Întreţinem relaţii cu telefoanele

George Colang

6 May 2015

george colangTehnica ar fi trebuit, la modul ideal, să conecteze oamenii, însă mai mult i-a înstrăinat. Cu cât ne-am tehnologizat modul de viaţă cu atât ne-am tehnologizat comoditatea. Este foarte uşor să dai Like, să discuţi la telefon, Skype, ori alte minunăţii, dar oare mai trăieşti clipele cu adevărat? Nu ştiu dacă generaţiile astea noi pot să mai înţeleagă cu adevărat ce înseamnă un angajament. Cum puteau ăştia – de dinainte de telefonie mobilă – să programeze întâlniri, chiar şi peste o săptămână!? Cum de ştiau că, peste o săptămână, fix la locul stabilit o să se afle persoana cu pricina?

Când poţi să schimbi totul din mers, am senzaţia că la fel o poţi face şi cu destinele celor din jurul tău. Mereu apare un telefon mai important, chipurile, mereu se găseşte ceva! Avem maşini, avioane, cuptoare, mixere, aparate sofisticate, practic avem orice ca să ne eliberăm de poveri şi totuşi nu avem timp? Ce paradox mai poate fi şi acesta? Boala omului postmodern – timpul! Eu aş spune că, mai degrabă, sunt opţiunile. Nu timpul este problema, ci faptul că mereu există alte opţiuni, ori pseudo-opţiuni, dacă le poţi numi aşa! Nu lipsa de timp e problema, ci faptul că alergi mereu printre opţiuni. Şi practic, faci altceva cu timpul tău! Şi asta nu înţeleg destui.

Într-o lume cumplită, agitată, răgazul este o glumă bună. Răbdarea? O prostie! Viteza şi progresul – astea sunt simptomele lumii, cică, reale! Acum, iubirea trebuie să ţină cont de progres, nu poţi să stagnezi în relaţie, chipurile! Îţi dai seama? O întreagă industrie care nu te lasă pur şi simplu, ci te îndeamnă să alergi, să nu-ţi găseşti locul, chiar dacă ţi l-ai găsit!

telefon

Morala e simplă! Întreţinem relaţii cu telefoanele. Maşinile înlocuiesc inimile, iar vibratoarele… Răspundem în gol la mesaje şi căutăm să stabilim conexiuni, relaţii virtuale, nu factuale. Viaţa reală începe să fie de fapt o oglindă a vieţii virtuale, iar Second Life începe să fie mai mult decât un joc pe calculator. Nu mai avem cum să iubim, pentru că suntem mult prea aglomeraţi între opţiuni care par genuine, fireşti, dar care sunt schiţate cu retuş de programare. Nu ne mai atingem, e prea mult, iar „implicarea” nu este nimic altceva decât o formă de refulare – prin care ne întoarcem de fapt la periplul virtual. Alergăm în gol în săli ca să ne descurajăm libidoul să mai danseze în noi, iar Freud devine astfel o glumă bună!

 Pe George îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

M-am schimbat, ați înțeles?

25 de ani nu ne-au fost de ajuns să învățăm să fim fericiți

Dacă te-aș mai avea pentru o zi…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,436 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro