Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Italianul

4 April 2018

FELICIA DOLEANUDin ciclul: Sunt plină de amintiri!

Un vechi cântec italian sună cam așa:

La vita e un gioco, mischia le carte/ chi vince ride, chi perde, piange!

Viața e un joc, amestecă, deci, cărțile, cine câștigă râde, cine pierde plânge!

Eu aş completa: jocul devine şi mai frumos dacă învățăm să râdem şi când pierdem. Cred însă că italienii se pricep mai bine ca noi sa-şi trăiască viața ca pe un joc, că-i cântecul lor, ce naiba! Li se pare totul un joc, pentru că nu prea iau nimic în serios, nici măcar pe ei înşişi. Le place teribil să se audă vorbind, chiar dacă, mai tot timpul, spun prostii sau minciuni.

Am regretat, de foarte multe ori, că nu am avut o minicameră la îndemână să-i filmez în ultimele trei decenii. Ar fi ieșit, cu siguranță, niște comedioare superbe (filme cu proşti).

Azi vă voi povesti despre un fost coleg, cu care am avut plăcerea să lucrez mai bine de opt ani, ultimii cinci, el având şi calitatea de direttore, un fel de șef de sală. Acești cinci ani nu i-au fost suficienți ca să rețina adresa sau numărul de telefon al restaurantului pe care-l conducea. S-a salvat reținându-i numele, care era italian, dar adresa era germană. Așa că, de câte ori răspundea la telefon, se lungea cu firul până cădea aparatul de pe bar, în poziții din baletul lacul lebedelor, ca să vadă tăblia din colțul străzii, pe care era scris numele. Apoi începea să silabisească:

-Ne-u-ki…r…

Câteodată, suna el ca să stabilească anumite detalii legate de o masă festivă şi dacă se întâmpla ca clientul să ceară numărul de telefon, să sune mai târziu, după ce se consulta cu ceilalți, era circul complet. Acoperea receptorul cu o mână şi mă întreba în șoaptă, gesticulând disperat:

Cara che  cazo di numero di telefono abiamo qui?

Iar eu îi arătam pe degete, ca la oligofreni:

-Trei-ciiiinci, treeeei-cinci… patru…

Direttore venea din nordul Italiei şi era foarte mândru că este un veritabil polentone, adică mămăligar şi nu se compară cu terroni (țăranii) din sudul Italiei (oricum, pentru el, Italia se sfârșea la Milano, restul fiind doar o amestecătură de nații inferioare, ceva de lumea a treia).

Era un tip de statură mijlocie – gen bivol. Spate foarte puternic, ceafa lată de taur, niște picioare subțiri înfipte într-un curuleț mic și plat, ochii foarte albaștri, triști şi umezi, de gâscan ieșit din baltă, un păr veșnic slinos, lipit cumva de țeastă, cu un ușor început de calviție, tenul, congestionat, de om coleric. Pe lângă faptul ca emana tot timpul, indiferent de anotimp, un miros de cadavru în putrefacție, avea şi un mod foarte personal de a sta permanent cu mâinile la organele genitale. Zic personal, pentru că mai toți italienii stau cu mâinile pe-acolo sau cu degetele în c*r, însă direttore o făcea foarte… muzical. Îți dădea impresia că are o mini-chitară şi compune permanent solfegii. Era insistent şi creativ, în rest era băiat bun.

italian

Îi plăcea foarte mult să se audă vorbind, scărpinându-şi cu insistență… chitara. Mai toate frazele începeau nostalgic cu:

– Ehee, la noi în Italia… urmate de rețete culinare complicate-gen Bruschetta, de pe vremea Catherinei de Medici sau descrieri ample cu terasa mătușii, care se întindea de laaa… şi până laaa… Apoi se contrazicea:

Ma noooo, dar ce spun? Nooo! Atunci lăsa scărpinatul şi începea să alerge cu pași mici, mărunți, adăugați sau săltați, prin tot localul, cu brațele deschise ca un avion militar în picaj, pufnea, trosnea, se înroșea la față, transpira, numai fum nu scotea, deși zgomote de rateuri de motor se auzeau… După ce termina descrierea, care oricum nu interesa pe nimeni, încheia inevitabil cu: Vi giuro sau sa va confirme Claudia! (Claudia era partenera de viață).

Cel mai simpatic însă, era direttore, când își amintea de amorurile apuse, pe vremurile când se purtau pantaloni evazați şi plete, când el avea discotecă şi făcea pârtie printre nemțoaice… Eheei, ce vremuri! Doamne, câte femei a avut? Şi câte trei pe seară, poate chiar mai multe. Erau  toate moarte după el, fiind printre primii italieni în acest oraș nordic. Avea un mod de a se catapulta în trecut, de a trai atât de intens, încât ori te făcea să te jenezi, ori să râzi cu lacrimi. Una din poveștile de amore suna cam așa:

„Odată, am cunoscut o tipă superbă. M-am aprins rău, rău de tot. Era să şi divorțez din cauza ei. Era frumoasă de pica. Avea un corp de statuie (şi desena cu mâinile o statuie care ar fi putut avea doi metri jumate, la cum își plimba el brațele prin aer, privind spre plafon). Avea niște forme – şi arăta niște sâni ca niște valuri – şi un cullo… – şi arăta două coline – niște ochi verzi ca iarba, părul blond şi lung, lung, până aici – şi se întorcea cu spatele să ne arate turul pantalonilor – avea niște buze senzuale, mamaaaaa mia, şi știa să facă niște chestii cu ele – şi aici dădea din cap, așa ca o pendulă – era o nebună pasionată, fierbinte, dornică, dezinhibată… dar avea o problemă. Aici urma suspansul. Minunea asta de fata voia ca în timpul actului s*xual să-i vorbesc italiana. Eu nu prea pot să vorbesc că mă concentrez şi eu acolo, ca omul. (aici făcea niște mișcări indecente din fese, cu genunchii ușor flexați, ca la ski).

Într-o noapte, în timp ce făceam amore, ea începe să mă muște ușor de ureche şi-mi zice cu o voce răgușită:

– Acuuum, spune-mi ceva in italiană! Eu zic:

Te voglio bene!

– Zi-mi! Ziiiii-mi! Zi-mi mai multe, nu te opri!

Te voglio bene, sei la piu bela dáll mondo…!( te iubesc, ești cea mai frumoasa din lume)

– Ziii-mi mai mult, ziii-mi!

Eu parcă eram tâmpit, Blackouts total, întuneric beznă. Atât mă concentram să-i zic ceva, să găsesc un cuvințel, ceva frumos, orice, că mă oprisem naiba din acțiune. Ea gemea, era toată a mea şi eu stăteam ca boul. Nu-mi trecea nimic-nimic-nimic prin minte. Atunci îmi amintesc brusc că sunt un vero tifoso (microbist adevarat). Aveam toate rezultatele de la calcio (fotbal) în cap şi, în momentul acela de inspirație divină, încep să turui ca pe stadion:

Roma-AC Parma …duuuuueeeeeeee a unooooo! 2-1

Brescia -Bolognaaaa, quatrooooooooo a zeeeroooooooo! 4-0

AC Milan -Udinezeeeeeeee …treeee a duuuuuueeeee! 3-2

Inter Milan -Perugiaaa …zeroooooo a zerooooooo! 0-0

Şi rezultatele curgeau unul după altul, de parcă mi le dicta cineva. Nu știu cât înțelegea fata, dar se cambra ca o leoaică, mă zgâria, iar printre gemete şi sărutări mă implora să continui.

Eu urlam ca posedat, ca pe stadion, ce mai!

Sandoria -Modenaaaaa… dueee a zerooooooo! 2-0

Lecce-Juventuuuuuuuuuus …duuue a quatro…! 2-4

Siena …va fa in cullo… Terminasem!”

Obosit, gâfâind, excitat, transpirat, congestionat la față, concludea:

– Ce mai! A fost cel mai lung și intens orgasm din viața mea! Che foootuuuuta ragazzi! Noi ne țineam de bar şi râdeam cu lacrimi. El ne privea pe rând, apoi la grămadă, şi adăuga:

– Vi giurooo!

Nu știu cât de adevărată e povestea lui direttore, dar pe mine m-a amuzat teribil.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fotografia și citatul zilei – Pera Novacovici

Nu mai am nimic de pierdut

Nu mai amân nimic

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,500 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro