Iubirea nu are grade de comparaţie

Cristina Lincu

29 December 2015

Am privilegiul sa fi cunoscut iubirea. Probabil că, de aceea, nu-i înţeleg pe cei care spun „nu credeam că pot iubi aşa…”. Oare o fac pentru că nu se ştiu, pentru că au o părere deplorabilă despre ei înşişi sau pentru că imaginaţia le-a fost limitată de nişte experienţe superficiale confundate, din lipsă de termeni de comparaţie, cu iubirea?

Cât de tânăr să fii sau cât de sărac, să te poţi legimita cu o astfel de mirare, de altfel sinceră, imposibil de zăgăzuit atunci când, în sfârşit, deschizi ochii asupra abisului din sufletul tău…

love 3

Sau „nu credeam că pot iubi atât”. Iubirea este cuantificabilă? De data asta, am iubit „atât”, iar data trecută mai puţin de atât. Am măsurat, am cântărit şi am comparat şi am ajuns la aceste rezultate matematice. Probabil că, de fapt, nu am iubit. Am comparat gradul de mulţumire sau de satisfacere a anumitor necesităţi, dar nu am iubit. Nici atunci, nici acum. Iubirea nu se poate măsura. Şi nici nu are grade de comparaţie: atunci am iubit mai puţin, acum mai mult şi aştept data viitoare când voi iubi şi mai mult decât „atât”.

Cred că adesea se confundă iubirea cu un mănunchi de alte sentimente. Sau se înlocuieşte, iar alinarea vine din improvizaţii. Din compromisuri. E greu să-ţi simţi sufletul gol şi, din durerea singurătaţii, să-l umpli cu „de toate”, falsuri mai mult sau mai puţin reuşite. Dar uşor de dovedit, dacă se pot cuantifica. Sau dacă se pot delimita în timp: Am iubit, dar acum nu mai iubesc. Iubirea nu suportă conjugare decât la prezent, indiferent cât de mult timp, întâmplări şi oameni au trecut de la momentul sacru al naşterii sale. Odată pogorâtă asupra ta, te însoţeşte toată viaţa, luminându-te. Şi nu e nici „aşa”, nici „atât” şi nici „a fost”.

Pe Cristina o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Rămâi cu mă-ta!” Asta meriți!

Iubesc un bărbat însurat, bolnav de cancer

A fi sau a nu fi parte din aventură

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,051 views

Your tuppence

  1. Femei care luptă pentru un bărbat – Life Bites | Catchy / 27 March 2017 16:34

    […] imaginat acum ceva timp că şi tu o să mă iubeşti la fel sau poate, cine ştie, mai mult, deşi iubirea nu are grade de comparaţie! Nu există te iubesc mai mult sau mai puţin, există te iubesc şi atât! Odată, demult, credeam […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Mirela / 6 February 2016 13:58

    De unde să știi cum și cât poți iubi dacă poți iubi mai mulți oameni, de-a lungul timpului și pe fiecare îl iubești pentru altceva, pentru ceea ce îl caracterizează pe el? Și eu am privilegiul să știu cum e să iubești cu toată ființa. Cu primul tip pe care l-am iubit nici nu am avut o relație, a fost prietenul meu cel mai bun în liceu, până când m-am îndrăgostit de altcineva. Atunci am crezut că a fost o pasiune, acum știu că a fost iubire. Pe acel „altcineva” l-am iubit enorm, enorm, a fost o poveste cu sentimente atât de intense, încât am crezut că mă voi sfârși când ne-am despărțit. În perioada aceea eram un fel de zombie și chiar atunci l-am cunoscut pe el, cel care mi-a devenit cel mai bun prieten și cel care mi-a zis că am cei triști ochi pe care i-a văzut și tot ce îți dorește e să mă facă să zâmbesc. Era complet diferit de fostul meu iubit, nu m-aș fi văzut niciodată cu el, deși mă atrăgea tot mai mult. Îi iubeam frumusețea sufletului, felul în care știa să fie prieten, atențiile mărunte, îi iubeam ochii albaștri și calzi, zâmbetul, mâinile, îl iubeam cu totul. Și totuși am refuzat să fiu cu el, nu credeam că e iubire, nu înțelegeam cum pot iubi pe altcineva. Asta până când nu am mai putut sta fără el. El, omul care nu știa ce înseamnă iubirea și fidelitatea, m-a iubit cu așa pasiune și intensitate încât m-a făcut și pe mine să spun „nu credeam că pot iubi așa”, deși iubisem enorm. Și, în cei 10 ani împreună, am învățat să-l iubesc în moduri diferite, în funcție de probele trecute împreună. Și da, uitându-mă în urmă, l-am iubit pe celălalt foarte mult, dar pentru cu totul alte lucruri. Eu am ajuns la concluzia că, dacă nu știi de ce iubești un om, atunci s-ar putea să nu fie iubire. Iubirea nu se confundă, ci este un mănunchi de alte sentimente. Și da, poți iubi mai mult sau mai puțin, în funcție de ce îți oferă celălalt, de nevoile tale la acel moment și de motivele pentru care îl iubești. Vorbești ca și cum iubirea vine doar o dată, restul sunt pasiuni sau umplerea unor goluri. Dar de ce ne este atât de greu să iubim și după ce ne despărțim, să acceptăm că nu s-a putut mai mult, că fiecare a avut partea lui de vină în relație, dar că a fost frumos cât a durat? De ce nu putem iubi mereu, pe oricine? De ce trebuie să minimalizăm orice iubire, după ce a trecut? Eu mă bucur pentru iubirile mele, pentru că au fost în viața mea, chiar dacă am suferit enorm la despărțire. Chiar dacă acum sufăr, pentru că mă despart de soțul meu, de omul care m-a învățat să fiu un om mai bun. Chiar dacă el m-a înșelat, chiar dacă îl văd atât de trist și mi se rupe sufletul că nu-l pot ajuta. Îl iubesc și mă bucur pentru anii pe care mi i-a oferit, pentru momentele minunate. Și îl voi iubi întotdeauna pentru omul extraordinar care este, indiferent de ce va aduce viitorul.
    Anul trecut i-am scris colegului din liceu că a fost prima mea iubire și că-mi aduce un zâmbet pe buze când îmi amintesc de el. I-am scris fostului iubit (pentru care am rămas femeia vieții lui, deși e însurat și are un copil), cu care am păstrat legătura, că, într-un fel, îl voi iubi mereu. Apoi i-am povestit soțului meu despre asta. Vezi, asta e iubirea dintre noi: prietenia, încrederea… Poate altul nu ar înțelege asta, dar nu înseamnă că nu îl pot iubi. Iar dacă acum eu și soțul meu ne despărțim pentru totdeauna, îl voi iubi mereu și îmi vine greu să cred că mai pot iubi pe altcineva la fel. Dar de iubit, voi iubi, doar nu voi rămâne singură? 🙂 Așa că, pe de o parte, iubirea asta va fi cu mine toată viața. Pe de altă parte, iubirile sunt diferite.
    Și mi-am amintit de ceva: ce-mi poți spune despre acei bărbați care iubesc fiecare femeie cu care sunt? Nu știu dacă ai cunoscut vreunul sau crezi în asta, dar eu da. Tipul era un fustangiu, le schimba ca pe șosete. Când l-am întrebat, mi-a spus cu mare drag și pasiune că el iubește „femeia” și la fiecare dintre ele iubește ceva, nu e doar o aventură pentru el. Era extraordinar tipul, mi-a plăcut sinceritatea cu care le spunea asta tuturor. Prin faptul că nu mințea își arăta respectul față de ele. Era un fel de Casanova, îți era prieten și amant, te iubea pentru ceva anume și știa să te facă să te simți frumoasă, interesantă, apreciată, iubită. E mare lucru și asta! Iar pentru el, asta însemna viața și iubirea, nu se putea opri la una. Deci… ăștia suntem: oameni diferiți, cu sentimente, dorințe și nevoi diferite.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Cristina / 30 December 2015 0:25

    Pfff, nici vorbă de cuantificare, cu siguranță la fiecare iubire iubim altfel decât la precedenta, de unde și exclamația/constatare “nu credeam să pot iubi atâta”….Acum patru ani am iubit un tip la care descoperisem niscaiva deficiențe psi….Am încercat multe pentru a-i fi alături și a-l ajuta să se amelioreze. Mereu mi-am spus atunci “nu credeam să pot iubi atâta”…Acum, iubesc un alt bărbat și chiar azi mi-am spus “nu credeam să pot iubi atâta”….Și nu e vorba de teama de a rămâne singură, pur și simplu oamenii sunt diferiți, au alte caracteristici care-i face unici.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro