India – până la măritiș te mănâncă… rudele

Delia Hornfeck

4 November 2013

Timpul trece diferit în India. Uneori timpul parcă zboară, alteori parcă a încremenit într-un aici şi acum, iar restul nu contează. Foarte firesc pentru o ţară a cărei limbă, hindi, cunoaşte acelaşi cuvânt şi pentru azi şi pentru mâine, „kal”. M-am obişnuit deja ca în fiecare dimineaţă să am soarele în faţa ferestrei, cu fundal de munte himalayan.

Soarele mare şi roşu, în dimineţile blânde de octombrie. Oraşul, deşi mic în comparaţie cu marile metropole indiene, se trezeşte devreme. Deja de pe la şase dimineaţa studenţii Institutului Indian de Tehnologie, una dintre universităţile de elită din India, exersează cricket pe terenul universităţii, fac jogging, joacă basketball sau practică yoga.

Şoseaua naţională ce leagă Delhi, aflat cam la 500 km, de localităţile de după munţi şi duce spre Tibet, e plină. Aproape că nu ai unde să arunci un ac. Camioane încărcate, maşini, biciclete, motorete, autobuze pline ochi, nişte vaci şi câţiva măgari rătăciţi, pietoni, toţi se îndreaptă undeva. Vin, pleacă, încearcă să traverseze strada. Pe margine, vânzătorii de legume îşi aşază atenţi preţioasele mere, roşiile, castraveţii şi alte legume cu nume exotice. Statul Himachal Pradesh e considerat a fi livada Indiei.

Sunt de ceva timp aici şi încă nu m-am săturat să admir spectacolul lumii indiene. Mă simt ca aparţinând locului şi, în acelaşi timp, mă simt străină. Uneori mă încearcă ambele sentimente deodată. Indienii au un fel aparte de a te include, vrei sau nu vrei, în comunitatea lor, dar şi de a te exclude în acelaşi timp. Sunt foarte primitori, zâmbăreţi majoritatea, săritori. În acelaşi timp, pentru ei rămâi întotdeauna străinul, „celălalt”, pe care îl respectă, dar îl vor accepta cu greu în familia lor, dacă o vor face vreodată. Indienii par foarte relaxaţi şi echilibraţi după felul în care îşi trăiesc şi acceptă viaţa, dar această iniţială impresie poate fi foarte înşelătoare.

În acelaşi timp, sunt foarte preocupaţi de ce spune lumea, vecinul, de ce cred rudele, prietenii. Aceată implicare în viaţa celuilalt e omniprezentă în viaţa socială indiană. Într-o ţară în care sistemele sociale şi medicale sunt la pământ, în care individul, mai ales dacă aparţine unei caste defavorizate, nu are nimic de spus, ci doar de acceptat, într-o astfel de ţară familia reprezintă singurul colac de salvare.

Poate şi din această cauză familia are de multe ori ultimul cuvânt de spus, iar individului nu-i este dată altă şansă decât aceea de a se supune voinţei majorităţii. Famila decide de multe ori ce meserie să alegi, ce prieteni să ai, dar, mai ales, cu cine să-ţi trăieşti viaţa. Dacă în Europa găsirea partenerului se bazează pe un principiu foarte simplu – un baiat place o fată, fata place baiatul, lumea stă şi admiră –, în India situaţia e mult mai complicată.

Dacă un baiat place o fată, familia baiatului trebuie să placă, la rândul ei, fata. La fel, toţi membrii familiei extinse: unchi, mătuşi, verișori. De asemenea, familia fetei trebuie să placă băiatul, iar povestea nu se termină aici. Cei doi trebuie să fie şi din aceeaşi castă, dacă nu chiar din aceeaşi subcastă.

Căsătoriile bazate pe conceptul „iubit-iubită” nu există, majoritatea fetelor fiind virgine la vârsta considerată de către părinţi proprice măritişului, iar în afara castei sunt cu greu acceptate. Dar asta nu e tot. „Stelele trebuie să fie favorabile amândurora, pentru că indienii nu mișcă un deget fără consultarea astrologului. Dacă şi acest obstacol este depăşit, iar pozele posibililor viitori soţi au parte de admirație, familiile se întâlnesc.

De obicei, tatăl fetei şi unchiul sau fratele mai mare ori un alt bărbat cu rol important în familie merg în casa viitorului soţ. Negocierea poate începe. „Îţi dau băiat. Frumos, brunet, tras – mai mult sau mai puţin – printr-un inel. Ce-mi dai ca să-ţi accept fiica în familia mea?” După ce discuţiile au satisfăcut cerinţele, se poate întâlni întrega familie. Doar la sfârşit, cei doi, care sunt, de fapt, eroii principali ai viitoarei căsătorii aranjate, se pot vedea.

Poate aceste practici par exotice pentru noi şi le condamnăm printr-o sprânceană ridicată şi un “Doamne fereşte!” validitatea. Dar pentru mulţi indieni aceasta este realitatea şi modul obişnuit de a-şi lega viețile. Divorțul este recunoscut legal în India, dar doar tolerat social, atrăgând de obicei stigmatizarea femeii divorţate.

În mod paradoxal, totul începe cu un anunţ matrimonial într-un ziar de duminică și ascunde zelul unchilor şi mătuşilor de a-ţi asigura viitorul conform credinţei lor că “asta te face fericit/fericită, iar bătrânii ştiu mai bine decât tine”.

Dar despre aceste practici, în detaliu, data viitoare.



Citiţi şi

Nu te pune cu o femeie înșelată

Azi, acum, îți faci timp!

Am zis „da”, că părea o idee bună

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,699 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro