Indiferenţa – o crimă oarecare

Ana Barton

12 September 2013

Nu-i aşa că v-amintiţi cu toţii dezbaterile publice generate de Legea Medierii? Cele din prima jumătate a acestui an. Ştiţi, probabil, că şi atunci au fost oameni, femei şi bărbaţi, care au protestat în stradă pentru ca violul să nu poată fi supus medierii. Dar nu foarte mulţi, nu ca acum. Pentru această cauză s-au strâns foarte puţini. Deşi violul este ne(re)mediabil. Violul este crimă.

O să vă spun din gâtul locului că mă refer acum strict la situaţia femeii violate ieri în Bucureşti, în zona Floreasca. Înţeleg că pentru unii contează faptul că e jurnalistă. Pentru mine, nu. Sunt la fel de sigură că nici pentru voi. E un om. Putea să nu fie femeie, să nu excludem asta, oamenilor.

În acest caz, sângele se-mparte, doamnelor und domnilor. Părtăşia e a tuturor celor care au putut s-o ajute, dar au ales să treacă mai departe. Nu mă voi opri asupra aspectului vestimentaţiei zice-se posibil provocatoare a victimelor violurilor. Nu. A făcut-o excelent Liviu Frăţilă.

Mă voi opri însă asupra indiferenţei ca pol opus comuniunii. Şi-o să-ndrăznesc să v-amintesc de aproapele, de substantivul „aproape“. Cel de lângă mine. Cel de lângă tine. Oricare. Aproapele, dacă-mi permiteţi, este omul care are nevoie de ajutor. Uneori, el nici nu-l poate cere, din varii motive, însă nevoia lui nu e mai mică. Ca să-l văd pe aproapele meu şi să-i simt nevoia, nu trebuie să fac mai mult decât să fiu atentă la împrejururi şi la împrejurări.

De cele mai multe ori, atenţia asta mă poate salva chiar pe mine. Însă nu întotdeauna fiindcă nu suntem infailibili, de acord? Se-ntâmplă să fiu abătută ori speriată sau oricum altcumva şi să nu fiu suficient de atentă ori se poate întâmpla să mă aflu, fără să ştiu asta, într-o conjunctură asupra căreia să nu pot avea control absolut deloc. Să nu mă pot ajuta singură. Acolo e locul aproapelui meu. Şi tot acolo, punctual, el îşi găseşte rost.

Indiferenţa e o hydră, însă nu toate capetele ei sunt repulsive, lesne de recunoscut. Poate-mbrăca, pentru-nceput, forma independenţei, a detaşării de cei apropiaţi. Pentru că ei ne irită sau ne invadează ori nenumărabile alte motive. Şi ne dăm deoparte. Păi, „deoparte“ poate fi preambulul lui „departe“. Care n-ai trecut pe-acolo?

Şi, mai încolo de independenţa ca pedeapsă aplicată apropiaţilor, fiindcă iau în discuţie exclusiv această nuanţă, îşi face loc indiferenţa. Poate începe în forma egoismului, sare destul de repede pe treapta egocentrismului şi poate ajunge chiar la egolatrie, locul ăla maladiv în care omul devine propriul obiect de adoraţie.

Indiferenţa nu este echivalentă discernământului care ne-aşază faptele, lucrurile şi întâmplările pe căprăriile fireşti ale importanţei lor. Indiferenţa e o rană deschisă perpetuu în noi înşine şi unul dintre motivele pentru care nu reuşim să-i facem pe oameni să ne şi simtă, nu doar să ne observe. Le transmitem informaţii care le sunt la fel de indiferente, însă nu putem să ne transmitem, ci ocolim mereu esenţialul. Cu obstinaţie sau chiar cu frenezie.

Şi, de final, vă rog să mă lăsaţi să vă urez un gol. O lipsă. Lipsa de indiferenţă.



Citiţi şi

Cum se cuceresc femeile (varianta secolul 21)

Larisa avea 38 de ani şi a fost omorâtă cu lovituri de cuţit la locul ei de muncă. Avea un ordin de protecţie pe care agresorul l-a încălcat repetat

Vreau să fiu mamă și nu pot

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,883 views

Your tuppence

  1. Dacă pierzi sarcina, faci puşcărie | Catchy / 18 October 2013 14:57

    […] Dominicană şi Honduras. Din 1998, nu a fost permisă nicio excepţie, chiar dacă femeia a fost violată, viaţa ei a fost pusă în pericol sau fătul prezenta malformaţii grave. Închisorile din El […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Dacă pierzi sarcina, faci puşcărie | Catchy / 18 October 2013 14:57

    […] Dominicană şi Honduras. Din 1998, nu a fost permisă nicio excepţie, chiar dacă femeia a fost violată, viaţa ei a fost pusă în pericol sau fătul prezenta malformaţii grave. Închisorile din El […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. cetățeanul sictirit / 17 September 2013 15:44

    Indiferența merge mai departe decît întors-capul-la-un-viol-în-derulare; indiferența începe de la petul de bere lăsat pe trotuar la 1 m de coșul de gunoi gol. A fost acum mulți ani un episod din „Zona Crepusculară” în care indiferența era crima supremă într-o lume alternativă (un univers paralel dacă sună mai cool) și pedeapsa era „invizibilitatea socială”, un stigmat foarte avansat tehnologic care nu putea fi acoperit în vreun fel. Cei stigmatizați astfel puteau fi maltratați sau omorîți fără nici un fel de consecințe legale… cel mult morale (că tinerii cei mai golani care se distrau în felul ăsta nu îndrăzneau s-o facă la lumina zilei). Filmul cu pricina e american; „boala” e universală. Asta să fie soluția eficientă, stigmatul? 😉

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro