Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Într-o noapte

8 February 2018

De ce stătuse atât de târziu la Gina? Trebuia să fi plecat măcar înainte de ora zece. Acum umbla pe străzi, noaptea târziu și era urmărită. Nu, nu era îmbrăcată provocator, dar o femeie tânără, singură, noaptea pe străzi… Cei doi tipi se luaseră după ea de cum intrase în parc și mai aveau puțin să o ajungă din urmă.

Sperase să fie doar o coincidență, își făcuse iluzii că aveau drum în aceeași direcție și că o vor depăși la un moment dat și-și vor vedea de drum mai departe. Pentru câteva clipe, speranța se lăsase cuibărită în sufletul ei și încerca din răsputeri să îi încetinească ritmul bătăilor inimii. Dar nu reușise. Iar confirmarea o avusese când îi simțise că măresc pasul și mai aveau puțin până s-o acosteze.

De-acum era disperată. Și parcă toată lumea intrase în pământ. Toți aveau treabă pe undeva sau erau deja de mult în pat, cu plapuma trasă până sub nas și cu o carte în mână, gata să stingă veioza și să se lase pradă viselor. Așa ar fi trebuit să fie și ea dar… Doamne, cât de nesăbuită fusese! Nu mai făcuse asta niciodată, să umble brambura pe străzi, neînsoțită, noaptea târziu. Și prin parc! Măcar dacă l-ar fi ocolit. Fir’ar să fie ea de scurtătură! În loc să ajungă mai repede acasă, cine știe ce se putea întâmpla… Nu, nu voia să se gândească. Grăbi pasul și mai tare, gata să o rupă la fugă și să înceapă să strige, chiar să urle dacă era cazul. Cineva tot o va auzi de acolo, din, pat, dintre perne și pături. Numai să nu creadă că li se pare, că e personajul din cartea polițistă care tocmai le-a căzut pe piept înainte să închidă ochii toropiți de oboseala acumulată peste zi.

Gândurile îi alergau prin minte chiar mai repede decât se gândea ea că ar putea fugi, dacă ar fi fost nevoită. Auzise atâtea orori, citise prin cărți sau prin ziare… Nu, nu putea să accepte ideea în sine, că ar putea deveni o victimă. Dar nici nu se mai putea amăgi cu gândul că bărbații de pe urma ei voiau să o ajungă de la urmă să o întrebe cât este ceasul sau unde e strada cutare…

Ieși din parc urcând în grabă cele câteva trepte și după ce dădu de puțină lumină, începu să prindă curaj. Nu suficient cât să respire ușurată, scăpată de primejdie, însă se simțea totuși… în lume. Pe aici ar fi putut apărea oricând cineva de undeva, de pe o străduță, dintr-un bloc, ar fi putut fi văzută de la vreo fereastră.

Ajunsă la colțul străzii, văzu un bărbat care părea că așteaptă pe cineva. Ce altceva ar fi putut face în colțul străzii, la o oră atât de târzie?! Nici măcar nu fuma. Stătea pur și simplu acolo, așteptând… așteptând-o parcă pe ea. Disperată, înnebunită de spaimă, nu se mai gândi la nimic altceva și se aruncă în brațele lui:

– Iubitule, te rog din suflet să mă ierți că am întârziat atât.

cuplu noapte

Bărbatul, luat complet prin surprindere, îi răspunse la îmbrățișare dar, circumspect, se uită în stânga și în dreapta. Ce manevră o mai fi și asta? Se știa un tip bine, dar nu i se mai întâmplase niciodată ca o femeie să i se arunce în brațe chiar așa. Și la o oră atât de târzie, noaptea pe stradă. În următoarea secundă, îi văzu și pe cei doi bărbați care probabil o determinaseră pe biata fată la un gest atât de disperat. Să fi fost înțeleși oare? Ea să încerce să-l distragă, iar ei să îl atace? Nu, nu părea să fie vorba de așa ceva. Hotărî în favoarea fetei în momentul în care le văzu expresia de pe față. Privirea aceea mofluză, a vânătorului care-și ratează vânatul. Era clar că o urmăriseră până în momentul acela, cu gânduri deloc curate. Pentru a face totul cât mai credibil și a le înlătura orice suspiciune, se detașă din brațele fetei doar atât cât era nevoie pentru a o putea săruta. Momentul de panică trecuse; cei doi tipi încetiniseră când ajunseseră în dreptul lor, gata-gata să îi acosteze pe amândoi, suspectând că totul fusese o farsă, un gest disperat din partea fetei. Sărutul însă, pe gură, pasional, reușise să îi dezarmeze. Se hotărâseră să meargă mai departe, să își caute altă victimă. Dea Domnul să nu găsească niciuna! Nici în seara asta, nici în altele!

Simțea inima fetei bătând gata să-i iasă din piept și să intre într-al lui. Parcă n-ar mai fi avut suficient loc acolo și își căuta un loc mai liniștit. Totul se petrecuse în câteva secunde: îmbrățișarea disperată, sărutul salvator și îndepărtarea posibililor atacatori, încât uitase să îi dea drumul fetei din brațe. O ținea încă strâns la piept, asumându-și până la capăt rolul de salvator. Trecuseră doar două, poate trei minute, însă îi plăcea senzația aceea de căldură reciprocă, de apropiere intensă, de pericol.

Dintr-odată se simți împins aproape brutal.

– Chiar trebuia să faci asta?

– Să te sărut?

– Da. Nu puteai să te rezumi doar la o îmbrățișare?

– Ar fi trebuit să le vezi privirile! Păreau gata să ne atace pe amândoi.

Fata se înmuie puțin și reuși să se desprindă complet din brațele lui.

– Pentru câteva clipe m-am temut că sunteți înțeleși.

– Chiar par din aceeași tagmă cu ei?

– Nu asta am vrut să spun… spuse ușor stânjenită.

– Pot să știu și eu despre ce a fost vorba?

– Nu se înțelege de la sine?

– Tot ce am înțeles e că stăteam aici, liniștit și mi te-ai aruncat brusc în brațe.

– Da, sunt o femeie din acelea, isterice, care nu se pot abține când văd un bărbat bi…

Se opri la timp, mușcându-și buza de jos.

Tipul zâmbi gâdilat în amorul propriu. Chiar și așa, la o oră târzie, într-o situație limită, fusese luat de tip bine. Putea să o ierte măcar pentru asta.

– Deci ai căutat disperată, târziu în noapte, un bărbat bine în brațele căruia să te arunci sub un pretext oarecare.

Tânăra îl privi enervată și descumpănită în același timp.

– Chiar crezi că aș fi în stare de așa ceva?

– Nu știu exact ce să cred. Nu te-am mai văzut în viața mea, prin urmare nu te cunosc.

Era pe punctul să-i spună că e un nesimțit, dar se opri la timp. Datorită lui scăpase de urmăritori, iar pentru asta trebuia să-i fie recunoscătoare.

– Cred că ar trebui să-ți mulțumesc, spuse jenată, însă nu suficient de convinsă.

– Nu pari prea convinsă că trebuie să-mi mulțumești.

Rămase tăcută, nemaiștiind ce să-i spună.

– Vrei să te conduc până acasă?

– Nu, mulțumesc. Stau foarte aproape de aici.

– N-ai de unde ști dacă tipii s-au dat cu adevărat bătuți. Poate au mirosit ceva și așteaptă la celălalt colț, să-și continue vânătoarea.

Speriată, fata se uită rapid în stânga și-n dreapta și făcu o jumătate de pas înapoi spre el.

– Spui asta doar pentru…

– Pentru…? îi răspunse zâmbind ușor tendențios.

– Da, mă gândesc că nu duci lipsă de admiratoare. Cu toate astea, nu țin neapărat să știi unde locuiesc.

– Continui să fii suspicioasă. Noaptea târziu, pe străzi pustii… deja încep să mă simt ca într-un roman polițist.

– Iar eu încep să simt că profiți de ocazie și faci haz pe seama mea.

– Tu m-ai provocat. Eu intenționam doar să fiu cavaler până la capăt.

– Nu, mulțumesc frumos. De aici mă descurc și singură.

– Cum dorești! Dar să nu vii apoi cu reclamații.

– Când… apoi?

– Ah, am înțeles. A fost vorba doar de o singură dată. Bune și astea, îi spuse zâmbind ștrengărește, în colțul buzelor.

– Pentru câteva minute am avut impresia că ești totuși altfel decât ei. Dar sunteți toți la fel.

– Da, noi, bărbații, suntem cu toții niște…

Îl opri brusc, dându-și seama că discuția o lua într-o direcție nedorită. Nu era o manieră potrivită pentru a-i mulțumi. În definitiv, tipul nu făcuse altceva decât să-și riște pielea ca să o salveze pe ea.

– Cred că ar fi mai bine să ne despărțim…

Zâmbind în continuare, îi replică:

– Vezi, ai consumat întreaga relație în mai puțin de zece minute. Abia ne-am întâlnit, ne-am sărutat, ne-am certat și ne și despărțim… Cred că e cea mai rapidă relație pe care am avut-o vreodată, spuse aproape râzând.

Fata îl privi, neștiind ce să creadă despre el. Făcea mișto de ea sau voia să o destindă?!

– În orice caz, te duc până în fața blocului. Niciun bun samaritean nu face treaba doar pe jumătate.

Spunând asta, îi oferi brațul și plecară împreună.

Guest post by Anna Marinescu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

O blondă tinerică și un munte de bărbat

Iubesc, deci sunt viu!

Femeia care știe câștigă mereu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,101 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro