Începuturi anevoioase

Daniela Toader

10 January 2017

daniela toaderNu mai cred de ceva timp în capacitatea lui „poate” de a fi. Fumez țigară după țigară – și aici se cuvine să pun anunțul acela cu fumatul dăunează grav, dar țin să specific totuși că mă prefac doar, că mă prostesc. Nu mai mult. Un alt mod de a trece odată cu fumul. O trecere ca oricare altă trecere. Fumez țigară după țigară și-mi fac lista cu prioritățile anului: să nu mai aia, să nu cumva să mai ailaltă sau, și mai mult, să nu dea dracu’-n mintea mea să „cealaltă”… Și tot așa, una cu „poate”, alta cu „sigur mă voi ține cu ambele mâini de poate”, fumul gri continuă să fie, apoi fumul gri continuă să urce drept în sus și eu să continui să bifez.

Ninsese și se topise și apoi ninsese din nou și nu se mai topise deloc, că venise gerul și-n pofida previziunilor, gerul nu mai plecase. Meteorologii anunțaseră o încălzire semnificativă, dar meteorologii se întâmplă să nu se țină de cuvânt. Prinsesem fix excepția de la regula meteorologilor. 

Adaug linie după linie și apoi șterg mental cu guma. Exercițiul ștergerii funcționează de minune. Chiar dacă mai este „ceva”, exercițiul ștergerii pare să transmită creierului că nu mai este nimic. Linie. Punct. Capăt. Sunt însă excepția de la exercițiul ștergerii.

În fiecare dimineață, îmi declar solemn că voi scrie o carte. Mă așez cu fața spre vest, îmi sorb cafeaua cu privirea hăt-departe și-mi spun că voi scrie o carte. Și în fiecare dimineață încep să caut subiectul cărții. Și sorb și tot caut și nu găsesc „subiecte care să prindă”. Și atunci, dimineața, cu privirea spre vest și nasul în cafeaua negră, dau naibii subiectul și-mi spun că poate cu personajele voi avea mai mult noroc.

A man and woman walking away

Și continui să sorb din cafeaua neagră și încep cu personajul A. Să fie un personaj puternic ancorat în principii și credințe. Să iubească două femei în același timp, dar să declare că nu poate iubi decât una. Să se simtă bine singur într-un parc public și să se enerveze de fiecare dată că orașul lui, urbea aceea de dimensiuni un pic peste medie, nu deține decât un singur parc cu acte în regulă, maxim două. Și atunci, în momentul acela precis cu descrierea parcului, îmi dau seama că este al naibii de greu să păstrez coerenţa globală a personajului A. Că o parte din ceea ce cred eu că este personajul A sunt, de fapt, eu transformată în personajul A. Și atunci o las baltă cu personajul A și trec la personajul B. Să fie un personaj melancolic, cu tentă ușor romantică și uneori cu nuanțe, alteori fără. Să fie îndrăgostit în secret de vecinul de la patru – aș fi putut spune şapte, dar şapte e un număr atât de comun, încât am preferat patru – și să se aibă la cuțite cu vecina de la doi. Să deteste oamenii cu principii puternic înrădăcinate și credințe transmise din generație în generație. Să fie atât de îndrăgostit de vecinul de la patru, încât nici să nu-și dea seama de preferința vecinului de la patru pentru plimbări de unul singur în parcul public al urbei aceleia de dimensiuni un pic peste medie. Și atunci, în momentul acela precis cu descrierea parcului, îmi dau seama că este al naibii de greu să păstrez coerenţa globală a personajului B. Că o parte din ceea ce cred eu că este personajul B sunt, de fapt, eu transformată în personajul B. Și atunci mai sorb din cafeaua neagră, mai privesc o dată spre vest și mă decid să caut un final pe măsura personajelor. Și un titlu pe măsura finalului. Sau invers. Că-n definitiv, ambele contează. Inițial îmi spun că ar fi frumos ca personajul B să dea, din întâmplare, peste personajul A în parcul public al urbei aceea de dimensiuni un pic peste medie. Și așa mai departe, dar îmi spun că ar fi un sfârșit al naibii de banal. Apoi mă decid să ucid din dragoste personajul B cu mâna personajului A. Sau invers, important e să moară ambele personajele până la urmă și să iasă de un titlu macabru din care să se desprindă în cel mai natural mod posibil tipul de intrigă și alte chestii. Dar ar fi un sfârșit al naibii de comun, deja imaginat în nenumărate rânduri de nenumărați alții. Și atunci, dimineața, cu privirea spre vest și nasul în cafeaua negră, dau naibii personajul A și imediat după, dau naibii și personajul B și-mi spun că vecina de la doi ar face, de fapt, toți banii. Discretă prin prezența ei abia conturată, vecina de la doi ar face un asasin de nota zece. Îi pun o basma cu pătrăţele roșii pe cap și-o trimit la piață. Să cumpere roșii sau mere, sau ceapă, în fine, să cumpere ceva. O fac să treacă musai prin parcul public al urbei aceleia de dimensiuni un pic peste medie și să dea, ca din întâmplare, peste personajul A și apoi peste personajul B, ambele încă indecise în privința a ceea ce le va decide soarta. Continuând să oscileze între o iubire ca în cărți sau o moarte romanțată imaginată deja de mulți alții înainte. Și atunci, în momentul acela precis cu întâlnirea dintre potențialul asasin și potențialele victeme, îmi dau seama că-mi lipsește motivul. De ce ar vrea vecina de la doi să-mi omoare așa, deodată, în parcul public al urbei aceleia de dimensiuni un pic peste medie, ambele personaje? Și atunci îi dau jos basmaua neagră vecinei de la doi și-i pun o pălărie cu boruri medii și alură modernă. Cu genul acela de pălărie, vecina de la doi aduce perfect cu amanta presupusă a vecinului de la patru. Presupusă, pentru că nimeni nu poate băga mână în foc, în niciun caz personajul B, deja la cuțite cu vecina de la doi, dar din alte motive. Și atunci începe parcă să se lege ceva. Dar nu se leagă până la capăt, că apare, ca din senin, personajul C la care nu mă gândisem încă, dar care pare deja să joace un rol determinant. Să fie, de exemplu, fiul personajului B venit de peste mari și țări inopinat. Sau fiica nelegitimă a personajului A. Sau fostul soț al vecinei de la doi, ieșit să-și plimbe câinele prin parcul public al urbei aceleia de dimensiuni un pic peste medie. Sau poate nici unul și nici altul, ci doar un simplu trecător care să găsească ceva ciudat în comportamentul sau în privirea amară a vecinei de la doi și care să decidă să pună capăt la tot, trecând din întâmplare pe acolo, la momentul acela precis. Să nu mai fie nici dragoste mare, nici crimă premeditată, ci doar parcul public al urbei aceleia de dimensiuni un pic peste medie, în jurul căruia se învârte, de fapt, totul: oamenii, câinii, sentimentele, personajele, întâmplările, liniile, punctele, capetele, virgulele, iernile, listele, prioritățile din capul listelor, excepția de la exercițiul ștergerii. Și atunci, dimineața, cu privirea spre vest și nasul în cafeaua negră, dau naibii personjele şi mă concentrez asupra parcului.

În fiecare dimineață îmi declar solemn că voi scrie o carte și întotdeauna mă opresc când dau de zaţ.

Pe Daniela o găsiți toată aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

De ce nu vă place iarna? De ce nu vă place zăpada?

Un copil și un dicționar…

30 de zile

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
263 views

Your tuppence

  1. Începuturi anevoioase | Blog discutabil / 10 January 2017 11:13

    […] Articolul complet aici  […]

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro