Independenţa puiului de campanie electorală

Catchy

27 November 2015

În 2012, la campania electorală pentru alegerile locale, îmi aduc aminte cum, unul dintre candidaţii fără de partid, la o primărie relativ mare a ţării, îşi făcea reclamă pe foi A 3 scrise cu pixul şi ţinute în picioare de doi-trei tineri pe care reuşise să îi atragă în staful sau.

În final, independenţa candidatului ce-şi târa foile prin municipiul reşedinţă de judeţ s-a dus de suflet, odată ce independentul a descoperit  peste noapte că trăirile sale sunt şi trăirile unora dintr-un anume partid şi că e musai ca ele să se unească pentru o candidatură de două ori mai puternică. Mai ales când puterea asta presupune că nu mai trebuie să faci pe dracu’ în patru să aduni nişte mii şi zeci de mii semnături pe care ţi le cere legea ca să îţi permită, la o adică, să îţi exerciţi un drept la care, chipurile, ai avea tot accesul.

Astfel că foile au fost înlocuite cu câteva afişe decente, întărite în credibilitate de sigla de partid şi mutrele câtorva reprezentanţi de frunte ai săi. Operaţiune care i-a mai spălat onoarea fostului candidat independent şi care l-a propulsat în rândul candidaţilor serioşi.

campanie electorala

Însă, imaginea celor doi tineri care ţineau foile A 3 pe care individul cu pricina îşi trecuse ideatica politică şi programatica înspre votare, pentru mine, o să asocieze multă vreme cu ceea ce înseamnă candidatul independent pentru orice ar fi el de pe la noi prin ţară.

Aşa cum, până la o probă contrarie mai improbabilă decât eradicarea corupţiei în România, campania noastră electorală nu va fi cu nimic altceva diferită de faptele următorului episod:

La nişte alegeri parlamentare, într-un colegiu predominant rural şi predominant sărac, oamenii candidatului cotat cu cele mai multe şanse au împărţit cetăţenilor cu drept de ştampilă câte un pui. Gest caracterizat, aşa, ca o mică atenţie, semn de curtoazie şi respect al candidatului faţă de stimabilii alegători şi care, bineînţeles, nu îi obliga pe cei din urmă la nimic. Numai că, obligat, neobligat, împărţitorii de atenţii au uitat să specifice cui datorează votanţii micul suvenir comestibil, fapt exploatat imediat de principalul contracandidat care a trecut şi el pe la cetăţenii colegiului. Şi, în timp ce le oferea cu demnitate flyerul său, adăuga aşa, ca în treacăt: sper că v-a plăcut puiul!

Evident, toate acestea s-au lăsat cu bătaie între găştile de campanie şi cred că este inutil să mai spun cine a ieşit parlamentar în final.

Acum, după un an trecut eminamente electoral, în care ne-am dat de trei ori peste cap şi ne-am făcut praf, suntem în plină precampanie, adică o campanie electorală pe care nimeni nu mai are nici chef şi nici interes să o mai mascheze. Iar textul general de campanie este schimbare, transparenţă şi, normal!, oameni noi şi cât mai puţini politici. Cum ar veni, ca şi la guvern, şi pe la primării şi parlament ar fi buni nişte tehnocraţi şi nişte inşi meritorii din societate civilă, care musai să se declare neaparţinători ai vreunui partid şi, musai, ideal, creatori de tot felul de platforme noi cu ţeluri politice superioare celor infame de acum.

În rest, vedem mai apoi, ca şi în cazul Guvernului, de unde vin ei cu adevărat şi ce partide d-astea pe care le urâm servesc. Important e să mai variem şi noi un pic, ca să nu zică cineva că nu am făcut schimbări.

Oricum, adevărul este unul singur, dincolo de trendul de campanie al unui an sau al altuia. Cine face legea, în special pe aia electorală, câştigă. Şi nu îmi amintesc ca legea asta electorală să fi favorizat până acum pe altcineva în afară de mereu aceiaşi – oameni politici ai partidelor politice, independenţii de ocazie, foşti membri ai partidelor, viitori membri de nădejde ai aceloraşi partide, părăsite temporar de dragul alegerilor, civilii din societatea din ce în ce mai puţin civilă şi din ce în ce mai politică.

Ca şi textele de campanie, şi legea electorală se schimbă periodic pentru a mai lăsa pălmaşului cu ştampila în mână senzaţia că este auzit şi luat în calcul. Pierdută prin lungile coriodoare ale Casei Poporului, între senatori şi deputaţi, este şi noua lege electorală. Un proiect de-a dreptul revoluţionar care, încă o dată, va maximiza rata de succes a politicianului în alegeri, minimizând-o până la anulare pe a noastră.

Aşa, cum am văzut că spunea de foarte curând un domn parlamentar, drept contraargument la observaţia că toate partidele sunt la fel: „Dacă nu va place, oricând, vă puteţi face un partid altfel”.

Corect, numai că oricând ăsta este şi va fi mereu condiţionat de legile pe care unii le fac ca lor să le servească şi nouă să ne deservească.

Ei, şi cum vă place puiul?

 Guestpost by Simona Stan



Citiţi şi

Ah, dacă am putea…

Du-te și trăiește!

Triunghiuri amoroase, armonioase, amoral-delicioase

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
725 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro