Inimă, nu fi de piatră

Catchy

24 October 2016

Toamna începuse să-și arate chipul său tulburător, Ea îl contempla și se minuna de frumusețea naturii, privind cum i se închina scuturând crengile copacilor și așezând un covor de frunze înaintea oamenilor indiferenți. Ei își vedeau de treburile lor de zi cu zi, încercând să profite de fiecare clipă, doar viața este atât de scurtă …

Cu ochii ațintiți la spectacolul vieții, gândul îi zbură la ziua de ieri când Ea era O altă persoană. O persoană cu o inimă care începea să viseze de-ndată ce noaptea își punea a sa mantie neagră cu imprimeu de stele și care zâmbea la fiecare răsărit de soare. Îi era dor de acea inimă care, braț la braț cu sufletul, mergea prin viață hai hui, zâmbea oamenilor și trăia bucurându-se de fiecare clipă alături de ei. Îi era dor de șoaptele sale dulci ce o îndemnau să-și trăiască viața mergând în căutarea fericirii.

Îi era dor de Ea, de cea care mergea pe drumul indicat de soartă, cu speranța de mână, știind că într-o zi inima nu-i va mai bate singură, ci la unison… Dar… ce păcat că, uneori în viață, speranța o ia pe un alt drum… iar Tu te trezești rătăcind pe un drum plin de amintiri. Ai vrea să le uiți… să închizi cartea pe care soarta te-a determinat să o citești. Dar… oricât ai încerca, ea tot se deschide și-ți arătă ceea ce nu ai vrea să vezi…

toamna-femeie

Inima începe să-i bată cu putere, ar vrea să zâmbească, dar îi este imposibil. Îi lipsește zâmbetul, a fost răpit de ploaia de lacrimi stârnită de amintirile unui trecut ce-a năvălit și-a cotropit sufletul care odată s-a crezut de neatins… Rămase în urma ei un strop de speranță, însă nici urmă de zâmbet. Iar inima, săraca de ea, se schimbase complet. Stătea în brațele sufletului ca o stană de piatră. A atins-o cu promisiunea de a trăi prezentul, dar totul rămase cufundat în tăcere…

Oamenii pe stradă continuau să mișune, însă ea nu îi mai vedea… voia doar să-și facă inima să zâmbescă iar…

Frunzele se așezau pe banca pe care ea stătea și parcă le auzea depănându-și povestea: Uite… vezi… noi iar am devenit din verzi, aurii și, din nou, vom fi covor așternut la picioarele tale. Vremea își urmează cursul… sorții care spune că indiferent de orice, trebuie să mergem înainte… Ceea ce ți se oferă astăzi nu ți se va mai oferi niciodată. Timpul nu stă, iar odată cu el trebuie să zboare și amintirile tale. Doar așa inima ta va putea zâmbi din nou, încrezătoare în speranța ce o va duce pe drumul fericirii, care nu înseamnă doar două inimi ce bat la unison. Fericirea înseamnă mult mai mult. Fericirea înseamnă să poți privi în fiecare dimineață soarele, în timp ce îți asculți inima bătând vie în piept.”

Da… totul în viața este posibil. Dacă natura are puterea de a-și schimba mereu starea și Ea putea. Se ridică și începu să pășească încrezătoare pe covorul de frunze pe care viața i-l așezase înainte. Acum zâmbea, admirând forța naturii mereu schimbătoare. Era un început. Un început cu un prezent care așteptase cu răbdare să fie trăit, fără ca Ea să se teamă de trecutul plin de amintiri distrugătoare.

Ce va urma e greu de spus, viitorul este mereu incert, dar atâta timp cât inima zâmbește, bătând cu putere în piept și bucurându-se de tot ceea ce viața îi oferă, nimic nu mai contează.

Guest post by Irina-Cristina Ţenu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Chiar ṣi aici trăiesc oameni?”

Cum mai iubește un prost

Ah, dacă am putea…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,816 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro