Într-o zi mi-a mărturisit în genunchi că…

Catchy

22 November 2017

Azi se împlinesc 25 de ani de la primul sărut. Cum țin minte femeile toate… „amănuntele”, nu? Nu, nu este o dată pe care să o sărbătoresc cumva, ci pur și simplu este unul dintre momentele care m-a schimbat. Unul dintre acele momente pe care memoria le înregistrează impecabil și apoi le păstrează cu sfințenie, ferite de umezeala trecerii anilor și de ponoseala adăugării altor și altor experiențe. Așa cum am reținut aroma subtilă, profund senzuală, amețitoare a parfumului pe care el – același el – îl purta în ziua în care ne-am logodit, așa am reținut, fără să-mi propun asta, fiecare piatră de hotar a devenirii noastre. Și multe întâmplări mici, aparent nesemnificative, dar care au punctat delicat urzeala unei povești sfârșite dureros.

Îmi aduc aminte de parcă s-ar fi întâmplat ieri acea dimineață în care ne-am întâlnit întâmplător, pe stradă. Era vară limpede, orbitor de senină, iar ochii lui albastru-petrol absorbiseră tot cerul. L-am privit fascinată, iar cuvintele ce-au plutit ulterior între noi au servit unei cauze imediate, căci s-au predat apoi repede și ne-au căzut la picioare, privirile rămânând singurele capabile să comunice până la sfârșit. Ne-am despărțit mergând fiecare în treaba lui pentru ca, la sfârșitul zilei, să ne reîntâlnim, așa cum o făceam înainte de logodnă aproape în fiecare zi.

femeie tristete gloante

Ne-am mutat împreună doar după ce sclipirea inelului de pe deget mi-a oferit – iluzoriu, desigur – siguranța unui indestructibil viitor împreună.

Apoi momentele s-au bulucit, s-au amestecat și sufetul a ales să le păstreze doar pe cele frumoase, uitându-le printr-un dificil act de voință pe… celelalte. Mai puțin unul.

Ziua în care urma să ne anunțăm familia că hotărâsem data nunții. Ne-am certat prostește pe detalii, am făcut lista de invitați, după care am rupt-o în mii de bucățele pentru ca, ulterior, în timp ce el plecase furios de acasă, eu să-mi amăgesc zbuciumul, concentrându-mă să o lipesc la loc.

Atunci s-a întors târziu acasă, iar parfumul lui familiar, atât de iubit, era acum alterat de efluvii feminine străine. Am înghețat. Privirea lui era mai mobilă decât de obicei, gesturile mai repezite… Aparent, se calmase, aparent, nimic nu se întâmplase. Dar am știut atunci, am știut că și piciorul pe care îl credeam pe teren ferm urma să pășească în gol. Dar m-am făcut că nu-i așa și mi-am măcelărit intuiția spărgătoare de iulzii.

Și în timp ce noi pregăteam nunta, parfumul acela străin devenise o constantă, iar strădaniile mele de a-l ignora – o luptă tot mai greu de dus. Poate de aceea nu m-a surprins atât de mult că, la nicio lună înainte de marele eveniment, după ce îmi cumpărasem rochia de mireasă și deja plătisem o parte dintre pregătiri, a venit într-o zi să-mi mărturisească în genunchi că… va avea un copil cu altă femeie.

…Memoria mea a păstrat nealterat acele momente rupte din timp, care au marcat devenirea noastră. Primul sărut, prima seară de dragoste, prima lacrimă.



Citiţi şi

Prima zi de doliu

„Jesus is my boss. Amen!”

Scrisoare din viitor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,191 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro