți nouă finaliști vor fi aleși de către un juriu specializat. Fiecare dintre cei 10 finaliști va primi un telefon mobil Microsoft Lumia și vor fi rugați să realizeze un portofoliu de fotografii inedite.

Marele câștigator va avea fotografia expusă într-o expoziție importantă din Londra, pe 9-10 Noiembrie 2015, la care se adaugă o excursie în care va participa la un curs de Jurnalism, analiza portofoliului de către Thomson Reuters Foundation și expunere în toată lumea.

Alecsandra Raluca Drăgoi, deja câștigătoare a unor prestigioase premii internaționale, s-a înscris și la acest un concurs de fotografie cu povestea a două surori musulmane.  Ea ar putea foarte bine să fie aleasă și de juriu, dar, de siguranță, de ce să nu îi asigurăm noi, românii, un loc între cei zece? 🙂

Vă invit să o susținem, votând-o aici, așa cum am mai făcut-o și altă dată. Are doar 21 de ani și un talent ieșit din comun. Mulțumesc.

sisters alecsandra

My Sister, My Soulmate 

Iată și povestea.

Când simțiți că lumea ți se dărâmă, divorțul îți destramă familia și viața se transformă într-un fel cum nu te-ai gândit vreodată că s-ar putea schimba, cel mai bun remediu este să fii alături de cei care te iubesc necondiționat. Asma și Aisha sunt mândre că sunt musulmane și consideră că “musulmanele din Londra sunt foarte directe, drăguțe, deschise și foarte oneste. Sunt cine sunt și poartă baticuri din convingere. Dacă nu poartă batic, înseamnă că nu sunt pregătite încă, cel puțin în aparență”.

Problemele de după 9/11 au schimbat complet libertatea musulmanilor; prin urmare, ei devin de multe ori ținte în mass-media. “Oamenii arată spre noi, musulmanii, legăturile noastre și brațele sunt pline de înțepături din cauza asta.” Dar, în ciuda acestei situații, rămân puternici și luptă.

În cultura musulmană, după divorț, tatăl este cel care păstrează copilul. Asma și Aisha, trăind în cultura occidentală, au putut lupta împotriva acestei legi și influența decizia, pentru a-și putea păstra copiii. “Dacă nu am fi divorțat în urmă cu câțiva ani, nu am fi devenit oamenii care suntem astăzi. Am învățat cum e să fii pe propriile picioare. A fost greu și o provocare, dar ne-a plăcut să ne asumăm acest risc”.

Familia joacă un rol important în lumea musulmană și “fără sprijinul familiei zi de zi, nu am fi putut face acest lucru. Suntem cinci frați și surori, ne considerăm a fi degetele de la aceeași mână și împreună facem un pumn”. Relația dintre Asma și Aisha este foarte puternică și unică din multe puncte de vedere. Ele au trecut prin aceleași probleme, divorțând în același timp. Și-au crescut copiii împreună și au devenit reciproc partenerul celeilalte, ceea ce le-a ajutat să rămână puternice. Asma spune: “Dacă aș fi fost băiat, aș fi fost soțul ei, suntem ca partenerii, nu facem nimic fără să ne consultăm.”

Relația lor atât de apropiată a început cu povestea pe care Asma o poartă în fiecare zi: “În 2008, am fost foarte rău bolnavă din cauza unei probleme din viața mea. Dintr-un motiv inexplicabil, pentru o perioadă scurtă, cam șase zile, mi-am pierdut complet memoria. Locuisem cu sora mea, dar ea plecase de un an jumătate împreună cu soțul în Dubai. Tot timpul m-am simțit ca și cum îmi fusese smulsă mâna dreaptă, dar continuam să trăiesc și să fac ceea ce trebuia să fac. Am fost foarte singură, pentru că Aisha era sufletul meu și eu, trupul ei. Ea era nefericită acolo, și eu, nefericită aici. Mi-a fost tot mai rău până când mi-am pierdut memoria complet și a trebuit să fiu internată. Încă îmi amintesc cum doctorul mi-a dat o hârtie și un pix și a zis să desenez tot îmi amintesc. Un singur lucru mi-am amintit: am desenat o fată care purta bocanci și avea o umbrelă. Era foarte tânără și nu înțelegeam cine era ea. Tatăl meu și-a dat seama că o desenasem pe Aisha când ea avea șapte ani, iar ploaia o prinsese în centrul Londrei. Deci, singurul lucru pe care mi l-am amintit a fost sora mea. Când a auzit povestea, în 24 de ore a fost de lângă patul meu. Aceasta este, probabil, cea mai grozavă poveste din toate timpurile pentru noi. Totul a putut fi șters, în afară de amintire surorii mele.

“Cinstea este cea mai buna politică și fără ea relația lor n-ar fi rezistat. În ultima lună au lucrat împreună pentru a-și atinge un nou obiectiv în construirea unui club de wellness. Această idee a venit după divorț, când amândouă slăbiseră. Sunt ambițioase în tot ceea ce fac, mai ales în spectacolele de modă și acțiunile caritabile la care le iau parte. Le place să ajute, pentru căsunt convinse că, la un moment dat, binele făcut li se va întoarce și le va face fericite.

Citiţi şi

Poveste de (ne)integrare

Saħħa

Un minut pentru Alecsandra!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
904 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro