Iubirea, focul de pe podea

Oana Mihai

3 September 2016

Oana MihaiDe la un timp nu mai percutez la expresii gen „iubirea, focul pe podea”. Nu mă mai coafează „focul care mă arde de vie”. Astea cu iadul şi cenuşa, cu aripile frânte şi speranţele moarte în chinurile facerii, nu mi le mai traduce mintea. Am impresia că mi le-a băgat într-un sertar sub cheie. Cu naftalină peste.

E ca şi cum îmi amintesc despre un film pe care l-am văzut cândva. Poate pe vremea când pelicula era alb-negru şi fără sunet.

Dramatismul adolescenţei ne trece prin carne şi prin oase. Ne lasă şi amintiri frumoase, dar şi traume. Dar nu pentru că dragostea ar durea. E ca şi cum ai spune că te doare ploaia. O expresie poetică, dar total nerealistă şi neadevărată. Pentru că nu sentimentul în sine doare. Oamenii ne dor. Ce fac ei ne doare. Când nu ne satisfac aşteptările. Când nu ne dau ce avem nevoie. Când promit şi uită. Ne facem chiar noi să ne doară. Când nu vrem să admitem că e cazul să încheiem. Când dăm şanse acolo unde nu mai sunt şanse. Lista e deschisă.

Despre iubirea cu tăvălit pe jos şi plâns şiroaie, parcă ştiu, vag, ceva. Despre cum îmi sângerează fiinţa, cum picură otrava în vene şi tânguiri de fecioară, parcă am auzit. Despărţiri, regăsiri, părăsiri, suflete pereche şi alte subiecte de literatură care storc glandele lacrimare, le seacă şi le umplu la loc.

De ce să fie iubirea despre „fall”? Cândva mă întrebam de câte ori trebuie să cazi şi să nu te mai ridici. Să dezertezi. Acum fac un calcul simplu, poate chiar matematic, şi îmi spun că atunci când ai căzut de destule ori înseamnă că e cazul să rămâi sus. În zbor. Altfel, nu ai învăţat lecţia aia despre lecţii. Doar ai jucat baba-oarba cu sentimentele tale. Poate şi cu ale altora.

cuplu iubire

Da, militez pentru maturizarea emoţională. Atât cât ştiu eu despre ea. Încă aflu. Maturizarea în care ştii ce vrei. Ştii ce aştepţi, dar şi ce ai de dat. Fără bla-bla în batista şi scâncete în pernă.

Ne îndrăgostim. E minunat că ni se întâmplă. Mai departe? Mai departe se numeşte parteneriat, nu o barcă plutind spre unde vrea ea. Ştiu spre ce port mă îndrept şi, mai ales, cu cine. Trebuie să ştiu dacă este în aceeaşi barcă sau înoată pe lângă. Dacă eu voi obosi, va vâsli în locul meu. Dacă va adormi, voi supraveghea eu busola. Pentru că mergem în acelaşi loc. Dacă avem bilete diferite, înseamnă că nu e nici barca şi nici portul corect.

Dragostea nu este un foc pe podea, care te face să mergi temător, pe vârfuri, eventual cu arsuri de gradul trei din tălpi până în creier. Pentru că va veni momentul în care, cu siguranţă, vei căuta cu disperare din ochi uşa. Să ieşi, să pleci, să nu mai priveşti în urmă.

Dragostea este un drum în lucru, dar fără semnul interzis. Cu cel de sens unic, însă. La care construieşti în fiecare zi, are un plan ingineresc deştept, are resurse şi nu are legătură cu starea vremii. Pune poduri peste prăpastii şi va fi acolo şi mâine, când te trezeşti.

Fire on the floor (Beth Hart) îmi place, totuși. Aș dansa și atât.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Femei care luptă pentru un bărbat

Bianca

Cafeaua cu tine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
934 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro