Iubeşte-mă caldă!

Mihaela Georgescu

19 March 2014

Mihaela Georgescu…căci nu-mi mai trebuie când oi fi rece.

N-am mai fost de multă vreme la o înmormântare. Şi mai ales, prin bunatatea şi voia Lui, nu la una a vreunui neam de sânge şi mai ales apropiat. Când a fost să vie în familie mea, s-au dus toţi, unul după altul, ca mărgele răsfirate pe asfalt.

Înmormântările sunt ca monezile, au două feţe. Amândouă dureroase, amândouă grele ca plumbul. Pierderea omului care cu cât ţi-e mai apropiat, cu atât este durerea mai devastatoare, cu atât valurile pustiului sunt mai aprige, cu atât regretele absolut inutile în raport cu cel dus sunt mai mistuitoare. Pe cealaltă faţă, sunt frustrările fiecăruia faţă de neputinţa momentului în sine sau de cel viitor, dar şi cele acumulate în timp, faţă de membrii familiei, între ei, care prin conjunctura destinică s-au adunat la grămadă.

Două momente pun picăturile finale asupra fiecărui psihic instabil al apropiaţilor. Momentul când eşti de acord să-l dai pe cel drag pe mâna autopsierului, chiar neparticipând. Ca matur ştii că nu mai este drum de întoarcere. Până atunci, speri. În minuni. Sau nu crezi că e finalul acela ireversibil. Că poate s-a făcut vreo greşeală…

Momentul cel mai greu, însă, e cel final. O ultimă privire. O ultimă rază de soare. O ultimă imagine. Un capac bătut în cuie. De unde nimic nu mai contează şi nimic nu se mai poate face.

Zilele astea, am privit. Din linia doua. De frica frângerii, cu ochii mereu pe partenerul meu direct implicat, cu ochii pe restul familiei a cărei istorie o cunosc prea bine.

Poate vârsta mea, poate experienţele adunate, poate doar revolta omenească şi firească în faţa întristării, poate istoria aia prea cunoscută şi preschimbată brusc, după noaptea durerii trecerii, în feng shui-ul perfecţiunii relaţionării şi în zen-ul iubirii de aproape, poate toate odată… am defulat în gânduri secrete pe care parte le scriu acum. Făţărnicia, ipocrizia. În manifestările care mai de care mai pline de jelanie şi în ultimele atingeri scârbos de regizate. În rapacitatea privirilor la gândurile moştenirii.

Şi, ca o apă limpede, straniu de cristalină şi rece ca gheaţa… întrebările şi gândurile s-au rostogolit sec.

Unui corp părăsit de suflu şi suflet, la ce-i mai trebuie mângâierea?! Al cui este gestul încărcat de moment? Pentru cine mai reprezintă ceva?

Pentru cel ce-l face. Pentru cei ce-l văd. Nici măcar atunci nu conştientizăm forma supremă a respectului. Să nu ne minţim, să nu minţim. Căci el, gestul, nu ne mai izbăveşte de nimic din ce-am făcut rău şi nu iartă nimic din ce n-am făcut la timp. Timpul viului.

Katharine Hepburn

Cumva, în mintea mea, mi-am scris, rând cu rând propriile funeralii. Nu mi-e teamă, nu mi-e frică de inevitabil. Mi-e frică tot de neputinţă, însă. Că, un suflet pribeag fiind, din acel moment o să văd şi n-o să mă pot opune în vreun fel, ca aceia care puteau să mă iubească atunci când eram în viaţă şi care au ales altfel, atunci or să mă atingă iar cu falsă mâhnire, victimizându-se, o să scrie regia circului. Doar sper să râd în hohote de chinul lor sărutând un hoit rece şi mirosind. Nici măcar ilaritatea n-a fost o motivaţie suficientă ca să-mi ostoiască răscoala feroce născută împotriva ipocriziei. Şi-atunci, din străfundurile fiinţei, cu tumult, cu determinare, din fiecare fibră şi celulă, a venit dorinţa şi o dată cu ea promisiunea. Să nu mă atingă nimeni. Iar cel ce n-o să ţină seamă, nu 40 de zile, ci 40 de ani, să-i bântui nopţile şi zilele.

Timp. Aici. Acum. Cât răsuflu. Cât cu adevărat contează şi pentru mine. Cât să merg mai departe şi să trec mai uşor peste toate.

Iubeşte-mă caldă… E iarăşi primăvară.



Citiţi şi

50 de ani să iubeşti, fără concediu…

La înmormântarea Mădălinei

… și mai apoi un bărbat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,376 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro