Instinctele primare din legăturile periculoase – Elle

Mădălina Dumitrache

6 October 2016

Mădălina DumitrachePropus de Franța la Premiile Oscar 2017 – Elle – în regia lui Paul Verhoeven, unul dintre favoritele presei la Cannes, a fost un candidat puternic la trofeul Palme d’Or. De fapt, Elle reprezintă prescurtarea prenumelui eroinei principale, Michelle LeBlanc (Isabelle Huppert), o respectabilă femeie de afaceri dintr-o antrepriză de jocuri video (un mediu profesional recunoscut pentru misoginia sa). Sub bagheta lui  Paul Verhoven, devine un film/cocktail  încărcat cu violență, sex, ironie, ambiguitate și umor negru. Eroina locuiește singură într-o casă arătoasă, dintr-o suburbie pariziană. În film, ea este naratoarea. Cu autoritate, ea coordonează activitatea de la serviciu, încearcă să pună ordine în viața boemului său ex-soț (un scriitor ratat interpretat de Charles Berling), domolește traiul unui fiu imatur precum și pe cel al tulburatei sale mame (nimfomană notorie). Se bazează pe suportul unei asociate și pe întâlnirile sporadice cu amantul său (companionul amicei/asociatei sale, interpretată de Anne Consigny). În ceea ce îl privește pe tatăl eroinei, el a săvârșit – cu mult timp în urmă – ireparabilul: un carnagiu, 27 de victime în cartierul său, înainte de-a o găsi acasă pe fiica preadolescentă. Mărturie a rămas doar  o fotografie a fetei, în care este surprinsă figura vidă, ce denotă o descumpănitoare detașare.

elle-2

Când un bărbat mascat pătrunde în casa ei  și-o violează (o scenă demnă de jocurile video pe care le producea), Michelle își vede basculată viața. Haosului interior, Michelle îi va răspunde ca un tonomat. Cea care, întotdeauna, crezuse că poate controla totul, cade pradă unor accese cvasi-paranoice; doarme cu o armă sub pernă, aude peste tot zgomote ciudate și-și suspectează personalul că ar spiona-o. Vecinii ei, Patrick și Rebecca, spun că l-ar fi zărit pe agresor. Cu toate acestea, sigură pe sine, Michelle nu depune nicio plângere și abia după câteva săptămâni de la incident le-a mărturisit amicilor ei ceea ce i s-a întâmplat. Când îl găsește pe bărbatul care a asaltat-o, amândoi sunt atrași într-un (bizar) joc incitant, care poate degenera în orice moment. Agresiunea din viol nu este decât o falsă intrigă polițienească, e debutul unei serii de nefericiri de natură intimă, cărora Michelle le va răspunde cu răceală.

elle-3

„Olandezul violent” – Paul Verhoeven – a ecranizat romanul Oh… scris de Philippe Djian (laureat cu premiul Interallié, în 2012), având suportul scenaristului David Birke și al uimitoarei Isabelle Huppert, livrând o farsă burlescă. Realizatorul își urmărește îndeaproape eroina, fără să aibă acces la interioritatea ei. Portretul acesteia se formează din nenumărate piese, ca într-un uriaș puzzle. Dacă este să urmărim ordinea de pe ecran, mai întâi se ivește o pisică. În prim-plan, poate fi admirat un fermecător exemplar – cu un aer indiferent sau, măcar, diversionist – cum toarce liniștit. Această felină a asistat netulburată la agresiunea străinului asupra stăpânei sale. În acest mod, se dă tonul: ironie, ferocitate, sofisticare. Așadar, nimic nu este banal în acest thriller de factură neo-hitchcockiană. Așa cum pisica nu reacționează și toarce impasibilă,  nici eroina nu dă semne de previzibilitate.

elle-4

Deruta spectatorului este lămurită pe măsură ce acțiunea se derulează, deși insondabilul acaparează ecranul (după viol, în loc să fi sunat la poliție, eroina face ordine în apartament, apoi comandă sushi, își face un test HIV și-și anunță prietenii). Cu o absurditate ludică, cineastul glisează între inocență și culpabilitate, normalitate și nebunie. Astfel, la puțin timp după incident, Michelle începe o relație aproape sadomasochistă cu un vecin, iar dimineața, fiecare dintre ei pleacă, în ținută „la patru ace”, spre locul de muncă, ca și cum nimic nu se petrecuse în ajun. Plăcerea lui Verhoeven de-a provoca este imensă pentru că regizorul exacerbează cruzimea situațiilor și-a raporturilor dintre personaje până într-atât încât vorbele și faptele acestora se confundă (Michelle se confesează lejer în fața celei mai bune prietene, mărturisindu-i că a devenit amanta soțului ei). E necesară doar scena de la masa festivă de Crăciun – organizată după planul demonic al eroinei – pentru a observa cum personajele lui Verhoeven, așezate fiecare lângă propriul partener, cad pradă nevrozei. În Elle, dragostea nu există, fie că e filială, maternă sau conjugală; doar amiciția, uneori înșelată, pare a fi un sentiment real și credibil. Lipsită de plăcere, sexualitatea este, aici, doar igienică și mecanică, uneori, violentă. Cel mai tandru moment este reprezentat de un sărut între două prietene – Michelle și Anna – chiar dacă relația lor nu pare a fi tocmai loială. Ca un corolar, societatea prezentată de Verhoeven își afișează regulile dure: lumea modernă, dominată de slăbiciuni, e materialistă, avidă după bani, o lume în care industria jocurilor video devine substitut al culturii.

elle-5

Isabelle Huppert pare să fi fost actrița preferată pentru acest rol chiar de la începuturi (Philippe Djian s-a gândit la ea când își scria romanul); ambiguitatea, amoralitatea, solitudinea și forța aveau nevoie să fie întrupate de fragila actriță franceză. Supraviețuitoare a unei „apocalipse familiale”, puternică și infelxibilă în fața bărbaților, Isabelle Huppert dirijată de Verhoeven ajunge undeva, la granița dintre venusiana Sharon Stone din Basic Instinct și indestructibila eroină din Robocop. Cineastul olandez scormonește toate resursele personajului său grație măestriei artistice a interpretei franceze. Diabolică și cinică, eroina încarnată de Huppert radicalizează opacitatea perversă și dinamitează „bunele conștiințe”, pulverizând parfum de scandal. Verhoeven exploatează resursele amoralității refulate și oferă o peliculă cu o structură polimorfă, ce rimează cu drama socială, comedia grotescă sau thriller-ul. Postura regală a martorului mut, felina, o va prelua și eroina care devine, astfel, din pradă, prădător. Opțiunea regizorală  pentru un nume de legendă în materie de sarcasm și subtilitate, în defavoarea unei actrițe din mainstream, a făcut din peliculă o reușită, uimind  spectatorii exigenți de la Festivalul de Film de la Cannes, 2016. Acest duo magnific, Verhoeven/Huppert, a mânuit, cu măiestrie de floretist, ascuțișul ironiei și gravitatea ridicolului, într-o satiră socială pe care publicul o aștepta.

elle

Regizor: Paul Verhoeven
Scenarist: Philippe Djian, David Birke, Harold Manning
Compozitor: Anne Dudley
Operator: Stéphane Fontaine
Producător: Said Ben Said, Michel Merkt
Monteur: Job ter Burg
Distribuţia:
Isabelle Huppert (Michelle)
Virginie Efira (Rebecca)
Christian Berkel (Robert)
Anne Consigny (Anna)
Laurent Lafitte (Patrick)

Durata: 130 min.

Premii, nominalizări, selecţii:
Cannes (2016) – Palme D’Or , nominalizat: Paul Verhoeven

Programat în cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest:

Sâmbătă, 15 Octombrie, ora 20:30, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al Romaniei

Sâmbătă, 22 Octombrie, ora 21:15, Cinema PRO



Citiţi şi

Ce vor femeile în dormitor

Gloria ce dezonorează

Capcanele seducției – The Beguiled

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,158 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro