Intelectualul public, o specie pe cale de dispariție

Rodica Culcer

29 October 2016

rodica culcerMă uit la știri, mă îngrozesc de iresponsabilitatea deciziilor luate cu unanimitate în Parlament și aștept. Aștept, incorigibilă, reacția intelectualilor nației. Mai concret, a elitei intelectuale, căci nu orice deținător de diplomă este un intelectual. Iar intelectualii de calitate, elita, trebuie să formuleze corect problemele, să reafirme standardele morale și principiile democratice și să ne călăuzească în direcția cea bună. Sau cel puțin așa îmi imaginez eu.

Este adevărat că aștept cam demult și în zadar, mai ales în privința subiectelor care mă dor pe mine, cum ar fi, de pildă, soarta televiziunii publice și a radioului public. Dacă intelectualii de marcă ai acestei țări nu înțeleg importanța acestor instituții ca spațiu de informare, dezbatere și educație ce trebuie să funcționeze în folosul românilor, atunci cum să mă mir că PSD, în frunte cu Liviu Dragnea, subordonează guvernului cele două instituții, din pix – căci aceasta este semnificația tăierii taxei radio-tv și finanțarea celor două instituții de la buget. Au spus-o Uniunea Europeană de Radio și Televiziune, au spus directorii corporațiilor publice de media din câteva țări europene cu tradiție democratică, inclusiv din Marea Britanie – dar intelectualii de marcă din România nu s-au revoltat.  Vor fi având cele două societăți, de radio și, respectiv, de televiziune, hibele lor, dar ele pot fi remediate, atâta vreme cât statutul lor de servicii autonome de interes public nu se schimbă. Odată trecută însă finanțarea la bunul plac al guvernului, aservirea politică este garantată și poate deveni ireversibilă. Dar cui îi pasă? Cine stă să se gândească la faptul că SRR și SRTV funcționează după o lege defectă și veche de 22 de ani, și că independența lor nu poate fi asigurată atâta vreme cât Consiliul de Administrație poate fi demis în fiecare an de Parlament, sau că nu există niciun fel de criterii profesionale sau morale pentru numirea membrilor în CA și pentru eliminarea conflictului de interese. În niciun caz intelectualii publici, pe care îi interesează mai degrabă să primească o emisiune la TVR decât să se ocupe de sănătatea peisajului mediatic.

Dar dacă nu se preocupă de mass media publice, deși ar trebui, pentru că deficiențele din acest domeniu viciază întreg spațiul public de dezbatere, poate se ocupă de educație, că doar majoritatea sunt profesori universitari, nu-i așa? S-au ocupat asiduu, într-adevăr, de problema plagiatelor, și bine au făcut. Aș adăuga totuși, asumându-mi riscul oprobriului „lumii bune”, că au făcut-o abia după ce s-a pus problema plagiatului lui Victor Ponta, deși impostura academică, în care încadrăm și plagiatul, este un fenomen vechi, prea vechi, de care nu se poate să nu fi știut din vreme. El trebuia combătut cu curaj și fermitate de la origini, nu acum, când a devenit endemic. Și apoi, nu există doar învățământul universitar, ci și cel preuniversitar, unde se pregătește de fapt dezastrul. Dar mințile luminate ale nației se lamentează din când în când că absolvenții de liceu au un nivel scăzut de pregătire și o cultură generală precară, dar nu se organizează măcar la nivelul unui grup de presiune, pentru a forța o schimbare în bine a lucrurilor. Câte o postare pe blog, câte un interviu izolat, dar nicio acțiune comună în interesul cetății.

Pot înțelege că elita intelectuală – universitari, scriitori, artiști – este preocupată de opera proprie și nu reproșez acest lucru. Dar retragerea în turnul de fildeș este o iluzie: ea nu rezolvă nimic. Sigur, spațiul public este mizerabil și deprimant, linșajul public organizat de posturi ca Antena3 și RomâniaTV este greu de suportat, la fel și comentariile insultătoare ale trolilor de pe forumuri, dar abdicarea în fața lor este sinucigașă, pentru că, dacă mizerabilii rămân singurii actori din spațiul public, cui îi va mai păsa de opera intelectualilor? Și cine o va mai putea pricepe, dacă nivelul de educație și informație a majorității va scădea continuu? Dacă nu te implici în treburile cetății, vei descoperi că, la un moment dat, cetatea ți-a devenit un mediu străin și neprimitor, și că nu mai ai loc în „ferma animalelor”.

De altfel, „ferma animalelor” riscă să devină o realitate cotidiană, dacă judecăm după nivelul comentariilor politicienilor și ale unor televiziuni de știri pe tema achiziționării sculpturii Cumințenia Pământului de Constantin Brâncuși. Unde au fost intelectualii de calitate? La burse sau în vacanțe în străinătate, presupun, căci în țară nu s-au putut organiza pentru a-l apăra  și a-l explica pe Brâncuși. Îmi pare rău, dar o poză pe un site fad al Ministerului Culturii e prea puțin când este nevoie să te lupți cu incultura militantă și organizată. Adaug, pentru echilibru, că nici sus-numitul minister nu s-a distins prin imaginație și competență nici în această campanie, nici în alte chestiuni nevralgice, cum ar fi conducerea MȚR, de pildă.

Merg însă mai departe și spun că intelectualul public are chiar datoria de a direcționa dezbaterea pe teme sensibile, pentru a oferi o alternativă la propaganda deșănțată a politicienilor și lacheilor lor din mass media. Să luăm, de pildă, recenta chestiune a sloganurilor de campanie postate de UDMR, care sugerează că Ardealul ar trebui să nu mai plătească taxe și impozite în bugetul național. Este aceasta o campanie de dezbinare națională sau un demers legitim pentru promovarea autonomiei locale? În ambele cazuri, intelectualii au datoria să se pronunțe, să provoace ei înșiși o dezbatere, pentru a nu lăsa astfel de teme doar pe mâna propagandiștilor cercurilor oculte, cu rădăcini în fosta Securitate. Sunt sigură că publicul dorește să cunoască atitudinea lor. La fel și în cazul recentelor atacuri asupra independenței justiției, căci, dacă intelectualii de calitate nu se vor implica și nu vor vorbi, atunci dezbaterea va fi dominată de marionetele penalilor și lupta anti-corupție va eșua.

Este adevărat că nu este ușor să răzbești în cacofonia de voci manipulate și manipulatoare din mass media, dar atunci când un nume de marcă își spune părerea, el este până la urmă luat în seamă, iar dacă mai multe astfel de nume trec peste orgolii și fac front comun în chestiuni de interes public, ele nu pot fi ignorate, cu condiția să nu abandoneze lupta la primul lătrat al adversarilor. Știu că televiziunile de știri nu apelează la intelectuali, sau apelează rareori, ca să-și mai lustruiască imaginea. Dar suntem în epoca internetului, când poți comunica foarte bine online. Unii o fac, într-adevăr, pe Facebook, dar cu un impact minim. Dacă s-ar fi unit să lanseze un portal, sunt sigură că impactul ar fi fost mai mare. Știu, de asemenea, că este greu să ceri un astfel de efort generației de intelectuali publici care au intrat în scenă în 1990 și în care ne-am pus mari speranțe. Au și ei dreptul să obosească la un anumit moment dat. Dar cine vine în urma lor? Cine se angajează în lupta pentru o Românie la standarde europene? Cine propune și susține reforma – cea pe care nu o face deocamdată nimeni? Prea puține nume sonore în rândul generațiilor mai tinere. Poate și pentru că au rămas prea puțini intelectuali de elită în țară, mulți preferând universitățile din Occident. Și cine i-ar putea blama? Iată un adevă trist, mă tem, cum este și faptul că nivelul de pregătire intelectuală a tinerelor generații tinde să scadă, nu să crească, și că trăim într-un climat anti-intelectual. Acesta este rezultatul politicilor de scădere a exigenței profesionale în educație, pe care populația le-a acceptat cu entuziasm, ce-i drept, iar elita nu a fost destul de convinsă și de puternică să le combată.  Să nu ne amăgim, așadar: elita intelectuală a pierdut războiul cu puterea și cu bădărănia publică și a devenit o specie pe cale de dispariție. Cu alte cuvinte, „i-a învins sistemul”. Este greu să ai un impact în aceste condiții, dar nici să capitulezi nu este onorant. Rezultatele în spațiul public se văd deja la un nivel alarmant.

Este penibil, de pildă, că președintele Iohannis, după ce s-a decis în sfârșit să iasă din muțenie și a adoptat o serie de poziții corecte să fie lăsat singur și să nu se găsească niciun grup din elita intelectulă care să-i susțină decizia de a nu numi în fruntea viitorului guvern un personaj cu condamnări sau procese penale. Sau să nu reacționeze nimeni la bădărăniile lui Liviu Dragnea, care declară că „președintele Iohannis bate câmpii” și invocă argumente false pentru a susține dreptul politicienilor penali de a conduce  națiunea: „Nu există nicăieri în Europa o interdiciție pentru un om care a avut un necaz și a furat un ou, o pâine de foame… Din punctul lui de vedere trebuie condamnat la moarte.” Lăsăm la o parte că președintele Iohannis nu a condamnat pe nimeni la moarte, dar argumentul este inacceptabil pentru că nu este vorba de oameni amărâți care au furat o pâine, ci de oameni politici îndestulați, chiar plesnind de bunăstare, care au furat sau deturnat milioane de euro din bani publici, sau au încălcat legile țării și au încercat să pervertească procesul democratic. Cum este posibil să nu avem nicio reacție a elitei intelectuale împotriva acestor neadevăruri și monstruozități? Cum nu reacționează nimeni public față de amenințări de genul „Să-și îngrijească nasul foarte bine. O să vadă ei în perioada următoare”? Uite așa, stând cu mâinile în sân, riscăm să ne trezim cu o nouă tentativă de suspendare a președintelui, Klaus Iohannis de această dată, cum dau de înțeles liderii PSD și ALDE.

Când candidatul Republican Donald Trump a amenințat-o pe contracandidata sa Hillary Clinton cu închisoarea, după ce făcuse o serie de alte declarații scandaloase la adresa hispanicilor și a femeilor, toată elita liberală a Americii s-a ridicat și a protestat pe toate platformele media pe care le avea la dispoziție, aruncând tabăra lui Trump în defensivă. Vă amintesc doar de mesajul video necruțător al lui Robert De  Niro.

actori

Sigur, intelectualii și artiștii americani au un grad de independență față de guvern mult mai mare decât în România, unde, cum bine ne-a explicat Lucian Boia, intelectualii au avut o lungă istorie de dependență față de autorități. Dar nu vom fi niciodată independenți de politicieni dacă nu ne vom lupta pentru această cauză, dacă ne vom afunda în fotolii comode în fața televizorului și vom privi superior la spectacolul jalnic al vieții politice și al pseudo-jurnalismului de televiziune, pe care desigur, din când în când, îl comentăm sarcastic.

Vorbesc în pustiu, nu-i așa? Distanța dintre public și elitele intelectuale se mărește pe zi ce trece, iar elitele în care am crezut după 1990 încep să fie obosite și blazate. Uneori te întrebi chiar dacă nu sunt exasperant de superficiale în abordarea chestiunilor politice. Cum altfel să-mi explic faptul că un intelectual față de care am toată admirația se întreabă, după ce a votat,  dacă partidul cu care a votat deja era de stânga sau de dreapta. Nu numai că era de stânga, dar campania a fost organizată de un susținător al lui Putin. Sunt sigură însă că distinsul personaj nu știe acest lucru, deși este de domeniul public.

Și totuși, în ciuda evidențelor, eu aștept în continuare ca mințile luminate să iasă din letargie și să se pronunțe asupra chestiunilor fundamentale ale țării, să le pună într-o perspectivă corectă, să rectifice deficiențele și să sancționeze derapajele și abuzurile politicienilor și ale armatei de propagandiști și impostori care îi slujesc. Aștept intelectualul public implicat și curajos, care nu-și lasă țara de izbeliște, care înfruntă tirania majorității în numele adevărului și al principiilor, după modelul autorilor Cartei 77 din fosta Cehoslovacie. Dacă s-a putut în timpul comunismului, nu se va putea oare și în democrație? Aștept deci – cu o tenacitate devenită obsesie – revenirea acestui intelectual public, deși îmi dau seama că Godot va sosi cu mult înaintea lui.



Citiţi şi

Cu tot respectul, nu ţi-a cerut nimeni să-mi educi copilul

Către un tătic bătăuş

Când școala îți dărâmă regulile sănătoase

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
330 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro