“It wasn’t meant to be”

Catchy

22 December 2015

Sunt în mall. Beau o cafea și fumez o țigară. Nu mai știu a câta este. Lângă am un pahar cu apă plată. Așa obișnuiesc să comand. Tocmai mi-am luat biletul de tren și mai am două ore de pierdut pe aici – impropriu spus de pierdut – în orașul poveștii mele de dragoste. Una imposibilă.

Am un zâmbet mare pe față și încă rememorez noaptea trecută. Încă îi simt parfumul în păr și pe fiecare centimetru de piele. Acum câteva ore era în brațele mele, eram lipită de el și simțeam că timpul s-a oprit în loc pentru noi. Îl simțeam al meu cu totul. Era acolo cu totul. Eram acolo doar pentru el. Mă bucuram de fiecare secundă, știam că este ultima dată… Și el simțea asta. Dar nu voiam niciunul să o recunoaștem.

Când a plecat ne-am privit lung, știind că este ultimul sărut. Aici, în mall. L-am lăsat acasă, așa cum mi-am propus. Iar eu mă întorc la viața mea. La ce a mai rămas din ea. Renunț la o parte din mine. Aparent fără un motiv întemeiat, însă aparențele chiar sunt înșelătoare de data aceasta. Și îmi vine să urlu de durere, dar știu că asta nu ar rezolva nimic. Durerea nu va trece indiferent cât voi urla. Este ceva ce trebuie să simt. De data asta nu mai pot fugi, nu mă mai pot ascunde. Nu de mine.

Am terminat apa înaintea cafelei. Ciudat, asta nu era pe lista obișnuințelor mele. Poate chiar încep să mă schimb. Poate chiar am nevoie.

Privesc trecătorii și încerc să îmi imaginez poveștile lor.

femeie singură

Tipa asta blondă s-a oprit în față la Pull&Bear. Are o pungă mare de cadou în mână și vorbește la telefon. Pare nerăbdătoare. Probabil îl așteaptă pe iubitul ei. Pare emoționată, dar fericită.

Doamna cu blană, verighetă Bvlgari și geantă Louis Vuitton gesticulează agitată, nemulțumită, deși conversația o poartă la telefon. Mi-l imaginez pe cel de la capătul firului cumva aprobând mereu tot ceea ce spune consoarta, însă fără a reuși să o mulțumească vreodată. Săracul, pare că este la capătul puterilor sau a intrat forțat într-un soi de stare ireversibilă de hibernare, odată ce a apăsat butonul de pilot automat. Probabil că are și amantă. Privind-o mai atent pe doamna, nu îl condamn.

Puștiul ăsta care se plimbă dezorientat prin fața cafenelei, pare a fi de liceu, cel mult clasa a XI-a. Genul acela de semi-tocilar. Îl văd oscilând încă între ceea ce vor părinții pentru el și ceea ce își dorește cu adevărat. Ce viață fără griji! Păcat că nu va realiza asta decât mai târziu, când responsabilitățile de adult îl vor lovi din plin și își va da seama că viața însăși este o materie pentru care nu l-a pregătit nimeni, iar examenele nu se dau doar în sesiune.

Roșcata asta care s-a așezat la masa din stânga mea și-a comandat exact la fel ca mine și fumăm aceleași țigări. Nu pare a avea mai mai mult de 30 de ani, cu siguranță este corporatistă, hainele și atitudinea o dau de gol. Soțul din dotare, găsindu-se în figura alăturată, vorbește la telefon. Ce au toți de vorbesc la telefon?! Ea privește puțin pierdută spre intrare și i se citește tristețea pe chip. Din când în când oftează și se uită discret spre telefon. Curând renunță la discreție. E cumva resemnată la ideea că-i doar un accesoriu pentru el. Pentru soț.

Nu l-a privit nici măcar o dată de când s-au așezat. Nici el pe ea. Par doi străini prinși într-o poveste pe care și-o asumă tacit.

Eram pe punctul de a-i încadra în categoria singuri în doi, când i-am observat zâmbetul jucăuș la primirea unui sms. I-am relocat brusc. Și am simțit o ușoară milă pentru amanta care fură momente de fericire, așteptând cu sufletul la gură semne de la el. Probabil un el la fel de luat. Văzusem deja filmul acela și nu era cu happy end. Cu siguranță că îl știa și ea. Sad, but true.

Mă întorc la mine. Mă privesc mai atent ca niciodată și conștientizez că poveștile pe care le asociam lor sunt, de fapt, etape din viața mea. M-am văzut în fiecare dintre ei. Cu cât îi privesc mai mult, cu atât mă văd mai bine. Am fost și puștiul de liceu, semi-tocilara care a picat câteva examene ale vieții. Am fost și tipa blondă, cu fluturi în stomac, așteptându-l fericită cu cadoul în brațe. Chiar și doamna veșnic nemulțumită am fost, torturându-l fără să-mi fi propus vreo clipă asta. Și, mai ales, roșcata aceea tristă care trecea de la agonie la extaz, în funcție de disponibilitatea lui, a celui luat.

Acum cine sunt oare? Toți și, totuși, niciunul.

Sunt tipa care tocmai s-a urcat în tren, lăsând în urmă visuri și speranțe, toate închise într-un cufăr mare pe care scrie „it wasn’t meant to be”.

Mi-am găsit locul ocupat și nu știu dacă din bun-simț ori pur și simplu din inerția care a început să se instaleze în mine asemenea unui instinct de conservare, m-am așezat lângă. Poate doamna asta chiar are nevoie să stea la geam.

În 5 minute ar trebui să plec. Și simt un gol în stomac. Pentru că mă știu incompletă lăsându-l aici, acasă, deși, paradoxal, îl iau cu mine. Văd cum o parte din mine rămâne aici și nu mă opun.

Și știu că Brașovul nu va mai fi niciodată la fel, ori de câte ori m-aș întoarce. Va rămâne orașul unei povești unice, magice, dar imposibile.

Va rămâne the place where our hearts belong, the place where my love is și ceva ce am îndrăznit să sper că voi numi cândva „acasă”.

Guestpost by Alina-Emilia Nicolae



Citiţi şi

M-a sunat Zelda

Dacă ți se pare că este mai bine, poate că o să lăsăm lucrurile așa un timp

Ai fost un laș…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,106 views

Your tuppence

  1. Mircea / 23 December 2015 8:41

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 3 Thumb down 8
    Reply
  2. Cori / 23 December 2015 7:28

    Superba povestea! A retrezit in mine niste emotii de care nu ma mai simteam capabila.

    Thumb up 4 Thumb down 2
    Reply
  3. Sabău Liana / 22 December 2015 21:32

    Cât de mult îmi place povestea! Cu sufletul am călătorit la Brașov, București, Constanța, Paris, Amsterdam, Oslo…am o dragoste ce se plimba mult…ma regăsesc în povestea asta! Superb!!!

    Thumb up 5 Thumb down 2
    Reply
  4. Si eu / 22 December 2015 19:44

    Catchy într-adevăr . Oh

    Thumb up 4 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro