Iubeşte şi fugi!

Ana Barton

20 March 2014

Ana BartonDă-ţi drumu’-n gânduri şi rupe-te-n frici. Şi nu uita să-ţi cânţi lamentaţii lungi şi epuizante. Despre cum erai tu liberă de sentimente înjugate şi-ţi era aşa de bine cu tine de-ţi venea să urli, da’ nu mai avea Luna cratere necălcate, nespurcate şi nepictate rupestru de strigăte mute şi nerecunoscute. Şi-ţi era aşa de linişte şi-o pace năclăită-ţi ieşea suav din pori, că începuseşi să levitezi amniotic în propria-ţi străinătate imponderabilă.

Frumoasă mai erai! Şi toate cele aducătoare de armonie epidermică îţi deveniseră familiare până la emoţie. Aveau timpul, pasul şi gustul lor de cretă. Erai perfectă. Nu tu lipsă, nici tu urmă de exces. Imperturbabilă. Ceva însă te-ameninţa. Da’ rar, că n-aveai timp să te pierzi în deşertăciuni. Era un fel de vag tare şi colţuros care ţi se aşezase în stern şi se purta ritmic în puţinele momente în care-ţi aminteai, cu tine, de tine. Uşor deranjant, însă nimic dărâmător. Stăteai, convinsă fiind că mergi, senină. Doar nu era obuz. Deci nu era primejdie. Spaţiu securizant erai, deşi cam moale.

Şi-apoi, explozia. Venirea lui neîntrebată, ieşirea ta din vizuina minunilor volatile. Dintr-odată, ţi-era cald şi verde-n pupile. Îţi tropăia nervos şi tânăr în piept un unicorn şi încercai să-i îmblânzeşti străpungerea cu mâini îngrijorate. Asta, în primele, nu mai ştii câte, zile. Apoi, cu râvnă, ţi-ai probat repede toată colecţia de măşti şi le-ai ales pe cele infailibile: detaşarea, indiferenţa, nonculoarea. Ai fost sigură c-ai câştigat, dar n-a fost să fie. Nu te mai recunoşteai. Era gata, gata să devii vulnerabilă. Să te faci femeie. Iar asta era de nesuportat.

Audrey

El îţi dezbrăca măştile privire cu privire şi vorbea cu tine o limbă necunoscută. Tu te simţeai pierdută şi mergând pe plauri. Dar el nu trebuia să ştie asta, aşa că vorbeai mult şi râdeai des. De oboseală, tremurai tot timpul. Îţi căutai cu nădejde limpezimile de altădată, dar nu le mai găseai nici urmele. Nu mai erai tu în malaxorul ăla nebun de respiraţii şi de lavă. Iar el nu părea să observe cât de adânc sub piele îţi e dezintegrarea. Venea şi mai aproape şi lua din tine cu vârful degetelor de mai multe ori pe zi. Îi plăcea şi mai voia. Niciodată nu cerea. Nu ştia decât să ia. Şi să râdă cu poftă.

Ai ştiut apoi ce-ai păţit. Ţi-a fost clar şi groază. Unde-ţi fusese vigilenţa, de ai lăsat să ţi se-ntâmple una ca asta? O să mori dacă iubeşti. Nu te îndoiai nici fir. Cine-ar putea trăi aşa? Cine-o vrea! Tu nu eşti ardere de tot.

Aşa că întoarce-te la tine-n grotă, păşeşte calm peste desene, ia-ţi oglinda şi strânge-o bine-ntre dinţi, pliveşte iarba din pereţi şi mai aruncă o mână de paie în aşternut. Apoi, închide bine uşa. Sărut-o cu recunoştinţă şi mângâie-i încet balamalele. Lipeşte-te de cercevea cu dor. E uşa ta mântuitoare. Pune-i scut şi grea ferecătură. Să nu-ţi iasă sufletul.

Citiţi şi

Unde e dragostea? Unde? Unde?

Vrei să auzi ce zmeu ești, ce mare o ai? Fi-ți-ar criza vârstei de mijloc de râs!

Un bădăran înfumurat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,156 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro