Isobel Bowdery – fata care a trecut pe lângă moarte

Catchy

16 November 2015

isobelIsobel a fost în noapte de 13 noiembrie în clubul Bataclan. A supraviețuit măcelului și a doua zi a scris pe pagina de facebook prin ce-a trecut. În puține și emoționante cuvinte.

“Nu te gândeși vreodată că ți se va ntâmpla ție. Era doar o vineri noapte la un spectacol rock. Atmosfera era așa de veselă și toată lumea dansa și zâmbea. Și apoi, când oamenii aceia au venit prin intrarea principală și au început să tragă, am crezut cu naivitate că erau parte din spectacol. N-a fost doar un atac terorist, a fost um masacru. Zeci de oameni au fost împușcați în fața mea. Bălți de sânge au umplut podeaua. Strigăte de bărbați care-și țineau în brațe iubitele moarte se auzeau în mica sală de spectacol. Viitoruri distruse, familii cu inimile frânte. Într-o secundă. Șocată și singură, m-am prefăcut moartă mai mult de o oră, zâcând printre oameni care îi puteau vedea pe cei dragi fără suflare. Ținându-mi respirația, încercând să nu mă mișc, să nu plâng – să nu le arăt oamenilor acelora frica pe care doreau să o vadă. Am fost absolut norocoasă să supraviețuiesc. Dar atât de mulți au murit. Oameni inocenți care au fost acolo din același motiv ca și mine – să ne distrăm într-o vineri noapte. Această lume e crudă. Și acțiuni ca aceasta parcă ar vrea să scoată la iveală ce-i mai rău în oameni. Imaginile acelor bărbați încercuindu-ne ca vulturii mă vor urmări pentru tot restul vieții. Felul meticulos în care ținteau oamenii din zona în care se stătea în picioare, în mijlocul căreia eram și eu, fără urmă de considerație pentru viața lor. Totul părea ireal. Așteptam ca cineva să spună că e doar un coșmar. Dar ca supraviețuitoare a acestei orori, vreau că pun lumina pe eroi. Pe bărbatul care m-a calmat, riscându-și propria viață ca să-mi acopere scâncetul de frică, pe cuplul ale cărui ultime cuvinte de iubire mi-au păstrat credința în binele acestei lumi, pe polițiștii care au salvat sute de oameni, pe oamenii complet străini care m-au luat din drum și m-au consolat timp de 45 de minute cât am crezut că băiatul pe care îl iubeam murise, pe omul rănit cu care l-am confundat și care, atunci când mi-am dat seama că nu e Amaury, m-a luat în brațe și mi-a spus că totul va fi bine, deși el însuși era singur și speriat, pe femeia care le-a deschis ușa casei supraviețuitorilor, pe prietenul care mi-a oferit adăpost și s-a dus să-mi cumpere haine noi pentru a nu trebui să mai port bluza pătată de sânge, pe voi toți care mi-ați trimis mesaje de sprijin – mă faceți să cred că lumea ar putea fi bună. Să nu se mai poată întâmpla vreodată așa ceva. Dar mai presus de toți, să cadă lumina pe cei 80 de oameni care au fost uciși în acel club, care n-au fost atât de norocoși, care nu s-au mai trezit azi, și pe durerea prin care trec prietenii și familiile lor. Îmi pare atât de rău. Nimic nu le va alina durerea. Mă simt privilegiată că am fost acolo când și-au dat ultima suflare. Și crezând sincer că mă voi alătura lor, jur că ultimele lor gânduri nu erau la animalele care le-au făcut asta. Se gândeau la cei dragi. Cum zăceam acolo în sângele unor necunoscuți așteptând ca un glonte să pună capăt celor 22 de ani fericiți ai mei, am revăzut fiecare față a celor pe care i-am iubit vreodată și le-am spus “te iubesc”. Continuu. Gândindu-mă la părțile luminoase ale vieții mele. Dorindu-mi ca cei pe care i-am iubit să știe asta indiferent de ce mi s-ar întâmpla, să-și păstreze credința în partea bună din oameni. Să nu-i lase pe acești bărbați să câștige. Noaptea trecută viața multora s-a schimbat pentru totdeauna și este de datoria noastră să fim mai buni. Să trăim viețile pe care victimile inocente ale acestei tragedii le-au visat, dar din nefericire nu și le vor mai putea împlini. RIP, îngeri! Nu vă vom uita niciodată.”

isobel fb

“you never think it will happen to you. It was just a friday night at a rock show. the atmosphere was so happy and everyone was dancing and smiling. and then when the men came through the front entrance and began the shooting, we naiively believed it was all part of the show. It wasn’t just a terrorist attack, it was a massacre. Dozens of people were shot right infront of me. Pools of blood filled the floor. Cries of grown men who held their girlfriends dead bodies pierced the small music venue. Futures demolished, families heartbroken. in an instant. Shocked and alone, I pretended to be dead for over an hour, lying among people who could see their loved ones motionless.. Holding my breath, trying to not move, not cry – not giving those men the fear they longed to see. I was incredibly lucky to survive. But so many didn’t. The people who had been there for the exact same reasons as I – to have a fun friday night were innocent. This world is cruel. And acts like this are suppose to highlight the depravity of humans and the images of those men circuling us like vultures will haunt me for the rest of my life. The way they meticoulsy aimed at shot people around the standing area i was in the centre of without any consideration for human life. It didn’t feel real. i expected any moment for someone to say it was just a nightmare. But being a survivor of this horror lets me able to shed light on the heroes. To the man who reassured me and put his life on line to try and cover my brain whilst i whimpered, to the couple whose last words of love kept me believing the good in the world, to the police who succeded in rescuing hundreds of people, to the complete strangers who picked me up from the road and consoled me during the 45 minutes I truly believed the boy i loved was dead, to the injured man who i had mistaken for him and then on my recognition that he was not Amaury, held me and told me everything was going to be fine despite being all alone and scared himself, to the woman who opened her doors to the survivors, to the friend who offered me shelter and went out to buy new clothes so i wouldnt have to wear this blood stained top, to all of you who have sent caring messages of support – you make me believe this world has the potential to be better. to never let this happen again. but most of this is to the 80 people who were murdered inside that venue, who weren’t as lucky, who didnt get to wake up today and to all the pain that their friends and families are going through. I am so sorry. There’s nothing that will fix the pain. I feel priviledged to be there for their last breaths. And truly beliving that I would join them, I promise that their last thoughts were not on the animals who caused all this. It was thinking of the people they loved. As i lay down in the blood of strangers and waiting for my bullet to end my mere 22 years, I envisioned every face that I have ever loved and whispered I love you. over and over again. reflecting on the highlights of my life. Wishing that those i love knew just how much, wishing that they knew that no matter what happened to me, to keep belieivng in the good in people. to not let those men win. Last night, the lives of many were forever changed and it is up to us to be better people. to live lives that the innocent victims of this tragedy dreamt about but sadly will now never be able to fulfil. RIP angels. You will never be forgotten.”



Citiţi şi

Și eu sunt Colectiv!

Marele Cutremur care va veni

Georgia

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,911 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro