Întoarcerea castroanelor

Vera Ioana Popescu

7 January 2015

Vera Ioana PopescuAcum 10-15 ani încercam, fără succes, să temperez pasiunea de decorator de interior și aplecările gospodărești ale iubitului meu de atunci. Cu un job relativ lejer și categoric prost plătit, Victor colinda magazinele și venea mai tot timpul acasă cu te miri ce quelquechose pentru dulcele nostru cămin. Suporturi de lumânări din fier forjat, suporturi de lumânări din sticlă, castronele, castronașe, lumânări artizanale, lumânări parfumate, suporturi de fotografii, rame pentru fotografii, vaze, mini-vaze, maxi-vaze și așa mai departe. Flecuri și prostii, deloc strict necesare, le calificam eu protestând și făcând “scandal” la fiecare nouă achiziție.

Cu un job stresant și binișor plătit, mi se părea absurd să rămânem fără bani înainte de salariu pe motiv de “lumânare supradimensionată decorată manual, nuanța Spuma Mării, ediție limitată”. Nu eram zgârcită, aveam doar alte priorități: călătorii, cappuccino-uri, genți, pantofi, filme și cărți. Aproximativ în ordinea asta.

În timp, Victor a dezvoltat o strategie destul de ingenioasă: nu îmi mai flutura achizițiile pe sub nas, ci… le dosea pe undeva. Câteva luni mai târziu, căutând o brățară ce se rostogolise sub pat, dădeam accidental peste un “Bol artizanal, diametru 16. Made in Maroc”. Tensiunea era dezamorsată: protestele nu își mai aveau rostul, cine mai știa dacă acum x luni fuseserăm sau nu în criză de bani. Bolul își lua cuminte locul pe raft, câștigându-și onorabil locul la lumină, fără ostilități, fără bombăneli.

castroane

Și iată-mă acum, în zilele noastre, ieșind încântată dintr-unul din magazinele mele preferate cu două castronele fermecătoare, dar absolut fermecătoare. Contextul e cam pe dos față de trecut: recent măritată, mă aflu, din întâmplare, într-o pauză între două joburi. Trăim deocamdată dintr-un singur venit: al lui Andrei. Care muncește în seara asta până pe la 1-2 noaptea.

Și acum dilema: să fie oare un moment bun pentru castroane? Intuiția (și bunul simț) îmi spun că nu prea. Că Andrei, obosit și împovărat de responsabilități financiare, nu va considera cele două obiecte chiar necesare. Că le-am luat la reducerea reducerii, că sunt Made in Portugal (daaa), că am reușit să le suflu în ultima secundă de sub nasul unei indience care a pus gheara pe toate celelalte, toate aceste detalii nu îl vor mișcă pe Andrei. Cu un stil de viață spartan și total anti-consumerist, Andrei nu e nici el câtuși de puțin zgârcit, doar că are cu totul alte priorități în ceea ce privește cheltuielile: consideră justificate, raționale și “urgente” călătoriile, CD-urile și mp3-urile. Aveam la dispoziție vreo 3 ore să mă decid, până la sosirea lui acasă, dar m-am hotărât mult mai repede. Zilele astea, nu monștri se ascund sub patul nostru.



Citiţi şi

Sunt o ratată, de ce nu mă omorâți?

Mâna întinsă care (nu) spune o poveste… varianta franțuzească

Sentimentul ăla copleșitor al sărăciei fatale…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
775 views

Your tuppence

  1. Ioana / 7 January 2015 18:59

    Am si eu un ceas care abia așteaptă să vadă lumina zilei :))))

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro