Iubire, hai să ne plictisim împreună!

Georgiana Voinea

12 April 2012

Țineți minte perioada de la începutul oricărei relații, în care tot ce făcea sau spunea EL era amuzant, interesant, fantastic? Perioada în care eram hotărâte să îi împrumutăm toate hobby-urile, în care muzica pe care o asculta el era cea mai cea, în care gusturile lui în materie de artă, gastronomie, cinematografie etc ni se păreau net superioare în comparaţie cu ale celorlalți muritori? Dacă aveți doar o amintire vagă, e perfect, suntem pe aceeași lungime de undă. Dacă sunteți încă în acest paradis în doi, bucurați-vă cât mai puteți, fiindcă n-o să dureze la infinit.

Orice femeie știe că, atunci când ești îndrăgostită până peste urechi, universul capătă, dintr-odată, tonuri de roz. Îl iubești pe el, dar îi iubești în același timp familia, prietenii, barul preferat, colecția de muzică, bunica, pisica și vecinii de vis-à-vis. Alături de el, nu există plictiseală, și aici vorbesc din experiență proprie. La începutul relației, prietenul meu putea să mă ducă în cel mai îmbâcsit bar, să vedem live cea mai tristă trupă de jazz (apropo, urăsc jazz-ul cu pasiune). Eram încântată! Aș fi putut să stau în bodega aia ore în șir, ascultând, după părerea mea, aceleași zdrăngăneli, nimic nu-mi ștergea zâmbetul tâmp de pe buze. Puteam să stam în trafic, la întoarcere, și două ore, nimic nu mă enerva. Eram chiar fericită și le mulțumeam, în gând, șoferilor inepți. Datorită lor, pretreceam mai mult timp cu el.

La începutul relației, faptul că monsieur mormăia când îi pomeneam de unul dintre filmele mele preferate mi se părea adorabil, la urma urmelor, nu era musai să avem chiar aceleași gusturi. Mă bucuram că încearcă să mă includă în hobby-urile lui, că a cumpărat un joc pentru PlayStation pe care putem să-l jucăm împreună (chiar dacă nu-mi plac jocurile), că vrea să ieșim în parc pe role (chiar dacă, de când mi-am fracturat mâna, mi-e teamă să mă mai aventurez pe ele) sau că e interest de ce film vedem seara (chiar dacă gusturile noastre diferă destul de mult).

Așa, încet-încet, am reușit să mă conving că mă distrez grozav. Că îmi place la nemurire tot ce facem noi împreună! Asta până într-o zi. După un an, aproape doi, ceva a început să scârțâie. Propria mea personalitate, sătulă să fie uzurpată sau ignorată, s-a revoltat și a ieșit la suprafață. A fost momentul revelației, mi-am reamintit cine sunt de fapt și am avut o reuniune demnă de Surprize-Surprize cu mine însămi. Mi-am dat seama că mi-a fost al naibii de dor de mine, că, oricâte defecte aș avea (și, pe cuvânt de onoare, sunt foarte multe), nimic nu justifică ignorarea propriei persoane și mularea caracterului pe al altuia.

Mi-am amintit că prefer să mă uit pe pereți timp de două ceasuri decât să împușc teroriști virtuali, că prefer să citesc în loc să mă uit la Green Lantern și că îmi place să merg pe jos! A se citi să merg! Pe propriile picioare, fără roți! Mi-am amintit că îmi place moda, că îmi place să mă uit la comedii cretine și că, uneori, citesc cărți de tip chick-flick care îmi scad IQ-ul cu cel puțin 10 procente. Mi-am amintit că îmi place Lady Gaga și i-am spus asta prietenului meu, care avea impresia că leșin de plăcere când ascult Slayer! Dacă nu sunt suficient de “fun” pentru el, c’est la vie! Singură, nu mă plictisesc niciodată, însă în companie proastă sau obligată să fac lucruri care nu-mi plac, mă urc pe pereți.

I-am destăinuit toate acestea partenerului meu și rezultatul a fost unul destul de bun. N-a fost surprins, pentru că nu mi-am mascat adevărata personalitate în așa hal încât să nu mai recunoască persoana cu care stă în casă. M-a acceptat cu noua mea obsesie pentru pantofi, cu orele suplimentare de lectură și cu Born this Way în player, așa cum eu îl accept cu garderoba monocromatică și alarma setată pe Angel of Death. Am ajuns la concluzia că, decât să ne plictisim împreună, mai bine ne facem programul astfel încât să avem timp și pentru noi, ca persoane, și pentru noi, ca pereche.

Nu pot, totuși, să nu mă întreb dacă acesta este un semn că s-a dus amorul. Dacă la început eram extaziată de tot ce îl înconjura, de ce nu mai simt același lucru? Din discuțiile cu prietenele mele, aflu că evoluția este destul de normală. Una dintre ele, care acum câțiva ani accepta cu zâmbetul pe buze să meargă să vadă o finală de fotbal într-un bar mi-a spus că preferă să-și smulgă unghiile decât să mai vadă un meci. O altă amică, încântată, la început, de faptul că familia prietenului ei o acceptă cu brațele deschise, mi-a mărturisit că nu mai suportă să ia cina cu ai lui de patru ori pe săptămână. Ambele susțin că își iubesc în continuare prietenii sau soții, dar că au realizat că își iubesc și propria persoană.

Sunt tentată să cred că sfârșitul perioadei roz nu coincide cu sfârșitul iubirii, că sentimentele se transformă și că, în cazurile fericite, relația devine mai trainică în urma revelării adevăratei personalități. Nu vorbesc aici de cazurile în care joci teatru pentru a atrage atenția cuiva, pentru că este obositor. Spun doar că, în perioada de mare pasiune, nici măcar nu simțim că ne alienăm propriul eu însă, mai devreme sau mai târziu, tot vom reveni la normal. Deznodământul acestei “spovedanii” depinde doar de noi și de persoana de lângă noi.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Plecări

Unde-i iubirea de altădată?

Te măriți să fii singură?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,215 views

Your tuppence

  1. flory andra / 27 April 2012 6:27

    ps : in cazul , in care , te-ai ”pierdut” intr-o relatie , preluand obiceiurile si pasiunile celui de langa tine, ar putea fi ff probabil sa iti fie greu ”sa ajungi la tine” , asta poate dura putin timp sau mult timp

    sau si mai ”periculos” ar putea fi faptul de a te identifica cu ”personalitatea ” celui de langa tine, crezand ca esti tu de fapt, si astfel traind intr-o mare minciuna (ceea ce se intampla la scara larga) , de ex :

    ” -… sa presupunem ca doi pompieri intra intr’o padure ca sa stinga un mic foc.Cand termina si ies, indreptandu’se spre malul unui parau,unul dintre ei are fata plina de funingine,iar celalalt este absolut curat. Intreb: care dintre ei isi va spala fata?

    – Intrebare fara rost: evident,cel care e plin de funingine.

    – Gresit: cel care are fata murdara va privi pe celalalt si va crede ca arata la fel ca el.Si invers:cel cu fata curata isi va vedea tovarasul plin de funingine si-si va spune: si eu sunt murdar,trebuie sa ma spal.

    -Ce vrei sa spui?

    -Vreau sa spun ca in timpul petrecut la.. am inteles ca m’am cautat totdeauna pe mine in femeile pe care le’am iubit.Le priveam chipul curat,frumos si ma vedeam reflectat in el.Pe de alta parte,ele ma priveau ,vedeau cenusa de pe fata mea si oricat de inteligente si sigure ar fi fost,ajungeau si ele sa se vada reflectate de mine si se considerau mai rele decat erau.”

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  2. flory andra / 27 April 2012 6:16

    frumos articol si ff adevarat! e important sa nu uitam de noi niciodata, de obiceiurile noastre, pasiunile noastre, chiar daca o relatie inseamna si compromisuri…pentru ca mai devreme sau mai tarziu , vom dori sa ne intoarcem la ”origini” si de multe ori, ”miza” cu care am intrat intr-o relatie , nu mai ramane aceeasi ..se dezvolta, de la caz, la caz…ca, in final,in cele mai nedorite cazuri, pe cand dorim sa fim ”noi”..sa trebuiasca sa facem compromisuri si mai mari, sau sa nu mai ne dorim/ sa nu mai putem face nici un fel de compromis , ci pur si simplu, sa renuntam la TOT! (si asta , poate sa insemne o relatie de lunga durata, copii , casa, familie si altele)
    si un alt lucru important este ,sa gasesti acea persoana, care sa isi doreasca o relatie cu tine bazata pe sentimente de iubire (ca asa ar trebui) si care, totodata, sa iti respecte libertatea ta, pasiunile tale, obiceiurile tale..chiar daca, acestea pot suferi mici modificari pe parcurs .

    so, BE YOU! 😉

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Sophie / 12 April 2012 12:52

    De ce sa nu recunoastem? Femeile se folosesc de tot ceea ce aduce un iubit pentru ca vor sa exploreze, sa incerce lucruri noi fara a porni de la premisa ca acestea sunt plictisitoare sau privite cu indoiala de ceilalti, dar, ca de orice exces, ajung sa se sature si sa-si doreasca sa se reinventeze. Si e bine ca este asa pentru ca nimanui nu-i place monotonia.
    Eu cred ca adevarata dragoste nu exista intrucat nu e nimic pe lumea asta care sa ne faca pe deplin impliniti si ca noi alegem ce vrem sa insemne ea pentru noi.
    De exemplu, eu urasc fluturii in stomac, urasc privirea tampa de la inceput, dar, iubesc barbatul care mi-a demonstrat ca ma pot baza pe el in orice moment, pe cel care ma face sa rad, pe cel in care am incredere, cel pe care il redescopar in fiecare zi, si daca pentru altii inseamna plictiseala…Atunci, vino,plictiseala draga!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro