Ipocrizia distructivă

Catchy

8 September 2014

“Cele mai importante două persoane din viaţa mea cred cu tărie în ”critica constructivă” şi o aplică permanent asupra mea.

Conceptul de critică constructivă e al doilea pe lista mea neagră a subiectelor pe care nu le mai suport a fi abordate. De ce? Fiindcă e o mare gogoriţă, la fel ca aceea cu ”nu te ajut să treci peste suferinţa în care eşti fiindcă trebuie să-ţi găseşti în tine resursele”.

Pentru cele două persoane din viaţa mea şi pentru toţi cei care cred cu tărie asta, am veşti. Vorba englezului, noi nouţe, arzător de noi. Nu există aşa animal precum critica constructivă. Există doar o formă ”politicoasă” prin care îi pui pumnul în gură celui criticat ca să nu te bage în origini şi să nu-ţi spună complet nepoliticos să-ţi iei critica şi să ţi-o bagi unde nu te vede soarele. Şi e o tehnică minunată de secare a încrederii în sine a persoanei pe care pretinzi că vrei să o ajuţi. Pentru toţi adepţii acestei teorii mirobolante, din străfundurile depresiei mele, vă urez să trăiţi fix ceea ce oferiţi. Şi pe urmă să veniţi şi să povestiţi despre cât de mult v-a ajutat critica.

depresie

Critica, dacă nu e literară, nu ajută la nimic. Şi nici aia literară nu ajută la prea multe fiindcă se ia un text şi se desparte în fraze, în imagini, în figuri literare până se duce dracului orice imagine de ansamblu a ceva care constituie o creaţie.

De exemplu, mama, care în calitatea ei de fost profesor de română are ambiţia de a mă auzi discutând permanent de parcă aş cita din marii clasici. Să nu dea Hristos din cer să mă audă spunând vreun cuvânt ”de la ţară” sau exprimându-mă colocvial că se echivalează cu un păcat capital. Ghici ce, şi cuvintele alea sunt în dicţionar, deci aparţin limbii române. Şi câtă vreme nu mă auzi vorbind decât acasă despre nimicuri, mi se pare o culme a snobismului să dezbat trivialul într-o formă bombastică. Refuză să mă audă vorbind despre serviciu, acolo unde langajul elevat este o cerinţă exprimată prin fişa postului, deci nu e vina mea că nu îşi refuză singură această plăcere. Şi încă mai grav, refuză să mă asculte când vorbesc despre ceea ce îmi place. La 40 de ani e anormal să-ţi placă desenele animate şi să citeşti poveşti. Ghinion, aia e, fiindcă asta îmi place să privesc la tv şi să citesc. Iar dacă ştii cum şi ce să priveşti, şi să citeşti, poţi şi la 40 de ani să înveţi. Aşa că dintr-o persoană volubilă am devenit o persoană tăcută, atât de tăcută încât încep să am probleme de exprimare verbală fiindcă am uitat cum e să spui ceea ce ai de spus fără să fii criticat la fiecare trei cuvinte referitor la alegerea vocabularului şi la ideile de comunicat.

Soţul meu. Dragoste, te iubesc, dar dacă mie îmi face plăcere să pozez scoici şi pietre şi buruieni în vacanţă, lasă-mă-n durerea mea să pozez ceea ce îmi place MIE, fiindcă e vorba despre ce vreau EU să iau cu MINE acasă, în încadrarea şi unghiurile decise de MINE. Crezi că e important să pozezi altceva? Pozează pe cont propriu, că d-aia ai şi tu aparat sau ia-l pe al meu şi pozează până te doare degetul de apăsat declanşatorul. Însă nu-mi mai critica gusturile fiindcă tot ce ai reuşit e să îmi răpeşti bucuria de a fotografia. Şi decât să constaţi că am gusturi similare cu ale altcuiva, gândeşte-te că ne-am ales reciproc să trăim împreună şi că ar fi de preferat să-mi tolerezi gusturile diferite decât să te străduieşti să mă transformi în ceva ce nu sunt. Ţi-am zis de 1.000 de ori că-mi place să dansez şi că îmi doresc să dansez cu tine. Veşnica ta critică referitoare la faptul că dansul e ceva indoors şi că nu are minunatele beneficii ale alergării pe care tu o iubeşti nu mi-au adus niciun strop de plus valoare. Nu au schimbat cu nimic faptul că în continuare detest ideea de a alerga şi mult mai rău, mi-au răpit bucuria de a dansa. Eu, care nu trecea zi fără să schiţez măcar câţiva paşi, acum simt că e complet inutil şi nu-mi mai e câtuşi de puţin drag nici măcar să aud cântecele care mă încântau anţărţ.

Şi în ziua de azi regret amarnic că atunci când te-ai apucat să-mi critici modul în care gândesc nu ţi-am pus cratiţa-n mână şi să renunţ cu desăvârşire la gătit. Ca să vezi cum e când cineva îţi critică permanent orice faci, distrugându-ţi plăcerea elementară de a oferi ceva sănătos şi gustos. Şi ştii ceva? Află de la mine că o mulţime idei de-ale tale referitoare la ce e sănătos sunt bulshit în stare pură. Chiar dacă o parte dintre ele le-ai auzit de la cadre medicale, află că există şi opinii contrare şi, dacă pui mâna pe un tratat elementar de chimie alimentară, o să ai mari surprize.

Mă critici permanent că nu fac, după un an de zile, nişte lucruri care ţie-ţi plac. Dacă tu eşti atât de atent şi de bun, cum dracu’ se face că tot după un an habar n-ai cum îmi plac mie alte lucruri?

Şi am mai băgat ceva de seamă, cu precădere la aceste două persoane extrem de importante-n viaţa mea. Să nu dea Dumnezeu să zic eu ceva care să semene cât de vag a critică! Fiindcă dacă o faceţi voi, o faceţi spre îndreptarea caracterului şi a deprinderilor mele, dar dacă o fac eu este instantaneu atac împotriva fiinţei voastre. Dacă sunt atât de bună şi de nemaipomenită, de ce dracu’ mai am nevoie de îndreptare?

Vă displace amândurora intens faptul că permanent sunt tristă, frustrată, mă simt ratată şi plâng non stop fiindcă durerea din sufletul meu e mult prea mare şi mă copleşeşte. Eu nu înţeleg de ce vă displace atât de mult. Fiindcă atunci când râdeam, îmi făcea plăcere să vorbesc, să dansez, să fotografiez, să gătesc, aţi considerat că o fac greşit şi m-aţi corijat până când din surse de plăcere s-au transformat în surse de durere.

Şi nu, n-am învăţat nimic intens şi spiritual din durerea în care s-a transformat viaţa mea. Fiindcă sunt ferm convinsă că înainte de depresie eram o persoană mai bună şi care avea mai mult de oferit sieşi şi celor din jur. Aşa că vă iubesc deşi îmi dau seama cât de ipocriţi sunteţi faţă de mine.”

Guest post by Anonimă



Citiţi şi

Până și demonii mă respectă!

Ca să nu clachezi, draga mea!

Lasă naibii telefonul ăla!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,276 views

Your tuppence

  1. Manu / 19 January 2016 12:10

    Probabil ca articol a fost editat, revizuit… as dori sa stiu numele persoanei din redactie care a oferit fondul articolului… La multi ani!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. dana / 14 January 2016 17:07

    Interesant mi se pare ca desi e coplesita de critica mamei si-a luat un sot perfectionist si a sfirsit prin ai critica dur pe critici. A naibii scriptul asta …

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Cristina / 8 September 2014 20:20

    Fii tu! Tu cea care esti. Pur si simplu.

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply
  4. A / 8 September 2014 15:26

    Draga mea,
    E firesc sa te supere critica constructiva, mai ales daca e repetata si vine pe fondul unor dureri pe care le duci cu tine. Dar ai incercat sa asezi niste limite? chiar sa le impui la un moment dat? Nimeni nu este obligat sa suporte lucruri care il supara chiar daca vin din partea rudelor, fie ele de sange sau nu.
    Da, sa nu-i mai gatesti sotului tau e o solutie si pot fi si altele asemenea care l-ar modela putin spre ceea ce iti doresti tu de la el.
    Si mama poate fi corectata, incet, cu rabdare. Pentru ca ti-e mama nu trebuie sa-ti fie si calau.
    E greu de inteles tot ce vrei sa spui fara a sti intreaga ta poveste. Dar vindecarea depresiei se face cu ajutor. Al celorlalti dar si al tau. Nimeni nu te poate salva daca tu nu vrei suficient sa fi salvata..
    Si apoi, ai o vointa, o vrere. Scoate-o putin la lumina. Spune-le celor de langa tine ce vrei si ce nu vrei, ce te face fericita si ce nu. Tacerea si plansul merg mai mult spre resemnare.
    Trebuie sa fii ajutata, dar cei care te ajuta au nevoie si de resursele tale pentru asta.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
    • Georgiana / 28 June 2016 8:16

      Nu ai cum corecta mama. O spun din experienta. Propriile ei frustrari nu o lasa sa traiasca si nu-i lasa nici pe altii. Ce nu inteleg cele 2personaje, este faptul ca un om nu este pe acest pamant ca sa-i multumeasca pe altii ci pt el insusi. Daca fie ne-am vedea de propria fericire si multumire, lucrurile ar sta cu totul si cu totul altfel.

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
  5. irida / 8 September 2014 15:00

    Bravo fata mea, orice vei fi fiind.Stii ceva?Daca nu e fictiune tot ce ai scris, si parerea mea este ca nu e- prea multa pasiune- trimite-i la dracu’ pe amandoi.Sa-i f-t.Oricine are d’astia prin jur, d-aia m-am mutat eu in padure.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 9 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro