Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

„Iubirea este frenezia de a ne transforma unul pe celălalt”

25 June 2018

andra

În 25 iunie 1857, Charles Baudelaire (9 aprilie 1821, Paris – 31 august 1867), unul dintre cei mai importanți poeți francezi simboliști, publica „Florile răului” (Les Fleurs du Mal), volum care avea să marcheze definitiv gândirea poetică modernă, deschizând o nouă epocă literară. Cu poezia lui Baudelaire, au loc mutații esențiale în ceea ce Hugo Friedrich numise, ca titlu al cărții lui de istorie și teorie literară, „structura liricii moderne”: lirica se debarasează de criteriile extraestetice (caracterul mimetic, didacticismul, filonul patriotic, scopul moral) și se dă total fanteziei, care devine principalul izvor al inspirației poetice. Idealul „artă pentru artă”, tradus prin ideea gratuității și a purității artei, duce la schimbarea totală a paradigmei estetice, sublimând în conceptul de „Poezie Pură”, adică acea poezie în care primatul simțurilor declanșează viziuni de o sensibilitate profundă, aproape șocantă. „Astfel, principiul poeziei este, strict și simplu, aspirația omului spre o frumusețe superioară, iar manifestarea acestui principiu se află într-un entuziasm, într-o excitare a spiritului, diferită atât de pasiune, care este o beție a inimii, cât și de adevăr, care este hrana rațiunii”, spune poetul. Romantismului, considerat desuet, poeții simboliști, a căror generație începe și cu Baudelaire, alături de Stéphane Mallarmé, Paul Valery și Paul Verlaine, îi opun un tip de lirism „ce caută să sugereze, prin valoarea muzicală și simbolică a cuvintelor, nuanțele cele mai subtile ale vieții interioare” (DEX),  folosind ca mijloc artistic principal simbolul, învestit cu multiple valențe semnificative.

Poemul de față, intitulat „Podoabele”, reprezintă o ilustrare a acestor principii estetice prin care poezia modernă restructurează raportul creatorului cu lumea. Senzațiile se nasc dintr-o percepție prin toate simțurile (sinestezică) a prezenței iubitei, care copleșește întreaga ființă a îndrăgostitului și îi procură stări extatice, la marginea unei reverii de „sunet și culoare”, în deplin spirit simbolist. Decorul exotic, parfumurile pe care trupul adorat al femeii le emană, gesturile lascive, de un erotism inefabil, amestecul de vis și realitate între care diferențele sunt imperceptibile, toate acestea construiesc un scenariu liric menit să încânte plenar simțurile și să propună, totodată, o nouă ipostază a iubirii. Sentimentul erotic se manifestă orfic, cuprinzând, prin seducția irepresibilă, întreg universul, în care cuplul se topește într-o simbioză deplină: „ Iubirea este frenezia de a ne transforma unul pe celălalt, de a ne înfrumuseţa unul pe altul într-un act care devine unul artistic şi care excită ca şi acesta. Dragostea este o neştiută sursă a infinitului personal.” (Charles Baudelaire)

femeie cu bijuterii vinatge

Sursă foto: pixabay.com

Iubita era goală, şi după-a mea dorinţă
Asupra ei păstrase sonorele podoabe,
Purtându-le cu-un aer semeţ, de biruinţă,
Ce-l au, în zile bune, a’ maurilor roabe.

Risipa de metaluri şi pietre, ce se-mbină
Şi-n scânteieri de raze tresar în joc şi cântă,
Îngemănarea-aceasta de sunet şi lumină
Privirea mi-o vrăjeşte şi inima mi-o-ncântă.

Culcată între perne, ea se lasă-ndrăgită
Şi surâdea, plăcându-i cum se-nalţă s-o scalde
Iubirea mea tăcută, ca marea liniştită
Când vrea să prindă ţărmul în braţele ei calde.

Mă urmărea cu ochii tigroaicei îmblânzite,
Şi încercând alene atrăgătoare poze,
Dădea candoare pură lascivelor ispite
Şi-un farmec nou acestor trupeşti metamorfoze.

Şi umerii, şi braţul, şi pulpele rotunde,
Mi se-mbiau privirii cu luciul lor de piele;
În mlădierea lină a lebedei pe unde,
Şi pântecul, şi sânii – ciorchinii viei mele –

M-ademeneau mai dulce ca îngerii pierzării,
Smulgându-mi bietul suflet din liniştea adâncă,
Unde-l lăsasem singur, pe-o culme a uitării,
Să doarmă în cristalul palatului din stâncă.

Mi se părea că-n voie, un meşter desenase
Pe trunchiul Antiopiei un bust ca de băiat,
Şi mijlocul, pe şolduri, uşor i-l subţiase…
Ce splendid era fardul pe chipul ei bronzat!

– Apoi cu-ncetul lampa se stinse, şi-n odaie
Zăream numai căminul cum flacăra-şi răsfrânge,
Iar focul, trimiţându-şi suspinul în văpaie,
Tot trupul ei de ambră i-l îmbăia în sânge.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

În seara asta o să mă sinucid

Să nu iubești vreo femeie deșteaptă…

Fotografia și citatul zilei – „Transformă-te în cine ești!”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
956 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro