Într-un final, n-am mai rezistat și i-am spus

Catchy

31 January 2017

E al meu de foarte multă vreme. Mi se potriveşte. E zâmbetul meu de dimineaţă, de foarte de dimineaţă, de ora prânzului, de ora înserării. E peste tot. Nu-mi imaginez cât de pustie ar fi viaţa mea fără el. Goală. Fără niciun zâmbet. Aşa de superficială să fiu?

Îmi dă încredere când merg spre lucru. Nu-mi pasă că e doar un serviciu comod, fără viitor. Îl am pe el. Asta-mi dă încredere şi lumea întoarce capul după mine. Nu zâmbesc mereu, mi-ar fi greu. Dar el e motivul pentru care zâmbesc. Mă îmbracă perfect. E acolo, pe claviculă, la încheietura mâinii, în spatele urechii, pe gât, pe spate, la inserţia firului de păr, în spatele genunchilor… şi tremur numai când mă gândesc. E bine.

N-a fost mereu aşa. Au fost şi tensiuni. Nu l-am mai vrut. L-am împins deoparte şi n-am mai fost întreagă. A rămas şi el pustiu. Neglijarea duce la despărţiri. N-am lăsat să se vadă. Nu l-am mai vrut, am închis uşa după el. A rămas. Am dat vina pe hormoni, pe responsabilităţile crescute deodată.

E al meu de foarte multă vreme. Şi e încă aici. Mi se potriveşte perfect.

Până la un punct.

femeie parfum

The turning point.

If it feels wrong, it must be wrong.

Am simţit altceva. Altul. Nici nu mai credeam că e posibil. Îl ştiam pe ăsta al meu, perfect. Care nu-mi dădea dureri de cap.

Dar nu-mi dă nici cel nou. Ce fac? N-am ce să fac. Nu mi se pare greşit.

I-am văzut doar forma. Poţi să te îndrăgosteşti de o formă?

Din senin? Uite că e posibil.

Tremur ca după un drog. Nu ştiu cum să reacţionez. Îl vreau. Dar îl vreau? Nu ştiu. Nu ştiu ce vreau. Al meu mă atrage la fel de mult, mă îmbracă la fel. Primesc complimente tot timpul.

Sunt în declin. Trebuie să-l încerc. Nu e greşit, sora mea, prietena mea, nu? Cu cine să vorbesc? Nu se vorbeşte de astfel de lucruri. Sunt ca secretele pe care le ştie toată lumea. Gospodinele cu fripturi şi sarmale perfecte, cu ieşiri la Prislop şi Frăsinei, m-ar ocoli ca pe ăla cu coarne. Ştiu şi-mi asum. Doar prietena mea mă înţelege când îmi arată ce cărţi şi-a mai luat. Şi atunci, înfrigurată, îi spun. Nu mi-am mai luat cărţi. Mi-am luat altceva. Mi-am luat lumea în cap. Lumea îmi spune domnişoară de atunci. Ieri, V. (La mulţi ani fără contorizare, sugar!) m-a întrebat dacă aveam nevoie de confirmări. Ei, da, uite că mai am. Nu-mi iese bine niciun selfie. Dar astăzi a venit cineva să mă întrebe dacă e adevărat că am… vreo câţiva ani, că aşa a auzit? Nu, nu e adevărat, e din cauza ăstuia nou. Doamne, cum mă îmbracă! Îl simt peste tot şi mi se potriveşte mănuşă. Nu simt că e greşit.

Vorba cuiva (scuze că am uitat a cui e vorba), oamenii dor. Dar nu dor. Dor dacă îi încarci cu scenariile tale şi apoi nu joacă teatrul tău, ci doar pe-al lor.

Într-un final, n-am mai rezistat şi i-am spus soţului. Am un soţ perfect.

Cel nou e ultimul meu parfum. Dragoste la prima vedere.

Guest post by Adriana Paţirea

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.


Citiţi şi

Cât de frumoşi suntem în realitate

Mă provoci…

El nu căuta o parteneră de viaţă, ci o victimă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,690 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro